1.Elanurile ruginite ale lumii sunt îngropate în sicrie de nemișcarea societății ce se complace în simulacrele unor demersuri statice, care creează-n om necerebral straturi de nonesență.

2.Puterea de monade învârtind substanța lumii în evoluții creatoare crește în oamenii care-și creează din realitate infinite lumi aleatoare și scade în oamenii care-și reduc singura lume în care există la zero, prin încremenirea ambiților și țelurilor, nonlume ca o moarte aruncată-n lume.

3.Nonlumea, moarte a stării a fi deghizată într-un avorton de viață, desface nonsensuri eclectice în morți stilizate, tace în euri abrazive, de nonvoință polizate.

4.Putere zero multiplicată de nonmaterie în găuri increatoare, naște morți de viduri umplute cu stele căzătoare, când fiecare cădere de pe înălțimi astrale ale unui om puternic antrenează în traiectoria descendentă, agață cu gândirea ascuțită o stea.

5.O pace se desface în acte de trăiri orizontale în oamenii slabi, religioși și pocăiți, oameni fără dușmani, căci cine nu luptă cu sine, nu luptă cu nimeni.O pace distrusă de iminența războiului dintre oameni, camuflat sub piele sau în spatele unui zâmbet echivoc, se insinuează în oamenii pentru care lupta este un mijloc de existență,care se ridică, când alții coboară, care înving, când alții pierd și care își ating țelurile clădite pe eșafodul oamenilor distruși în acest război purtat cu lumea.

6.Viitorul este o ființă simbolică rapace care se hrănește cu visele și proiecțiile din prezent ale elanurilor, care nu acceptă decât reușitele ce îndreptățesc crearea din acestea a unei entități viitoare și respinge eșecurile prin așezarea acestora doar în prezent sau trecut.

7.Efortul este transpirația demersului și clădește un fort inexpugnabil pe spinarea curbată de abstract a rațiunii.

8.Confortul generat de mulțumiri de suprafață cu sursa în aparențele minciunii se împarte într-un raport ireductibil cu inversarea sensului, cu nemișcarea.

9.Un mort se mișcă intrinsec în noi : este ființa blazării care atrage prin promisiunea demagogică a liniștii supreme, principiu extrem anterior nașterii universului.

10.Un sine piramidal îngropat în strigătul agonic al rațiunii se deschide ariei firii punând eul să ștranguleze cu voință disperarea care inversează legătura inefabilă, normală cu lumea.