Am încercat să citesc filozofie cu ochi de profan, ignorând avertismentul proverbului: ,,Curiozitatea a ucis pisica" Făceam ceva perfect justificat, la orele de filozofie din liceu existau indicații de lectură, deci era treaba mea să înțeleg ,,cu ce se mănâncă" această disciplină din programa școlară la care trei sferturi dintre colegii mei erau amenințați cu corigența, iar restul aveau medii de șase-șapte datorită bunăvoinței, nu pentru că ar fi înțeles ceva...
Ceea ce am reținut după mai multe pagini buchisite cu încetineala celui care abia învață să citească, dar și cu îndârjirea caracteristică acestei activități anevoioase, am rămas în minte cu o frază care mi-a dat satisfacția lui Ilie Moromete citind gazeta și înțelegând câte ceva după cum se nimerea.
Era vorba despre cristalizarea gândirii filozofice în așa fel încât soluțiile pe care le oferă marilor dileme ale umanității să poată fi înțelese și de un copil de cinci ani.
Trecând peste populismul evident și antipatic oamenilor de înaltă ținută intelectuală mă întreb, totuși care este rolul filozofiei în societate, în afară de acela de a se autoperpetua, prizonieră în turnul ei de fildeș.
De altfel, caracterul de ordin secret al învățăturilor filozofice îl întâlnim încă de la școala pitagoreică din antichitatea greacă. În evul mediu este evidentă necesitatea ,,ipocriziei" gânditorilor acuzați foarte ușor de erezie pentru afirmațiile lor.
În zilele noastre, când omenirea are nevoie mai mult ca oricând să învețe să-și pună întrebări ca prim pas pentru autoconștientizarea propriei existențe și conferirea unui sens acesteia, filosofia este departe. Datorită excesivei specializări a limbajului, discursul filozofic nu mai este accesibil omului de rând. Deși sună patetic, pentru mine fraza ,,Dumnezeu a murit" reprezintă de fapt ,,Filozofia a murit" pentru cei care par a fi condamnați fără drept de apel la condiția pe care poate că o merită din cauza indiferenței, sau poate că nu, prinși fiind cu toate resursele în lupta pentru subzistență, acea condiție obscură a celor care cred fără a cerceta, căzând ușor în plasa primului vânzător de iluzii întâlnit în cale.
E plină lumea de ghicitori și de profeți, de misionari încărcați cu materiale ilustrate, accesibile și atrăgătoare cu Isuși blonzi cu ochi albaștri (deși, având în vedere arealul geografic de unde provine ar fi trebuit să fie brunet, cu ten măsliniu și ochii căprui), e plină lumea de minuni și scamatorii. Pe când miracolul apariției unui gânditor altruist care să deschidă o fereastră către lumea celor de rând și să le arate acestora un orizont mai larg, pe care altfel, nu l-ar putea percepe?
Rămân la convingerea mea că aroganța erudită e doar un semn al neputinței și al descurajării și asta în cel mai bun caz, ca să nu condamn pe nimeni de nepăsare și de orbire în lupta cu propriile-i fantome.