1. Cadru juridic

Legea 8 din 14.03.1996 “Lege privind drepturile de autor și drepturile conexe”

Art. 7 - Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma concretă de exprimare și independent de valoarea și destinația lor, cum sunt:
a) scrierile literare și publicistice, conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile și orice alte opere scrise sau orale…

Art. 10 – Autorul unei opere are următoarele drepturi morale:
a) dreptul de a decide dacă, în ce mod și când va fi adusă opera la cunoștință publică
b) dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei
c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoștință publică
…

2. Aplicarea legii în cadrul unui site literar

Cum în 1996 Internetul nu prea era răspândit în România, legea nu face nici o referire în acest sens. Să presupunem că în categoria scrise sau orale sunt incluse și operele postate pe un site. Mi se pare important să poți dovedi că ai publicat o anumită operă și să poți demonstra data la care ai făcut-o. Ori un site îți oferă aceste elemente.
Pe de altă parte se înțelege că toate operele postate pe un site declarat literar vor constitui obiectul legii de autor. Legiuitorul a avut grijă să sublinieze: independent de valoarea (!) și destinația lor.

Se pune problema textelor postate și retrase. Nu cred că arhiva păstrează aceste mișcari, ci numai ultima stare a bazei de date, așa încât probabil că postarea inițială e nulă din punct de vedere al legii.

Se mai pune problema fiabilității arhivei. Orice informație stocată pe un mediu magnetic poate fi deteriorată în mod iremediabil, din păcate uneori în mod premeditat (hackeri, viruși). Să sperăm că fiecare administrator de site și-a luat măsuri bune de protecție.
De altfel am observat că mulți autori postează simultan pe mai multe site-uri. Motivul este audiența, fără discuție, dar procedeul poate fi util și ca o dublare a securității arhivei personale.

3. Pseudonime și clone

Art. 10 alin. c) dă dreptul unei persoane să publice sub nume de împrumut și, prin extensie, să publice sub mai multe nume simultan. Da, dar… În cazul unei opere tipărite se presupune că există un contract, semnat cu numele real, care stipulează pseudonimul. În cadrul unui site literar nu există o asemenea posibilitate. Sugerez studierea acestui aspect de către administratori. La înscriere trebuie să îți poți declara numele real, secret, diferit de semnătura de pe texte. Și evident, trebuie să fie posibilă și existența clonelor (prezența pe site sub mai multe nume) din moment ce legea o permite. S-ar rezolva în felul acesta și alte mici probleme legate de nume. De exemplu, numele meu complet este Dan- Viorel Norea. Știu că mulți alți colegi și-au eliminat sau și-au adăugat un prenume și prin asta nu consideră că folosesc un pseudonim.

Până atunci, cred că operele celor care postează sub pseudonim, implicit ale clonelor, nu vor fi protejate din moment ce nu-și pot dovedi identitatea.

4. Comentarii

Probabil vă întrebați “Ce l-a apucat pe Norea să ridice asemenea probleme ? Pe de o parte e inginer, nu jurist. Pe de altă parte, să fim serioși, ce operă are Norea încât să-i fie teamă că i se fură drepturile ?”
E adevărat. Nu mi-e teamă că mi s-ar putea încălca vreun drept. Mi-e teamă că aș putea eu încălca drepturile altora. Motivul real al textului de față este faptul că aștept răspunsul la următoarea întrebare: “Comentariile constituie opere literare ?”
Discutam de curând cu cineva în ce măsură un comentariu bine elaborat, deci un mic eseu, poate fi reprodus într-un volum propriu (în subsol, în prefață sau în postfață) fără aprobarea comentatorului. Evident, cu caracter de citat, deci menționându-se numele. Totuși fără aprobare. În discuția respectivă, pe mine mă interesa un aspect particular: epigramele postate la comentarii sunt opere literare ? Mă bate gândul să public un volum de epigrame cu comentarii cu tot. Unele dialoguri din subsol sunt mai savuroase decât catrenul inițial. Pe de altă parte, numai pe cele proprii degeaba le publici, ele au valoare doar ca replici, în contextul respectiv. Și atunci singura variantă de a vedea lumina tiparului este ca autorul textului inițial să publice întreg dialogul.

Probabil răspunul este “DA, comentariile sunt și ele opere literare” și zic asta plecând de la Art. 7 independent de destinația lor. În acest caz, pentru a-mi realiza ideea sunt obligat, conform Art. 10 alin. a), să cer voie în scris fiecărui autor. Și nu o aprobare de principiu, ci una concretă, în care îi prezint forma exactă a textului.

Se naște altă necesitate. De fapt s-a născut de multă vreme: membrii unui site să poată lua legătura bilateral. Pentru a discuta pe e-mail, trebuie ca unul din doi să-și facă publică adresa într-un comentariu. Ceea ce nu e recomandabil, din motive de spam și nu numai.
Se poate imagina un sistem de comentarii off-topic, vizibile numai pentru expeditor și destinatar. Dar cred că e mai simplu de oferit un sistem de căsuțe poștale. Alte site-uri deja au implementată ideea.


Probabil mai sunt și alte aspecte ale aplicării pe un site a Legii dreptului de autor. Aștept comentarii. Și menționez din start - nu am de gând să le reproduc!


P.S. În urma dialogului desfășurat în subsol, au mai ieșit la iveală câteva idei interesante.

Pot exista mai multe metode de acord încheiat între un comentator și un autor:
1. Acord de principiu, dar cu condiția ca fiecare text în parte să fie prezentat și aprobat/ respins/ modificat în forma lui concretă, în ideea că nu toate comentariile îl reprezintă la fel de bine pe comentator.
2. Acord global, în care comentatorul îi acordă credit autorului pe termen limitat sau nelimitat și are încredere în discernământul și puterea lui de selecție.
3. Acord reciproc, de principiu sau global, în care ambii își acordă reciproc aceleași drepturi.
4. Acord condiționat, în care comentatorul pleacă de la ideea că are o valoare și/sau un nume care pot contribui la succesul celuilat, implicit la vânzarea volumului. În acest caz cred că se poate stabili acordarea unui procent din vânzare. Aici intervine o noțiune de marketing – brandul, greu de evaluat.

Trebuie să menționez că personal agreez numai primele trei metode. Nu-mi închipui că o carte cu numele meu pe ea, indiferent dacă mai adaug pe coperta principală câteva nume răsunătoare (ceea ce pentru moment nu intenționez, citatele vor fi în interior - dar rămâne de analizat) se poate vinde prea bine. În aceste condiții îmi displace să fac farmacie și să rămân dator cu câțiva lei în stânga și în dreapta. La nivelul meu (și cred că cei mai mulți suntem în aceeași situație) publicarea unei cărți înseamnă cheltuială și nu câștig.

P.S. 2
1. A fost enuntat un principiu juridic interesant de către Maria Gold:

În legea civilă noi avem această prezumție: “Fructele căzute pe proprietatea vecinului devin ale vecinului.” Din punctual meu de vedere, un comentariu pus pe pagina ta, adică pe “proprietatea ta”, devine proprietatea ta. Pentru că cineva VOLUNTAR vine să aducă fructe pe proprietatea ta, ar fi ieșit din cadrul legal să vină să le ceară înapoi.”
Ca o observație, mi-am permis să iau citatul din subsol și să-l includ în textul meu ca o aplicație practică a principiului enunțat.

Seamănă cu o zicală juridică din bătrâni “terenul înghite clădirea”. Însă, după câte știu eu, mulți judecători nu au auzit de zicala asta.

Nu știu dacă cineva de pe site, în particular epigramiștii, ar fi de acord cu acest punct de vedere. Personal nici eu nu îl agreez. Pe de altă parte, în justiție sunt importante precedentele. Ori s-a întâmplat destul de des ca texte postate inițial drept comentariu să fie apoi postate de comentator în pagina sa ca text independent. Am văzut chiar comentarii luate cu copy-paste și postate drept comentarii pe alt site. În schimb n-am văzut niciodată un autor care să folosească textele din subsol, cu sau fără acordul comentatorului. Deci e clar, toată lumea consideră că un comentariu este proprietatea comentatorului și nu a “proprietarului” paginii.

2. Ruse Andrei: “imi imaginez ca daca as cumpara o asemenea carte ( un mare "daca" ) si as vedea continuari de strofe la un text crezi ca as sta sa citesc la fiecare numele, fie el chiar si important ? m-ar deranja la citire”

Chiar dacă numele autorului unui catren deranjează, mi se pare esențial să figureze. E adevărat că, din motive de comoditate atât la scris cât și la citit, se poate face o mică legendă la începutul unui grupaj (de exemplu DN – Dan Norea) și în dreptul catrenului să folosești numai inițialele – DN.

P.S. 3 S-a mai ivit o problemă interesantă, cumva reversul medaliei. Până acum era vorba de textele mele, urmate de replici intercalate ale unor comentatori cu ale mele. Dar dacă cineva vrea să-și publice o replică la textul original al unui autor ? Am un exemplu clar, pe care aș fi dorit să-l discut cu Sorin Olariu: permisiunea să-i public în volumul meu cele șapte catrene “Sportul la americani” pentru a putea adăuga cele șapte replici ale mele. După părerea mea e un caz similar și ar trebui să suporte același tratament. Dar cred că merită discutat separat.


Până acum mi-au dat acordul -un acord global, necondiționat- următorii (ordinea e cronologică): Anghel Pop, Atropa Belladona, Maria Gold (implicit), Adelina Ionescu, Sorin Olariu, Laurențiu Ghiță. Le mulțumesc pe această cale și, dacă reușesc să scot volumul, le promit tuturor celor care vor figura în el câte un exemplar trimis la domiciliu. În același timp adaug, deși mi se pare inutil, că îmi dau acordul tuturor celor care intenționează să realizeze ceva similar.