agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-12-17 | [This text should be read in romana] |
Oamenii au “frumosul” obicei de a considera că nu există altceva în afară de experiența lor de viață (includem aici si experiențele altora însă cunoscute îndeaproape). Este asta inocență?
Poți fi atins de mizerie. Fără s-o chemi, fără s-o cauți. Si asta rămâne. Se întipărește undeva, de unde nu mai iese. După ce ești atins de mizerie lumea îți apare altfel. Incepi să consideri că fără cunoașterea murdarului ar fi incompletă. Iar ceilalți rămân într-o inocență care îți pare handicapantă. Iar ceilalți au obiceiul a se pretinde oameni întregi, cu orizonturi largi. Cât de largă poate fi jumătate de imagine? Ești atins ușor de mizerie când ajungi să mănânci o bucată de pâine veche, prăfuită. Si ești mulțumit că ai mâncat ceva. O mesteci încet, pentru că astfel durează mai mult, pentru că astfel corpul extrage mai bine substanțele nutritive. Mizeria te atinge când in armată ai găsit un morcov printre cartofii pe care îi cureți noaptea, și îl mănânci pe furiș așa cum este, doar ușor răzuit, în grabă. Pe furiș, ca să nu trebuiască să il imparți. Faci un “culcat” in noroi, faci încă unul și încă unul, până când nu te mai ferești de pământul moale, lipicios, ci îl accepți cu indiferență. Ești atins de mizerie când ieși pe stradă, mergi la școală, cu aceleași haine pe care le porți de două săptămâni. Si iți spui că, uite, stropii de noroi de pe pantaloni nu se mai văd, fiindcă s-a cam uniformizat culoarea în zona aceea, iar trecerea spre locurile mai curate se face gradual, lent. Ei da, acu' merge mai bine, nu iese așa tare in evidență. Ca să le speli ar trebui să faci rost de lemne, să faci focul, și poate niște detergent. Dar tatăl a avut gijă să bea toți banii de care nu mai era “nevoie”. Si ar trebui să mai ai un rând de haine cu care să ai tupeu să ieși mai departe de centrul de pâine. Pâna când se usucă astea. Probabil ca asta trebuie să se întâmple în adolescență. Daca ar fi mai devreme, nu ar fi bine fiindcă n-ai putea sa faci diferența între curat și murdar, dacă ar fi mai târziu, nu ai mai fi capabil să te acomodezi natural. Adolescența e perioada învățării. Si apoi găsești tineri care se consideră maturi (fiecare își are setul lui de motive pentru a se crede bun, matur șamd) pe care îi vezi oripilați in fața unor asemenea “existențe alternative”. Ei nu pot sa accepte. Au avut întotdeauna o mamă care le spăla hăinuțele, au avut apă caldă, au avut detergent la nevoie – excepțiile erau excepții, mici, foarte mici. Mai bine nu incerci să te faci înțeles, să explici că ți se părea mai mare supliciul de a-ți spăla hainele cu apa rece ca gheața, și chiar dacă o făceai, acestea căpătau un miros greu de la săpunul făcut de vecina din grăsime și soda caustică (leșie). Pentru că tinerii curați vor da din cap negativ, ințelepți, echilibrați, explicându-ți convinși că nu se poate așa ceva. Parcă au o plăcere sadică să iți explice că ceea ce ai trăit nu există, nu se încadreaza în limitele posibilului. Dar tu nu iți faci probleme pentru atâta lucru. Asta e partea ușoară a mizeriei – cea fizica. E banal de ușoară acomodarea pentru că este exterioară. Este materială, vizibilă și palpabilă – exterioară. Dificultățile reale apar cănd te atinge mizeria în forma ei care nu poate fi palpată, atinsă, măsurată, spălată. E mizeria care te atinge intim. Mizeria pe care o simți prezentă când vezi jigodenia omenească în nenumărabilele ei manifestări. E mizeria pe care o simți aproape când trăiești lângă bețivi, “uzinari”, lânga curve (nu mă refer la cele “oficiale”), lângă șuți. E mizeria care ți se strecoară în suflet sub forma fricii când ești bătut de “tatăl” vitreg. E mizeria pe care o simți în “sufletul” său diform. E cea care simți că a intrat în tine când ai aflat că mama nu are nici o legătura cu ideea de moralitate, cănd trebuie să accepți realitatea, tatăl este într-adevăr un bețiv violent. E mizeria pe care o simți când cade beat în noroi și nu-l poți ridica. Pe de o parte pentru că ești prea mic, pe de altă parte pentru că nu ști de unde să apuci pentru a nu te innoroi și tu. Atunci parcă și noroiul devine mai murdar. E mizeria iubirii declarative (declarativă atat exterior cât și interior – dar asta nu contează), a mamei, a bunicii. Iubire care se sufocă atunci când intervin una-două sute de mii de lei (cam a douăzecea parte dintr-un salariu). E mizeria unui autopretins tovarăș de căutări spirituale care drămuiește grețos de partinic aportul fiecăruia din voi într-o afacere încă în fașă. E mizeria necunoscuților dușmănoși, batjocoritori – a priori. E mizeria cunoscuților la fel de dușmănoși și de batjocoritori – motivați. Motivați de prostie. Prostie grea. Răutatea, egoismul, îngustimea, le vezi în atitudinea lor, le auzi in tonul vocii. E mizeria care te amenință puternic atunci când realizezi că tatăl tau nu i-a făcut față, ca șoaricele intelectual din bancul ceaușist cu experimentele sociale. Atunci ești în pericol de a te sufoca. Dar reușesti să treci peste unele, prin altele. Dar nu vei mai fi același. Categoric. Lumea va fi zugravită in ceva mai multe culori. Si la rândul lor culorile vor fi mult mai expresive, mai subtile. Si vor avea mai multă forță. Si cele frumoase și cele mai puțin frumoase… Viața capăță o intensitate mai mare. Si găsești tineri “curați”. Care in cel mai bun caz vor auzi că există ceea ce am povestit mai sus. Dar nu vor accepta la nivel interior existența unor asemenea grozăvii. Aceste grozăvii trebuie să aibă altă rațiune decât ce spui tu! In mod sigur, ori ai un simț al dramatismului foarte dezvoltat, ori … ai un simț al dramatismului foarte dezvoltat. Si să nu ai absurda pretenție ca ei de-acum să-ți ințeleagă afirmațiile si acțiunile ulterioare in raport cu experiența ta de viață. Acestea, firesc, vor fi analizate vis-à-vis de propria lor cunoaștere a lumii. Care bineînțeles că e “completă”. Iți vine să o numești “infantilă”. Ajuns aici te intrebi firesc dacă nu mai poți fi și tu inocent. Poți oare? Poți. Da. Fiindcă Inocența nu înseamnă necunoaștere, ci este calitatea intenției cu care iți arunci privirea către lume. Este diferența între a privi cu răutate sau cu bunătate spre lumea care te inconjoară. In acest punct realizezi că, de fapt, ei nu pot fi inocenți. Atunci când privesc cu “bunătate” către exterior, ei o fac a priori (dintr-un anumit punct de vedere spun asta). Ca să fi bun trebuie sa cunoști ce inseamna și răul, sau mai precis, te poți intr-adevăr numi bun când ai ales între bine si rău. Ori intre tine și ei, tu ești cel care într-adevar face alegerea. Conștientă, cu efort de voință. Când ai de ales între „bine“ si „bine“ nu te poți numi bun. Doar cand ai în față atât “binele” cat și “răul”... Atingerea mizeriei - conditie sine qua non a inocenței – groaznică concluzie! celine știa ceva. “Ritmul vieții ei (lor-nota pers) țâșnea din alte izvoare decât ale noastre… Târâtoare, ale noastre, pentru totdeauna și mâloase…” - alta direcție a textului - Dincolo de asta, sau de aici incepând, nu poți să nu iți pui problema - cine are perspectiva corectă asupra vieții?. Părerile vostre sunt contrare și nu poți spune ca in bancul evreiesc: ”și tu ai dreptate”. Un argument ar fi în favoarea lor: ei sunt curați. Pe ei nu i-a atins mizeria. Insă. Deși este adevărat că mizeria e ”rea” și curațenia e ”bună”, totuși, ambele sunt realități. Argument căzut. Notă. Mi-a luat doua ore să scriu un gănd de maxim jumătate de minut. Scrisul nu e eficient. - efect asociat. Chiar și când simt nevoia sa vorbesc cu cineva, mi-e greu. Ajung să-l vad pe fiecare cum se consideră (mai ales inconstient) “măsura a tuturor lucrurilor”, astfel încât tot ce aude trece prin filtrul “secretarei personale” care îi explică – îi tălmacește tot ce spun în funcție de propriile-i experiențe. Văd pe fiecare calat (pornit) pe “tragere de concluzii proprii” atunci cand nu e nevoie de așa ceva. Chiar le e atat de greu să asculte doar, disociindu-se de propria experiență? Probabil că da. Dacă ma uit în mine realizez ca eu reușesc să fac asta doar fiindcă viața mi-a arătat că realitatea se poate “preta” la orice manifestare – încât chiar dacă nu am trăit un lucru, sunt convins deja că acesta iși poate avea rațiunea sa naturală. Cum zicea Celine despre razboi – am fost dezvirginat. In acest fel am ajuns la întelegere. Si nu știu pe nimeni care sa caute inocența după ce a fost atins de mizerie, în masura in care am fost eu atins. Oricum e clar, gândurile intime vor fi întotdeuna domeniul singurătății, ele “trăiesc” într-o zonă unde nu pot ceilalți pătrunde – dar mi se pare o provocare foarte atrăgătoare încercarea de a crea o zona de interferență. Intre acestea si ceilalti. două lumi. caracteristici. Există oare un no mans land între ele? Ce le separă? Dincolo de caracteristicile lor, ce creaza granița? Cine, ce zice “halt!”? consistenta graniței care este? |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy