agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-02-09 | [This text should be read in romana] |
Cele 7 Păcate (V)
Lăcomia În secolul al XIII-lea au fost declarate cele 7 păcate capitale: "mândria", "invidia", "iubirea de arginți", "desfrânarea", "lăcomia", "lenea" și "mânia". „Nu e sărac cine are puțin ci cine-și dorește mult.” M.P.Cato Ce putem numi cu certitudine, lăcomie ? Există ceva rău în a-ți dori binele!? Există indecență în a avea aspirații!? Dacă am deține aspirații, acceptăm neputința semenilor, prin care suntem condamnați că punem în practică dorințele!? Fără să caut dinadins societatea, mă împiedic de ea prin coincidența umanității. Accept zilnic compromisuri din partea unor anturaje create artificial. Rațiunile existențiale ne forțează afectul, care acceptă concubinaje mediocre prin simpla interacțiune interumană. Aviditatea cu care savurăm nevoile provenite din aspirațiile noastre, ne sortește inafilibilei decăderi. Și toate acestea pentru că dorim decență. Nu mă refer aici la decența expresiei de sine, la decența viscerală sau la decența eticii necesare fiecărui individ, ci la decența de „a fi”. Această decență implică o existență în raport cu universul cel mai apropiat. Inevitabil ne raportăm acțiunile și rezultatele la percepția celor de la care avem expectații, indiferent de natura acestora: invidie, acceptare cu defăimare pasivă sau confirmarea naturală a unei prietenii. Nu cred că cineva ne poate impune să cerem mai mult decât merităm, să primim mai mult decât oferim și să evoluăm disproporționat în raport cu complexitatea noastră. Acceptarea acestei impuneri este identică cu schimbarea, la nivel aparent superficial, a ceea ce suntem. Numai instinctualii își permit luxul renunțării la rațiune, la pasiune, la plăcerea creației. Putem condamna fără tăgadă pe cei care consideră oportunismul o soluție continuă a emancipării personale, dar dacă apelăm la condamnare nu suntem departe de ei prin simplul fapt că ne permitem să ardem timpul afectat propriei împliniri. Ei nu vor trece niciodată de bariera nevăzută a echilibrului universal. Oare ar conta această conștientizare!? Depinde cine suntem și înspre ce tindem ... “Judecă-ți succesul după lucrurile la care a trebuit să renunți pentru ca să-l obții.” Cicero Lăcomia este consecința practică a invidiei. Nu este nimic anormal în a-ți dori ceea ce deține cel de lângă tine, cu riscurile împărțirii în bune și rele. Dar este aberant față de sine să îți dorești ceva care nu te identifică, nu te definește. O mică joacă cotidiană la nivel personal, substituită în cultul personalității, ajută cu certitudine la definirea ta cât mai aproape de realitate. Orice sincopă oferită de minciună se va desăvârși într-o mare eroare, trăită inițial că o simplă amăgire ajunsă la final, o uriașă dezamăgire. Dogmele creștine consideră lăcomia ca fiind al cincilea păcat că însemnătate. O canonizare și cunatificare inutilă, de vreme ce lăcomia este direct legată de toate celălalte. Nu poți avea numai unul. Aceste păcate sunt achiziționate la set complet. Atunci senzația de dispreț vis-à-vis de cei împliniți de puținul suficienței lor întregește acest arsenal. Cine se ascunde în spatele oscilării între suficiență și oportunism și-a oprit definitv evoluția. Suficiența nu se poate identifica cu atingerea limitelor personale, mai degrabă se poate identifica cu stimulul fericirii iluzorie. Este o acceptare a nihilismului existenței. Necondamnabili sunt și cei care-și declară, indirect prin acțiuni, apartenența la emanciparea statutului social, la nivel personal. Aceștia sunt mai responsabili decât restul majorității. Extrem de interesant ar fi de urmărit natura și gravitatea compromisurilor. Căderea lor va fi spectacolul celor mulți, al celor cu suficiență. Drama existențială aparține în totalitate oscilanților. Celor fără ieșire din rutina iluziilor, celor deferiți justiței Divine. Ei sunt indezirabil, exponenții societății noastre, a majorității. Singura soluție este evadarea din propria existență. Un proces public și o sentință publică: exilul forțat din mediocritate. "Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poți să vezi foarte departe... " Constantin Brancuși |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy