agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-03-19 | [This text should be read in romana] | Avem nenorocul de-a fi conștienți. De o realitate iminentă. Mai grav, avem deasemena ghinionul de-a vrea să știm cât mai multe despre această realitate iminentă. Și întrebăm. Ne întrebăm. Ne preocupăm din ce în ce mai mult de acest… eveniment. Avem nenorocul de-a știi că murim. A fost o mișcare inteligentă din partea Organizatorului de a ne oferi liberul arbitru. Avem un teren întins, un număr de jucători foarte mare si avem deasemenea… spectatori. De fapt, la urma urmei, toți suntem arbitrii. Fiecare iși fluieră propriul meci, iși face propriile reguli și își alege echipele favorite… Cât control! Și toate astea, pentru ca în final... omul să fie concediat! O fi greșit cu ceva... Săracul arbitru... Partea proasta e că știa că urmează să fie concediat, și cu toate astea, a continuat să fluiere până în ultima clipă! Gândul concedierii, însa, l-a mpcinat încă de la primul fluier. E greu de spus ce a făcut cu exactitate. A fluierat doar pentru plăcerea jocului, sau a făcut-o presat în permanență de gândul concedierii? A fluierat... asta contează. La asta se reduce totul. Să fii capabil să-ți fluieri propriul meci... Teama concedierii iminente n-a dispărut niciodată din stilul său de a arbitra. Era preocupat. Mult prea preocupat să nu se gândeasca la ce-l așteaptă. Ajunsese să uite că nu e decât un joc, ca, la fel ca orice joc, are părțile lui bune și rele, care de fapt compun întregul. A uitat că jocul în sine a fost inventat pentru a te simți bine, pentru a te bucura de el... Faptul că urma să fie concediat și că era conștient de asta, îl împiedicau să aprecize calitatea meciurilor... meciuri pe care, bine-nțeles, avea libertatea să și le aleagă. Degeaba. Își făcea regulamentul raportandu-se în permanență la momentul demiterii. Jocurile sale nu mai erau de mult o plăcere pentru nimeni. Erau sumbre. Din ce în ce mai îngrijorătoare. Ajunsese la trista imagine a unor tribune goale, a unor terenuri de joc din ce în ce mai mici și lipsite de jucători. Treptat... retrograda. Arbitra la un momentdat meciuri inexistente. Pentru el. era și el cândva un simplu jucător în meciurile arbitrate de ceilalți... dar a uitat să joace. Pur si simplu nu mai știa. Nu mai înțelegea rostul jocului. Și în cele din urmă, pus în fața unui fluier șomer, nu mai concepea că el însuși poate fi un jucător și că meciul putea continua... Jocul lui nu prezenta niciun interes pentru el. Asta pentru că... jocul lui... nu mai era joc. Devenise o numărătoare inversă spre momentul concedierii. E... o fi bună resemnarea, dar nici chiar așa! Să fluieri o viața-ntreagă presat de spaima demiterii... nu se face! Nu mai poți fi atent la joc, nu mai poți fi obiectiv, echipele nu te mai vor... tu nu te mai vrei! Și-atunci, e pe undeva normal să îți aștepți concedierea. Și de parcă nu ar fi suficient, îți dedici și timpul, singur unitate de măsura pe care o mai ai în calcul, gândindu-te cum va fi... Asta e... O slujbă e trecătoare. Și ce dacă ești concediat? Urmează pensionarea! Ai tot timpul din lume să te bucuri de ea! Asta bine-nțeles... dacă o meriți! Dar cum să o meriți când toată viața ai arbitrat prost, gândindu-te că vei fi silit să ieși cu capul plecat? Asta în cazul în care nu ești atât de plin de tine și laș încât să-ți dai demisia... Asta e chiar grav! În cazul ăsta... pensionarea nu mai e o soluție! Trebuie să lucrezi tot restul timpului până iți dai seama că demisia ta n-a fost tocmai cea mai deșteaptă mișcare a ta... Și când în sfârșit realizezi asta, te trezești plângând! Prea târziu! Prea târzi? Cum să fie prea târziu? Dă-o-ncolo de concediere! Asta e! Uite, e de-abea ora 09:00. Cu cine jucăm azi? Sau arbitrez eu azi? Mă rog, ce mai contează? Important e că azi e o nouăp zi de joacă. Terenul e imens, tribunele sunt pline, și jucătorii... păi jucătorii sunt jucători pentru că vor să se joace! Deci... să-nceapă joaca! |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy