Eu, dacă vreau să spun ceva, nu preget. Pentru că nu sunt un tip pregetativ. Îmi bag degetu’ în ea de tastă și dau din el. Până mă liniștesc. De m-aș liniști o dată definitiv, că numa’ prostii spun. Dar e nevoie de Tot ca să cuprinzi Nimicul. Imaginea se poate mânji uneori și atunci trebuie spălată. Ca și putina. Puțin câte puțin. Dar nu face nimic...

Pentru cei mai pofticioși, imaginea poate fi asociată cu o coajă. Pe care o iei. Apoi n-ai decât să stai cu ochii în patru sau în câte vrea mușchii tei să despice firul de păr. Pe chestia asta nu se vor mai servi decât ouă fierte. Moi. Cojile se vor pisa și servi sub formă de praf în ochi unei domnișoare cu mustăți, cu limba suficient de agilă încât să lingă tot orezul de pe lângă ele.

Oare chinezii suferă de lipsă de calciu? De fapt, nu vreau să-mi răspund la întrebarea asta, pentru că următoarea va fi cu somalezi și nu-mi plac somalezii. Fiecare pare să fi înghițit câte o minge de fotbal, pe motiv că le e teamă să nu ia plasă cu golul din stomac. Ce nu știu ei, este că nu de fiecare dată când o dai în bară e gol. În rugby, de exemplu, îi zice eseu. E o încercare a sportivilor de a învăța franceză și, simultan, o încercare a literaților de a se pretinde sportivi. În orice caz, nu de fiecare dată când dai lovitura, e de pedeapsă.

Dar rămăsesem la plasă și la burtă... N-am mai făcut piața de data trecută. Am treburi mult mai importante de făcut decât să mă văd cu... (citatul ăsta se urlă).... „mă-ta aia precupeață, de vinde sarmale-n piață !!!”. Da. Am de înapoiat o chitară. Pe motiv de prietenie, de datorie, de promisiuni călcate și de praguri nepetrecute. Dar să revenim, până când ne-om da seama că ne învârtim în cerc. Cercul pare să aibă ceva de împărțit cu perfecțiunea. Eu nu.

Mai am două sarmale prin oale și o noră între blide goale. E urât azi afară. Sau e seară? Aș vrea să stau de vorbă cu o poetă, să vorbim în engleză despre vreme și să o rog să-mi spele gemulețul ăla mic din baie, să-mi intre și mie un pic de soare în casă.
Oare de ce norii sunt atât de uzitați în poezii, când nu știu decât să facă urât? Nu-mi plac englezii, pe motiv că că au prostul obicei să orgasmeze cu fraze de genul „nu-i rău de loc”... Cel puțin jumătate.

Auto - pentru că n-am fost eu, n-a fost nimeni.
Pseudo - pentru că e doar o iluzie.
Semi - pentru că „nim”-ul din pseudonim e doar jumătate din Nimic, despre care am mai vorbit... Și pentru că jumătățile se digeră mai ușor, pe motiv că durează de două ori mai puțin.
Anti - pentru că cineva trebuie să mai zică și nu câteodată. Nu mă aștept să fiți de acord.

Atât, pe motiv de sfârșit.