Vă invit, cu toată umilința, să tratăm despre:

a) sex, ca viciu
- e pretimpuriu să vorbim; suntem numai șase miliarde și ceva de oameni care nu cred că reușim să facem prea multă umbră pământului, așa că vorbim mai încolo despre sex ca viciu, când nu mai avem ce face cu procreația, după ce epuizăm valențele imaginației în materie, și, probabil, când ne vom plictisi unii de alții de ambele sexe voind să ne facem “îngeri”, “trisexe”, ori “metasexe”, căci plictisul e, fără doar și poate, o formă a lipsei de apetit pentru creație;

b) jocu’ de noroc
- jocul și cultura sunt printre puținele gratuități pe care, muritorii care suntem, le facem cadou naturii; o fi jocul ăsta un nenoroc?, ori mai curând o șansă de exploatat, căci tare mi-ar mai surâde să joc o “carte” cu existența, ori cu madama aia care umblă să ne facă felul, să le văd cum își pun oasele pe masă drept miză, să simt că mă furnică la viață și să trag o înjurătură sănătoasă dacă nu-mi cade un zar bun!;

c) băutură
- nutresc o mare îndoială – neam de neamul meu nu a pactizat cu liga antibăutorilor anonimi, dimpotrivă voi spune, am băut ca tot neamul meu: lapte, apă, vin, ș.c.l., mai puțin kerosen, pentru a lăsa piloții și păsările și altele cu înclinații pentru zbor, nu să se însămânțeze prin ogor, acolo unde trebuie pus un prun, o viță de vie … – socotind că a fost necesar un destul de mare efort, muncă, răbdare și imaginație, până să obținem primele lacrimi de alcool (de fermentație sau de “distilațiune”), noroc, sănătate, la mai mare! și, Doamne ferește, să ajungem să ne văităm că nu dăm de o crâșmă în drum (m-ar apuca plânsul, desperarea și alte gânduri … sinucigașe;

d) drog și tutun
- e cam la fel – îmi plac macii, cânepa e o plantă utilă, coca te ține trez și te face să uiți că ai burta goală, iar tutunul lasă un miros urât doar dacă nu deschizi geamul (fără cuvinte!, nota mea!, nota mea de plată!);

e) poezie
- lectura și critica literară, da, astea sunt vicii, pentru că fagocitează, parazitează creația poetică propriuzisă; poezia scrisă, rostită, sau gândită sau numai intrarea în “starea poetică” nu sunt, după exigențele mele, vicii.

Putem vorbi despre “păcate”, în accepțiunea biblică, asta da, însă despre vicii ar trebui să ne mai gândim: fie nu sunt visuri, fie e vorba de “vice-ceva” adică de ceva de mâna a doua, iar nouă ne scapă nuanțele printre degete.

Visul poate să fie un păcat. Despre vicii vom vorbi altă dată, dacă dorim ceva diluat. Credeam că filistinismul exacerbat a răposat odată cu Freud. Sper să nu mă înșel!

28 martie 2003