1. Rasism, antisemitism ca forma particulara de rasism, heterofobie si xenofobie
Rasismul reprezinta "convingerea" ca unele rase sau grupuri etnice sunt superioare altora, principiile sale de baza fiind extinse pentru a justifica actiunile generatoare de inegalitate. Filosoful Albert Memmi defineste rasismul drept “valorizarea generalizata si definitiva a diferentelor reale sau imaginare in profitul acuzatorului si in detrimentul victimei sale cu scopul justificarii privilegiilor sau agresiunii sale” .
Definitia din Dictionarul Robert Editia 1988 pentru rasism este urmatoarea: “Teorie a ierarhiei raselor care conchide in necesitatea prezervarii rasei zise superioare de toate incrucisarile si la dreptul sau de a domina celelalte rase. Ansamblu de reactii care, constient sau nu se raliaza acestei teorii.”
Rasismul s-a nascut in secolul al XIX-lea din incercarea antropologica de a proiecta asupra grupelor umane clasificarea animala stabilita de naturalisti. Astfel, plecand de la caractere specifice, percepute drept ereditare, nu numai in plan fizic, dar si in plan intelectual, cultural sau social s-a fundamentat o ierarhie a tipurilor umane, mergand de la grupe identificate ca inferioare pana la rasa presupusa perfecta. Aceasta ierarhizare coincide intrucâtva cu hiperdezvoltarea imperiilor coloniale britanic si francez, a caror expansiune trebuia justificata prin superioritatea culturala sau rasiala. Ura rasiala s-a grefat si pe ostilitatea traditionala manifesta fata de populatia evreiasca, abila in finante si comert.
Prin heterofobie se intelege teama, aversiunea, ura si tendinta de respingere a celui ce vine din “exterior” ( diferit prin alura, tip, maniera de a fi, cultura si stilul sau ).
Xenofobia este aversiunea, teama, ura, frica de elementul strain de specificul national pentru ca se presupune ca ameninta un echilibru, o armonie locala, autohtona. Ca varianta specifica a rasismului, antisemitismul face din populatia evreiasca (sau de credinta iudaica) obiect tinta unic de victimizare. Antisemitismul denunta constant iudeo-capitalismul perfid si anticrist, iudeo-bolsevismul sau complotul sionist.
Jacques Tarnero evidentiaza ca in imaginarul rasist, fiinta diferita , deci periculoasa vine din exterior . In imaginarul antisemit, amenintarea iudaica, invizibila vine din interior. Astfel, “nelinistitorul element strain atinge de o maniera inspaimantatoare elemente cunoscute de mult timp si dintotdeauna familiare” .
Radacinile rasismului sunt la fel de vechi ca si omul, chiar daca initial s-a manifestat doar ca aversiunea fata de straini, indiferent de culoarea pielii sau stil de viata. Considerarea celuilalt ca non-cetatean sau barbar ( in vechea Grecie ) sau ca non-fiinta umana in ultimele 2 milenii de civilizatie sunt justificativele pentru sclavajul si munca fortata a prizonierilor de razboi sau a populatiilor colonizate fortat ori pentru abuzurile impotriva populatiilor indigene (ca in Australia sau America de Nord). Rasismul modern este replica conservatoare a curentului egalitarist si libertarismului care la mijlocul secolului al XVIII-lea a dus la desfiintarea sclavajului in Lumea Veche si Lumea Noua (Europa si Americi) si ulterior la largirea drepturilor democratice si inlaturarea partiala a prejudecatilor rasiale.

2. Fundamentele teoretice ale rasismului
Incercand sa determine “unghiul facial”, antropologii francezi Pierre Paul Broca si Lapouge au trasat diferenta intre profilul dolicocefal nordic si brahicefalul “negru”. Din punct de vedere genetic, ca o rasa “pura” umana sa se mentina, trebuie ca ea sa traiasca intr-o izolare totala, fiind in fapt destinata degenerescentei si extinctiei lente.
Printre primii teoreticieni ai rasismului au fost scriitorii minori Arthur de Gobineau, Houston Stewart Chamberlain, Georges Vacher de Lapouge si Edouard Drumont.
In “Essai sur l’inegalite des races humaines”, Gobineau exprima diferentele intre rasele galbena, neagra si alba. Daca rasa neagra o considera a fi la baza scarii evolutive, rasa galbena pare a fi dotata cu simt practic, “fara a iesi din mediocritate”, in timp ce rasa alba joaca “un rol civilizator”. Ideea centrala a scrierilor lui Chamberlain (inspiratorul nazismului) sunt “puritatea sângelui germanic si necesitatea eliberarii de jugul semit”. Lapouge, in incercarea de a face un clasament al raselor, proclama suprematia rasei dolicocefale, albe, ariene fata de brahicefali, “inerti si mediocrii”, intre care evreii sunt cei mai “decazuti”. El imparte genul uman in Homo europaeus care formeaza elita: blondul teuton nordic, Homo alpinus cu subgrupele Auvergnat si Turc si Homo mediteraneus cu subgrupele Napolitan si andaluz ca oameni inferiori. Drumont se distinge ca un pamfletar care va utiliza discursul antisemit in exprimarea nationalismului francez si anti-Dreyfus.
Concluzionând, Tarnero afirma ca “in numele rasei si a unei viziuni ierarhice asupra speciei umane” Codul Negru, legile de la Nurrenburg, statutul evreilor in timpul celui de-al doilea razboi mondial si apartheidul au putut fi fundamentate juridic si puse in practica.
Realitatea biologica exprimata prin cercetari de genetica pun in evidenta faptul ca primii oameni in sensul modern al cuvântului (Homo sapiens) au pornit in urma cu 65.000 – 70.000 de ani din Africa din rândul stramosilor bosimanilor (populatia care genetic prezinta cea mai mare asemanare cu primii oameni “moderni”), raspandindu-se in 15.000 – 25.000 de ani din sudul Indiei (unde mai gasim populatii “relicte”) si pana in Australia (in urma cu cca. 45.000 de ani). Ulterior, prin aclimatizari si adaptari specifice, se diferentiaza rasele oceanica, amerindiana, galbena si alba.
Rasele se bazeaza pe o serie de trasaturi fizice (cum ar fi culoarea pielii si forma faciesului) care nu prezinta, in mod direct, decat o importanta redusa asupra sanatatii.
Etnia este grupul de apartenenta al individului, ca suma de factori culturali, limba, alimentatie, religie, obârsie, rasa, a caror actiune conjugata influenteaza in mare masura starea de sanatate si longevitatea oamenilor.
Oamenii sunt irezistibil interesati de diferente, de obicei, pe seama admiterii asemanarilor. Genetica, biologia si medicina sunt utilizate ca instrumente de justificare a inegalitatilor sociale, a eugeniei si a controlului imigratiei.
In fapt, genele cele mai recesive apartin “raselor inferioare” negre, mediteraneene sau galbene, tendinta prin incrucisare fiind de stingere lenta si in durata foarte mare a rasei albe. Analiza evolutiei firesti a populatiilor amestecate au condus la ideea protectionismului rasei.

3. Raportul dintre rasa si etnie
Daca etnia priveste un grup definit de regula printr-un fond cultural si lingvistic comun, rasa se refera la grupe mari etnice. Dar sunt din ce in ce mai dese cazurile când intr-un grup etnic traiesc mai multe rase (astfel, in America se regasesc practic elementele tuturor raselor fundamentale; de asemenea chiar si in Israel evreii din Etiopia, Yemen, nordul Africii, Europa, Rusia, Asia Mica, etc. sunt de diverse culori si limbi native). Europa din acest punct de vedere prezinta o rasturnare de situatie, astfel incat segmente intregi de populatie provin din Africa si Orientul Mijlociu. Asimilarea culturala si lingvistica conduc la fuziunea cu grupul etnic local si la crearea unei diversitati rasiale in spatiul etnic national.
Atunci când populatii echilibrate numeric si diferite caracteriologic, fizic, cultural sau rasial se intersecteaza in acelasi spatiu teritorial, situatiile conflictuale se pot rezolva in baza mai multor paternuri precum genocidul, expulzarile, sclavia, segregatia si asimilarea. In cele ce urmeaza vom incerca o prezentare a acestor modele de paternuri cu exemplificari.

Genocidul presupune omorârea sistematica , programatica a unei intregi populatii de catre o alta populatie (prin organizatiile militare sau paramilitare cu caracter nationalist). Intentia politica si programata de distrugere si exterminare sistematica a unei populatii a sustinut scânteia genocidului sistematic. De la exterminarea amerindienilor in momentul colonizarii Americilor, a tasmanienilor si australienilor indigeni in momentul colonizarii continentului australian, de la distrugerea in conditiile razboiului de 30 de ani si persecutarea sistematica a valahiilor protestanti din Moravia – regiunea Valassko Mezirice, la distrugerea sistematica a asezarilor aromâne din muntii Pindului si risipirea acestora din Germania, Croatia, Ucraina pâna in Siria si Egipt in secolul al XVIII-lea de catre trupele albaneze ale pasei de Ianina, de la exterminarea grupurilor de armeni de ordinul a câteva sute de mii din regiunea Van de catre kurzi si turci in pragul primului razboi mondia, pâna la asasinarea programatica a evreilor, tiganilor si a altor populatii considerate indezirabile (precum lemkii, populatie montana presupusa de origine valaha din sudul Poloniei – in partea de nord a muntilor Carpatilor), genocidele au marcat existenta unor popoare intregi. Genocidul reprezinta modelul de patern cel mai violent de relationarea a doua populatii care impart acelasi spatiu teritorial cu o acomodare imperfecta.
Expulzarile privesc alungarea unor populatii de pe teritoriul lor istoric de catre o alta populatie. In istoria veche sunt notabile expulzarile evreilor din Egipt sau Babilon, in epoca moderna expulzarile caracterizate ca schimburi de populatii din Cadrilater sau Ardealul de Nord in 1940. Actiunile de consolidare ale elementului etnic secuiesc in judetele centrale ale tarii Harghita si Covasna imbratiseaza acest tip de patern. De asemenea, migratia evreilor, grecilor, armenilor si germanilor sustinuta de catre guvernele pro-sovietice si comunist-nationaliste de dupa 1947 s-au desfasurat in baza unei politici programate. Solutii de regula politice, rezultate din redefinirile granitelor statului national, expulzarile au creeat tensiuni intre populatia politic dominanta si populatia minoritara / dominata politic expusa capriciilor istoriei. Populatia dominanta , plecând de la un status autoasumat conducator, tinde o “epurare” politica teritoriala in detrimentul concetatenilor de alte etnii. Expulzarile (si sub masca “repatriarilor”, termen inexact care defineste emigrarea masiva a unei populatii intr-un stat national in care reprezinta o majoritate) au facut obiectul reglarilor de granite dintre Polonia si Cehia pe de o parte si Germania, dar au privit si alte segmente largi de populatie precum germanii si evreii din tarile centrale si estice sau grecii de pe litoralul Marii Negre.
Sclavia este un patern de relationare a relatiilor interetnice si rasiale cu motivatie economica. Rolul economic jucat de sclavi a dus la inflorirea unor societati tipic agrare de tip latifundiar, de regula zone sarace demografic. In Tara Româneasca si Moldova a existat pratica sclaviei tiganilor, atât statul, proprietatile manastiresti si boierii utilizând robi in muncile manuale sau artizanale . Spre deosebire de serbi / rumâni, statul nu percepea impozit de la acesti robi, ceea ce a determinat ca o parte a iobagilor sa treaca voluntar in situatia de robie. In aceasta situatie, Constantin Mavrocordat a incercat sa salveze interesele statului si finantelor, condamnând aceasta tactica de evaziune fiscala prin trecerea in robie a rumânilor sau a populatiilor refugiate din zone de conflict. De asemenea, copilul unei roabe era considerat rob, chiar daca el era odrasla boierului sau a unui om liber. Sclavia in tarile române avea un caracter arhaic, motiv pentru care a fost abolita abia cu putin inainte de unirea Moldovei si Tarii Românesti, urmata fiind si de hotarâri legislative de emancipare a populatiei taranesti. Faptul ca majoritatea celor eliberati din sclavie nu au acceptat servitutile muncilor agricole si statutul comparabil prost al taranimii este ilustrat de numarul mare de emigrati in Vest, Americi si Australia, precum si de profesiile ulterioare adoptate de dezrobiti.
Segregatia voluntara sau involuntara poate fi teritoriala, dar si institutionala: locuri de munca, scoli, magazine, etc. O segregare la limita expulzarii a reprezentat-o transferul masiv de populatie tiganeasca si evreiasca in Transnistria in timpul celui de-al doilea razboi mondial. De asemenea, organizarea si gruparea etnica a maghiarilor din Ardeal prezinta caracter de segregatie tinzând spre auto-segregare. Un alt exemplu de segregare voluntara din România sau Grecia este gruparea etnicilor megleno-români sau aromâni in comunitati compacte. In România este vorba de concentrari de populatie cu tendinta segregationala, dar exista tari in care segregatia a fost politica de stat : Statele Unite si Africa de Sud. Segregatia s-a manifestat in aceste doua tari in toate domeniile vietii soiale, profesionale, culturale, religioase, etc.
Asimilarea reprezinta un patern tolerant, care consta in redefinirea profilului lingvistic, cultural , confesional al minoritarilor sau dependentilor in raport cu majoritarii sau cu populatia politic dominanta. Asimilarea poate fi si rezultatul unui proces complex natural de convietuire. Asimilarea românilor de catre maghiari in secolul al XIX-lea ca si reversul dupa cel de al doilea razboi mondial, asimilarea populatiei aromâne diferite in general doar lingvistic si profesional de catre societatea greaca, stingerea minoritatilor de romanitate orientala (românesti, dalmate, vegliote sau “valahe”: sud-românesti, istro-române, aromâne sau megleno-române) in Iugoslavia, Ungaria, Bulgaria, Macedonia si Ucraina sunt exemple de asimilare naturala grabite de sprijinul politic, social si informational in acest scop.
In “Dictionarul de sociologie” se face o diferentiere mai larga : astfel se distinge rasismul de excludere si rasismul de dominare, rasismul propriu-zis si teoria rasiala .
O clasare a diferitelor paternuri este dificila, intrucât ele privesc atât domeniul proprietatii, cât si viata si libertatea fiintei umane. A considera ca pierderea vietii este mai grava decât sclavia tine de o valorizare distincta si de perceptia individuala. Intr-o anumita masura, a clasifica aceste modele de paternuri este o practic imposibila.

Stereotipurile sunt caracteristici sau atribute conferite unor persoane in baza apartenentei la un grup etnic, rasial, profesional sau asociativ (miscarea flower-power, skin-heads, satanistii). Ele nu exprima decat o clasificare rapida a unei persoane despre care nu avem suficiente informatii. Astfel, românii sunt considerati descurcareti, ospitalieri, legati de natura, hoti , nepunctuali. Stereotipuri sunt prezente si la nivelul unei etnii cu anumita diversitate teritoriala: astfel evreii polonezi ii considerau pe evreii români hoti (se ocupau mai mult cu comertul si arenda pamantului), iar cei români pe cei polonezi murdari (locuiau indeosebi in ghetouri si se ocupau cu mestesugurile). Având adeseori o baza reala, exista multi indivizi care nu corepund gandirii stereotipe, dar care resimt prejudecatile exprimate in noul mediu in care sunt imersati.

Prejudiciu si discriminare : in baza stereotipurilor se dezvolta prejudecati care sunt opinii deformat generalizante aplicate la o anumita persoana cu care se ia contact. Prejudecata poate fi pozitiva sau negativa, astfel putem trata un individ mai amabil sau mai rauvoitor doar in baza apartenentei sale etnice. Astfel, pentru un român un negru american este un american adevarat, in timp ce un african este doar un negru, desi statutul lor social in tara de origine poate fi fundamental inversat fata de perceptia noastra.
Matricea Merton este urmatoarea:
Prejudiciaza Nu prejudiciaza
Discrimineaza Bigot adevarat Liberal slab
Nu discrimineaza Bigot precaut Liberal puternic

4. Rasism si nationalism
De data recenta, rasismul isi gaseste fundamentele in Franta, dar aplicare in tari ca Germania (nazismul) sau Italia (fascismul) in perioada interbelica. Nazismul a reprezentat rasismul la apogeu. Bazele ideologiei rasismului au fost fundamentate prin teorii precum ca rasa este principiul central al organizarii societatii, supraviutuirea natiunii germane depindea de protectia si de puritatea rasei, iar necesitatile poporului arian de spatiu vital se puteau implini in detrimentul raselor inferioare.
In Mein Kampf, Hitler prezinta evreii drept: “ bacili care intoxica sufletul natiunii germane”. Legislatia rasiala a nazimului a debutat cu o lege de sterilizare a persoanelor atinse de maladii ereditare, precum si a metisilor si mulatrilor . In 1939, in baza ideii de igiena rasiala, se declanseaza eutanasierea persoanelor cu afectiuni psihice. O alta lege de “protectie a sângelui si a onorii germane” interzice uniunea dintre germani si non-arieni, in speta evrei. Organizatiile de tipul SA, SS si Gestapo au slujit conceperii si dezvoltarii unui sistem concentrational si de exterminare nemaintâlnit pâna atunci.In 20 ianuarie 1942, Hitler , Goering si Himmler decid aplicarea “solutiei finale” pentru evreii din Europa ocupata. Sunt insarcinati cu aceasta Heydrich si Eichman. Rezultatul: peste 5 milioane de evrei si peste doua sute de mii de tigani exterminati.
Fascismul s-a nascut ca un mod de dizidenta socialista. Desi a avut o dimensiune rasista, practica nu a dus la exacerbarea paternurilor extreme decât in conditiile de razboi si sub influenta Germaniei naziste. Totusi, caracterul general de simpatie pentru fascism si Mussolini ca lider face ca si astazi curentul fascist sa fie inca prezent in Italia, in timp ce se poate considera ca nazismul este aproape stins in Germania. Dintr-un anumit punct de vedere, fascismul a fost la pragul dintre nationalism si rasism.
In România, miscarea legionara a avut acelasi caracter mistic si nationalist asemanator fascismului, având o puternica adeziune in rândul clericilor, cât si a multor intelectuali de dreapta neimplicati manifest politic. Ascensiunea politica a partidului Totul pentru Tara ( care evidentiaza cameleonismul denominarilor miscarii ) a avut un vârf in 1938, ceea ce l-a “obligat” pe regele Carol al II-lea sa instaureze un proiect de dictatura personala. In urma evenimentelor din septembrie 1940, când Carol al II-lea a parasit tara datorita cedarilor teritoriale, maresalul Antonescu desemnat succesor de catre Carol al II-lea a coabitat cu legionarii timp de cca 4 luni, instaurându-se statul national-legionar. Coabitarea a incetat in urma rebeliunii legionare impotriva maresalului, Antonescu reusind sa pastreze neutra atitudinea Germaniei in timpul epurarilor sale anti-legionare.
Miscarea legionara a supravietuit in emigratia romaneasca din SUA, Canada, Franta si indeosebi Spania, cultivând o intensa propaganda mistico-filosofica si culturala cu caracter nationalist si ortodox, prezervând caracterul românesc al noilor generatii.
Trebuie spus ca Miscarea Legionara a avut un puternic caracter national si de dreapta, de asemenea un preponderent caracter antisemit. Miscarea a concentrat elemente ale aromânilor si are inca o puternica influenta in rândul unei parti a minoritatii aromâne din America, dezvoltând constiinta etnica romaneasca acestei ramuri sud-dunarene ale romanitatii orientale.
Nationalismul are doua fatete opuse, una pozitiva si alta negativa. Generat sub Dej, ideea nationalism comunismului românesc a avut ca rezultat exodul evreilor, armenilor, grecilor, germanilor (cu tot cu familiile mixte), importanta sa ca regim statal derivând in plan extern din politica echilibrata , dar duplicitara de sustinere a intereselor nationale ale tarii.
Nationalismul aromânesc exprima nevoia de identitate etnica a acestui segment de romanitate si cu sprijin din America sau din România incearca sa penetreze in Albania si Macedonia drept contrapondere la propaganda asimilatorie a filogrecilor aromâni - cetateni greci. Mica natiune autoidentificata cu interesele nationale grecesti, aromânii prezinta o deriva de identitate etnica, astfel incât pro-românii nu sunt majoritari decât in Macedonia, Bulgaria si partial Albania ( zona de sud a Albaniei fiind filo-greaca din motive economice). In Grecia, minoritatea aromâna a suferit persecutii si expulzari, desi asa cum sustinea un participant la o intrunire a aromânilor din Veria, “noi poate am fost mai greci decât grecii”.
O alta forma de nationalism poate fi intâlnita la protestantii din Texas de limba ceha emigrati in secolele XVIII-XIX din regiunea Valassko Mezirice (vechii valahi din Moravia), care practica analizele genetice, fac investigatii istorice si propaganda pro-romana si pro-valaha asidua pe internet. Intr-adevar, analiza lingvistica confirma prezenta in dialectul “valah” al cehei actuale a unor cuvinte din fondul românesc vechi, precum brânza, baci, salas, coliba, etc, specifice culturii pastorale montane. Influenta valahilor moravi capata contur in definirea identitatii distincte a valahilor slovaci, a populatiilor presupuse de origine româneasca din regiunea carpatica a Poloniei si Ucrainei, precum Lemkii, Boiko, Hutulii si alte grupe mai mici numeric. Rezultat al unei migratii sustinute si sistematice din Ardeal si Maramures in urma cuceririi maghiare, elementul de origine romaneasca din lantul carpatic facea trecerea intre dacii romanizati si dacii liberi, ceea ce explica integrarea lor rapida in elementul slav, justificat indirect si prin absorbtia din Balcani a elementului românesc si fondului important de cuvinte fundamental slave din daco-româna (justific prin aceasta faptul ca limba traco-daca ca limba satem, intrucâtva apropiata de limbile slave a lasat urme in limbile popoarelor dintre Carpati, Balcani, Marea Neagra si Marea Adriatica care sunt comune in tot acest spatiu si gresit atribuite limbilor slave) .

5. Contrarasism ca miscare rasistica
Politica sistematica de excludere si asimilare a elementului strain genereaza un contrarasism, care nu este decât un rasism in oglinda. Tratamentele rele aplicate unor indivizi minoritari ii determina pe acestia sa se organizeze in sensul exercitarii violentei impotriva neo-nazistilor sau rasistilor. Unii arabi si negri din Franta se dedau cu buna stiinta violentelor stradale si faptelor antisociale, dezvoltând in fapt un mod de viata anarhic si chiar un limbaj al microgangsterismului de gang, numit verlain. Mediatizat, dar minimalizat ca fenomen rasist de catre mass-media franceza fiind redefinit sub forma marginalizarii sociale, in general fenomenul este manifest la indivizi metisati discriminati pe baza culorii pielii sau a faciesului.
In România, rasismul contra tiganilor face ca acestia insisi sa aiba o aversiune proprie fata de majoritatea româneasca, unii dintre ei cultivând faptele antisociale grave, precum racolarea, rapirea si exploatarea copiilor cu scopul de a cersi, de a fura sau in scopul exploatarii sexuale. Ca urmare a istoriei sclavagiste a Tarilor Române, in lume circa trei sferturi din persoanele de etnie roma sunt din grupul de limbi vlah sau vlax (cu multiple elemente românesti, unii chiar cu o limba “româneasca populara” precum Bayasii – Baiesii din Ungaria care practic vorbesc româneste), din Ungaria pâna in Americi si Australia. Nu trebuie uitat insa ca in România ostilitatea fata de tigani se manifesta acut in momentele de criza, rromii reprezentând in fapt o forta de munca tampon virtual candidata la somaj in conditii de recesiune economica.
Contrarasismul ca forma violenta de raspuns antirasist si ca mod rebel de viata, departe de a fi o himera, devine o realitate etnica si sociala care va destabiliza societatea europeana occidentala.

6. Rasismul si ideea umanismului
Inchei reproducând paragraful final din Jacques Tarnero: ” Este rasismul universal, propriu omului ? A-l tolera printr-o atitudine fatalista va deduce la neant ideea umanismului. Lumini fugare combat minciuna partii blestemate a istoriei. Gandhi, Korczak, Schindler, Sorban (nota mea), Mandela confirma fraza lui Kafka: Când este lovit un evreu, umanitatea cade la pamânt. Inversând, putem afirma: când un om este salvat, insasi umanitatea este salvata” .







Bibliografie:
1. Jacques Tarnero –“Le racisme et l’ imaginaire raciste “ Edition Milan 1995
2. Sigmund Freud – “Essais de psychanalyse appliquee” Edition Gallimard, 1971, pagina 22
3. Giles Ferreol, Philippe Cauche, Jean Marie Duprez, Nicole Gadrey, Michel Simon – “Dictionar de sociologie”
4. Chantal Millon – Delsol –“Ideile politice ale secolului XX” Editura Polirom, Iasi, 2002
5. Adrian Neculau, Gilles Ferreol coord. – “Minoritari, marginali, exclusi” Editura Polirom, Iasi, 1996