Evenimentele din decembrie 1989, infaptuite de masele populare ca raspuns civic la represiunea manifestatiilor de strada din Timisoara au coincis cu preluarea puterii de catre adeptii perestroikai si a socialismului cosmetizat, astfel incat constructia institutiilor democratice si a legislatiei aferente s-au infaptuit sub presiunea constanta a societatii civile. Asistam la o modernizare treptata a societatii romanesti in directia societatilor vest-europene si la o substituire gradata a mentalitatilor si respectiv a persoanelor din conducerea tarii care proveneau sau provin din elita vechiului regim. Normalizarea treptata, renuntarea la demagogie si populism sunt fenomene etapizate, care tin de innoirea generationala si de deschiderea spre exterior a societatii romanesti.
Viața politică românească post decembristă, in cautarea normalitatii, evolueaza in spiritul atenuarii contradictiilor, in spiritul modelelor consensuale si ameliorarii clivajelor politice. Clivajul dreapta - stanga nu s-a exprimat ca atare in zorii democratiei romanesti decat in planul sloganurilor. Problema s-a pus la nivelul ideologiilor asumate de partidele sau formatiunile politice nou create precum si in planul legitimitatii presupus istorice sau generata de miscarea de masa din decembrie 1989. Totodata, curentele intelectualiste ale diferitelor orientari au imaginat scenarii de decomunizare a tarii centrate pe teoria vinovatiei si a responsabilitatii trecute. Aceasta dihotomie a fost definita drept clivajul neocomunisti - democrati, realitatea politica parcurgand rapid etapele de la reorganizarea partidului “muncitorilor” la o democratie pluralista, astfel incat societatea s-a redivizat intre adeptii concilierii (uitarii istoriei comuniste) si adeptii memoriei, acestia din urma solicitand vindicativ antamarea unui veritabil proces al comunismului.
Nascut initial ca o miscare social-politica de consens national, amplificata din primul organism de conducere a tarii – C.F.S.N. pe sistemul adeziunilor, Frontul Salvarii Nationale se sparge etapizat ca urmare a dilemelor ideologice si ca o reflectare diferita a convulsiilor sociale, de constiinta si emotionale ale unei democratii incipiente, in care adeptii memoriei ca exponenti ai societatii civile duc o batalie totala in sensul fundamentariilor si institutionalizarii democratice.
Paralel acestei disolutii a F.S.N. viata politica este traversata de efemeride datorate oportunistilor si de o reconsiderare, reorganizare, relansare a partidelor de sorginte ”interbelica” care inainte de a cauta un suport electoral pe baze ideologice, clameaza o legitimitate de tip istoric.
Dintre cele opt guverne ce au functionat pana in acest moment F.S.N. -P.D.S.R.- P.S.D. a alcatuit cinci guverne, inclusiv cel provizoriu, detinand puterea politica din 26.12.1989 pana in 11.12.1996 si din 28.12.2000 pana in prezent, iar C.D.R. a constituit trei guverne intr-un singur mandat.
Ulterior alegerilor din 1996 si 2000, momente care au permis alternarea la guvernare, respectiv consolidarea in timpul „pauzei guvernamentale” la nivel local a actualului P.S.D. si disolutia sau eclipsa politica a partidelor din Conventia Democratica sau a factiunilor dizidente din fostul P.D.S.R. (Alianta pentru Romania, etc) am asistat la atenuarea si absorbtia opozitiei / personalitatilor din opozitie de catre actualul partid majoritar P.S.D.. Puterea de astazi pacatuieste printr-o falsa si exagerata coeziune (nefundamentata prin principii, tendinte si interese solidare) si se bazeaza in mod exagerat pe oportunismul aderentilor (modelarea intereselor personale functie de tendinte), “valoare” politica ce tinde sa se demonetizeze in confruntarea cu interesele fundamentale personale.
Succesele pe plan extern si anume: integrarea in structurile Aliantei Nord Atlantice si ale Uniunii Europene nu sunt in masura sa legitimeze omnipotenta factiune pro-liberalizare interna a vietii economice si a „auto”capitalizarii - intern românesti - din P.S.D., al carei exponent politic este Adrian Nastase. In subsidiar precizez ca daca Adrian Nastase preia pasivul economic al guvernarii, actualii ministrii de externe si al apararii vor inregistra o crestere extrem de rapida datorita integrarii in N.A.T.O., crearii de baze militare americane (sa le numim deocamdata temporare sau conjuncturale) pe teritoriul tarii noastre si a posibilitatii recuperarii creantelordin Irak.
Guvernarile de pana acum au demonstrat faptul ca inregistram un adevarat clivaj intre maximalisti – minimalisti , adica intre adeptii teoriilor schimbarilor economice de soc si cei ai schimbarilor economice etapizate. Transformarile economice au beneficiat mai mult sau mai putin de transparenta, de o constientizare la nivelul populatiei. Guvernarile postdecembriste au actionat in lumina unui liberalism asistential, respectiv a restrangerii participarii statului in managementul economic, corelat cu masuri semipopuliste de protectie sociala. Aceste masuri sunt solicitate de o covarsitoare majoritate a populatiei ce reproseaza statului ca nu mai indeplineste toate functiile paternaliste ale statului comunist. . Tineretul in schimb a gasit in libertate o valoare fundamentala si a depasit barierele paternaliste ale generatiilor precedente, nepreferand insa pana acum o participare politica activa.
Ca rezultat al deschiderii economice asistam insa la o penetrare puternica a economiei romanesti de catre companiile transnationale (mondializarea/ “europenizarea pietei” de bunuri si capitaluri), ceea ce, in perspectiva absorbtiei in U.E. din 2007 va atribui valente reale binomului stanga – dreapta. In curentul politic european unii analisti evidentiaza “clivajul dintre societati inchise – societati deschise”, termenul in sine oferind posibilitati multiple de comentarii si analize. Cert este ca exista un interes enorm economico - financiar al unei guvernari deschise de dreapta in România. Nevoia unei drepte sprijinita de o economie si un mediu de afaceri moral trebuie conjugat cu o administratie locala si centrala morala si slab coruptibila. O dreapta reprezentata de noii imbogatiti ai tranzitiei nu va avea succes de cauza in convingerea organismelor financiare externe de finantare a reconstructiei economice si nu va putea convinge electoratul nici macar printr-un discurs demagogic de falsă stângă.
Un model actual de negociere integrativa pare a fi crearea Actiunii Populare in jurul unor personalitati precum Constantinescu, Remes si altii, demers politic care va acoperi fara doar si poate un mic gol al inexistentei drepte românesti.
De asemenea , Uniunea pentru Reconstructia României ar beneficia de sprijinul lui National Endowment for Democracy, asa dupa cum afirma un editorialist .
De asemenea, asistăm actualmente la o autoreglare a societatii romanesti in absenta unor obiective programatice explicit afirmate pentru tara ( in afara “intrarilor” in ....UE, NATO, etc.), avansul societal depinzand de intuitiile si pulsiunile individuale.
Influenta crescanda a transnationalelor europene si a intereselor politice ale Uniunii Europene sunt contrabalansate de interese strategice si militare americane favorizate politic si conjunctural.
Imersarea in mediul european inseamna deopotriva abandonarea mitului adaptabilitatii ( fapt greu de crezut ), cât si refularea argumentelor concordantei dintre necesitate – aspiratie – adevar in aderarea la Uniunea Europeana si alianta nord-atlantica . Asistam in fapt in mod individual la reverberatiile purificarii societatii civile in mediul politic românesc, la sincronizarea declaratiilor cu intentiile si actiunea pentru unii (citeste majoritatea) politicieni(lor), dar nu pentru tot restul clasei politice românesti, inca repetenta la capitolul sinceritate.
Este motivul pentru care fidelitatea fata de un tip de activism politic si predictibilitatea castigatorilor alegerilor generale la nivelul anului 2004 sunt elemente greu de definit. Sub aparenta actuala a partidului mamut majoritar se ascunde o fragilitate majora a avalansei iminente. Partide “instant” isi pot adjudeca alegerile fara nici un “trecut” politic, tocmai prin faptul ca PSD apare maculat prin racolarea agresiva a oponentilor politici, devenind partidul mozaic.
Aceasta conjunctura de disproportie majora intre o falsa putere solidara si o opozitie slaba, inexistenta practic permite o regrupare mozaicata a fortelor si factiunilor civice si politice in partide noi sau cu o noua identitate politica si ideologica.
Ideologiile, ca esente pure ale politicului, prin definitie sunt vanitoase si limitative. Vorbind despre sfarsitul ideologiilor ca dogme, Givanni Sartori trateaza decesul marxismului ca ideologie, dar nu ca filosofie. Politica romaneasca demonstreaza ca disputele pentru castigarea electoratului nu-si au originea in ideologii, ci in interesele in opozitie ale unor personalitati sau ale unor grupari umane aflate in competitie economica (si care isi regasesc motivatia in praxisul socialismului de inspiratie sovietica, in forma de proprietate originala a “economiei intregului popor”).
Revigorarea P.S.D-ului si intarirea sa in teritoriu, precum si transferul de autoritate de la Ion Iliescu catre Adrian Nastase si apropiatii sai a determinat o politica interna extrem de dura fata de oponenti si o politica externa laxa si permisiva. Adevarata baza sociala a partidului mamut P.S.D. si legitimitatea sa reala deriva din gradul mare de integrare a societatii românesti in structurile Partidului Comunist si a organizatiilor adiacente acestuia in perioada 1974-1989 (perioada de exacerbare a socialismului cu tenta nationala). Aceasta reconstructie actuala de forte de tenta neocomunista , in ciuda legitimizarii ei de catre social-democratia europeana nu corespunde nici pe departe tendintelor interne ale P.S.D.-ului (ale elitelor economice integrate, ale elitelor politice profesionalizate) si nici tendintelor generale ale societatii romanesti.
Vidul de alternative viabile la P.S.D. si lupta sterila a acestuia cu P.D. si P.N.L. permite unor formatiuni infiintate ad-hoc in perspectiva alegerilor generale sa atraga de partea sa electoratul nemultumit. Aceste noi partide nu se pot cristaliza decât in jurul unor personalitati charismatice si responsabile cu aderenta la electorat.
Deseori, electorul tinde sa exprime un echilibru intre afectiv si rational. Chiar si componenta pe care o numim “rationala” se constituie din universul de preocupari individual. Ce-i preocupa pe cetateni in cea mai mare masura si in ce ierarhie, iata de ce politicienii trebuie sa treaca de la gândirea macro- la gândirea micro- pentru a câstiga inimile electoratului. Pe cetatean il interesezeaza ce considera ca este important, iar pentru el sunt importante grijile de zi de zi (iar acestea sunt nu numai probleme economice, ci si de insecuritate generala sau individuala, de sanatate, de agresiune pseudo-culturala sau de ce nu? chiar si suprapopulatia canina care ne pun in pericol gambele si pantalonii).
Cu cât cetateanul isi regaseste problemele elementare de zi cu zi in discursul unui politician agreat / neantipatizat si constata obstinenta cu care acesta insista sa le rezolve (chiar si partial sau in mic), cu atât el va fi alaturi de acel politician de o maniera neconditionata.
In fapt, multi politicieni de la noi demonstreaza ca, departe de a fi niste feti-frumosi charismatici, raspunzând unor probleme elementare ale cetateanului isi asigura un loc confortabil in fenomenul politicii românesti. In fapt, ei cunosc reteta simpla a invingatorilor, saltul de la macro-judecata la micro-atentia catre cetatean. Drept exemple: obstinenta Dlui Pruteanu de a lupta impotriva extravagantelor lingvistice in denumirile firmelor, ale produselor sau traducerea prezentarii produselor in româna a raspuns unei cerinte de moment. De asemenea, euthanasierea câinilor a reprezentat un succes pentru Basescu (care a raspuns unui imperativ social) si acesta nu este singurul exemplu, ceea ce ii asigura o pozitie constanta inca in fotoliul de primar-general al Capitalei, in ciuda actiunilor demolatoare ale PSDR .
La nivel national, charisma si problematicile macro- si micro- sunt universal valabile. Nu este exclus insa ca un candidat sa se legitimeze vehiculând o tema particulara (stoparea unei boli endemice, constructia de locuinte sociale, sprijinul statului in agricultura, etc) sau o tema general populista de tipul “noi facem ordine”. Deseori, sloganul care sugereaza intentionalitatea programata ( “aici sunt banii dumneavoastra”) sau capacitatea ( de tipul “el poate” sau “am venit sa facem curatenie”) sunt preferate sloganurilor - clisee de tipul “un om pentru viitor” sau “dintre noi pentru noi”, deoarece avem nevoie de oameni pentru prezent si de asemenea nu de oameni ordinari / obisnuiti.
Chiar daca vom asista la o profesionalizare a clasei politice prin propunerea si adoptarea votului uninominal, imixtiunea economicului in politic va avea paradoxal o pondere sporita datorita intrarii tarii in circuitul economic european si prin relansarea economica care va impune necesitatea explorarii de noi piete si de consolidare a celor existente.
Purificarea partidelor de oamenii de afaceri nu se poate exprima implicit printr-un nou botez politic, acesta fiind mult mai pregnant prin alte manifestari ca schimbarea ideologica, fractionarea si divizarea, având ca rezultat schimbarea titulaturii partidului. Dintr-un anumit punct de vedere, nici absorbtia sau comasarea cu schimbarea numelui, ori pactul electoral nu constituie din perspectiva „populară” un botez real si motivant pentru o noua sustinere politica. Pacatele se mostenesc prin consecventa, se spala prin dizidenta. Charisma ramane un atu esential pentru a in-”credinta” oamenilor adevarurile tranzactionate ideologic. Ea puncteaza in zona oarba si subconstienta a culturii politice – prin acel impuls uman de a spera in sansa printr-o alegere de loterie. Partidele tind sa confunde charisma cu popularizarea mass-media, dar notiunile se pastrează complet distincte. Realitatea dură electorală tinde să sancționeze personalitățile aflate în special în rândul întâi al guvernării ( prim miniștrii desemnați pe criterii politice sau profesionale – din sfera deciziei macroeconomice ), aceștia preluând definitiv pasivul tranziției. Așa cum există o nevoie de dreaptă, există și o nevoie de personalități noi sau veșnic noi, simple și populare.

Exemplul concret al României, care se situează între statul minimal și statul bunăstării parțiale a clientelarilor nu este unul tocmai fericit. Statul român a tolerat ani de-a rândul acumularea de datorii imense la sistemul asigurărilor de stat a unor giganți etatici ai economiei prost gestionate, îndreptându-se constant către sistemul privat ca sursă perpetuă de impozite elucubrante. Delictul de a munci a fost aspru penalizat printr-o lege care minimizează numărul de ore suplimentare săptămânal, supramunca fiind aspru pedepsită sub amenințarea neplății. Statul român, definit prin Constituție drept social, este mai social față de cei neproductivi și penalizant față de plătitorii de impozite, bunăstarea medie fiind percepută ca o sfidare la adresa clasei muncitoare. Posibilitatea de a dezvolta o afacere și spiritul întreprinzător beneficiază de cenzura puterii : doar clientelarii scapă hățișului birocratic și deschid porți veșnic închise. Mascarada anticorupție a puterii a fost ingenios transformată într-o modalitate legitimă de decapitare a adversarilor politici și economici, a opoziției manifeste sau tăcute, publicului apolitic redus la stare vegetativă (nu tu muncă plătită, nu inițiativă, nu restituiri de proprietăți abuziv confiscate) relaxându-se cu ideea invidiei și tulburărilor cardiace care afectează colegii de partid din PSD.
Statul minimal original românesc acceptă libertatea individuală oligarhică, are o atitudine paternalistă față de grupuri social – profesionale clientelare salariate de stat și desființează până și ideea de clasă de mijloc sau de mic întreprinzător privat. Bunăstarea sub umbrela instituțiilor birocratice ale statului în luptă continuă cu drepturile și libertățile fidelilor plătitori de impozite a devenit o recompensă pentru aderenți. Posturi birocratice și din administrația publică devin temei de revizuire după fiecare eveniment electoral. Lupta contra fiefurilor ministeriale ale altor partide conduce la restructurări ministeriale hazlii (vezi Ministerul Lucrărilor Publice si Amenajarii Teritoriului si Transporturilor, mai nou și al Turismului).
Nevoia avidă de susținere a unui sistem birocratic clientelar și prin excelență parazitar a condus la deturnări de fonduri dinspre învățământ și sănătate (lovindu-se astfel în fundamentele existentei națiunii) și la inventarea suprataxelor, precum celebra deja taxă a televiziunii publice (beneficiară de subvenții din banii publici, impozitare indirectă, precum și de taxă percepută prin casieriile Electrica S.A., impozitare directă), cu scopul nedeclarat de finanțare din banul cetățeanului a campaniei electorale a puterii și de fidelizare a profesioniștilor televiziunii de stat. De altfel, adoptarea taxei s-a făcut în vacanța parlamentară prin emiterea unei ordonanțe de urgență, ceea ce nu se poate face pentru domenii de legiferare organice precum audio-vizualul, Curtea Constitutionala putând declara ordonanța drept având un viciu de procedura.
Această viziune exclusivist originală a puterii despre rolul ei, datorită căreia (aproape) doar colegii de partid sunt capabili să-și compare norocul și averea, această politică de extreme (socializantă în preajma alegerilor și minimalistă, dar selectiv, tot restul mandatului), politică legitimată de gradul mare de integrare în structurile adiacente și propriu-zise ale fostului partid comunist – peste 4 milioane de români, majoritatea simpatizanți PSD, manipularea consecventă a informațiilor, restrângerea libertății de acțiune economică nu pot duce într-un final decât la falimentul de facto al statului român, incapabil să mai asigure măcar serviciile taxate : învățământul și sănătatea (ca să nu mai vorbim de cultură, transport public, etc.).
Stat foarte social pentru unii ( de regulă pentru categorii revendicative dar fidelizate politic), stat minimalist pentru alții, România are nevoie urgentă de un balon de oxigen.
Satul românesc, cândva fundamentul societății românesti, este redus si el la o conditie dezastruoasa. Datorită faptului ca in Romania reglementarile cu privire la crearea pietei libere a suprafetelor agricole au venit tarziu si au fost intarziate din punct de vedere administrativ, perspectivele integrarii europene nu sunt optimiste in ceea ce priveste viitorul satelor românesti.
Ca reflex al tranzitiei prelungite si a cautarilor de diferentiere sociala si creere a unui capitalism românesc (“sa avem si noi falitii nostri”), societatea româneasca este una a solutiilor de foarte scurta durata, a perspectivelor apropiate, a legilor individualizate si in beneficiul personalizat al unor potenti si influenti oameni de afaceri, a coruptiei subintelese si “naturale”, a minciunii si disimularii ca arma politica, electorala si chiar economica. Rasturnarea sensurilor si deturnarea lor in slujirea intereselor personale prin interpretari hazlii sunt elementele caracteristice societatii actuale ca prelungire a conditionarilor din perioada socialismului de inspiratie sovietica si ulterior a socialismului national.
Chiar populatia, in recensaminte, sondaje de opinie, exprimari in public sufera de tendinta disimularii, a decalajului flagrant intre gandire – vorba – fapta, scuza uzuala acordata politicieniilor si functionariilor corupti este ca sunt ai nostrii si ca “si tu ai proceda ca ei”, expresie care culpabilizeaza o natiune intreaga.
Procesul democratic reluat in 1989 este o transformare lenta de decomunizare a unei tari cu multiple reflexe totalitare. Pentru cetateanul de rand democratia nu este sinonima cu prosperitatea personala, iar perspectiva integrarii europene va face din noi potentiali cetateni second hand ai unei Europe ce-si va asuma si toate conflictele latente ale post-comunismului. Deasemenea, trecerea la o societate moderna informationala se realizeaza etapizat si contrabalanseaza declinul unui invatamant traditional si ideologizat de tip clasic, punctând pe autoformare, autodidacticism si invatamant privat.
Dar, demnitatea omului simplu si calea dreapta a ratiunii sale educata in spirit egalitar, convivialitatea natiunii si diversitatea contrastanta a reactiilor, logica gandirii neliniare sunt premizele unei ample elaborari culturale al caror spirit nou, antitraditional va bulversa staticele societati vest-europene.





Bibliografie:

1. Emil Cernea, Emil Molcut – „Istoria statului si dreptului românesc”, Casa de Editura si Presa Sansa s.r.l., Bucuresti, 1992
2. Giovanni Sartori – “Teoria democratiei reinterpretata”, Ed. Polirom, Iasi, 1999
3. Paul-Henry Chombart de Lauwe – “Cultura si puterea”, Ed. Politica, Bucuresti, 1982
4. Dan Pavel – Sfârsitul epocii Iliescu si noua politica, Editorial in Revista Formula As,nr. 574 (27), 14-21 iulie 2003
5. Marius Tudor, Adrian Gavrilescu –„Democratia la pachet – Elita politica in România postcomunista”, Editura Compania, 2002