Taina Cununiei – cale către desăvârșirea persoanei umane

prof. drd. Ștefan ZARÃ

Epoca noastră atât de mult secularizată, în care parcă nimeni și nimic nu mai este la locul lui, ne pretinde o întoarcere tot mai acută la Sfinții Părinți ai Bisericii, la o redescoperire a gândirii acestora. Criza spirituală omniprezentă în societatea contemporană și-a făcut loc, poate mai mult decât oriunde și în viața de familie.Omul tinde astăzi către o izolare tot mai opacă, pierdut într-o gloată în care raporturile umane sunt mult prea suprficiale, el nu mai este în stare ( sau parcă nu mai vrea ) să simtă și să trăiască iubirea. Pornografia, adulterul, desfrâul, divorțul, avortul, contracepția, sexualitatea premaritală, homosexualitatea, căsătoria "de probă", sunt atât de prezente în viața cotidiană încât cuplul creștin a ajuns la o dezechilibare ontologică.
Taina Cununiei a început să fie atât de mult bagatelizată, încât a ajuns să fie privită ca un lucru ce trebuie împlinit doar pentru că așa se cuvine, uitând de sacralitatea Tainei. Însoțirea bărbatului cu femeia a devenit un mijloc, doar pentru a dobândi plăceri și nicidecum nu se mai are în vedere scopul ei adevărat, desăvârșirea soților și nașterea de prunci.
Trebuie să redescoperim Taina Nunții și prezența lui Dumnezeu în mijlocul cuplului : “ Acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și eu în mijlocul lor”( Matei XVIII, 20). Căsătoria creștină implică nu doar loialitatea soților unul față de altul, ci și loialitatea celor doi, față de al treilea, Dumnezeu, Care le și conferă adevărata unitate.
Taina Cununiei este Taina desăvârșirii persoanei umane, căci plenitudinea chipului lui Dumnezeu nu se poate realiza în indivizi masculini sau feminini separați, ci ea presupune unirea, comuniunea lor, după chipul lui Hristos și al Bisericii (Efeseni V, 23). Omul nu se poate plini ca ființă creată după chipul lui Dumnezeu decât depășind diviziunea sexuată a ființei sale, prin iubirea care integrează reciproc masculinul și femininul după chipul lui Hristos și al Bisericii, cei doi trăind ca un singur trup.
Cuplul de astăzi caută în frământările lui o înnoire și, conștient sau nu, caută acea temelie, singura care-i poate salva din cădere : asumarea crucii căsătoriei. Căsătoria nu presupune doar bucurie, ci mai ales jertfă, fiindcă drumul de întoarcere către Împărăția lui Dumnezeu cere suferință și trudă : să- ți pierzi sufletul pentru celălalt ca să-l câștigi. Să renunți la propriul egoism, să mori pentru celălalt, aceasta înseamnă salvarea sufletului în și prin căsătorie. Acceptarea jertfei, acceptarea crucii în căsătorie este de fapt descoperirea bucuriei conjugale : “ prin cruce a venit bucurie la toată lumea”. Desacralizarea de astăzi a Tainei Nunții stă tocmai în alungarea lui Hristos cel Răstignit din căsnicie.
Omul este o unitate completă, deci chip al lui Dumnezeu, pentru că unitatea sa de om se realizează în dualitatea personală neuniformă, ci complementară de bărbat și femeie. > (Gen. I, 27)”(1) . Ființa umană este o ființă dialogică, „este de la început, in principio, o ființă conjugală” (2) . Sfântul Ioan Gură de Aur mărturisește în acest sens că Dumnezeu „vorbind despre doi, vorbește despre unul singur” (3) , iar Sf. Chiril al Alexandriei spune : Dumnezeu a creat co- ființa” (4). Căsătoria devine astfel o icoană vie a lui Dumnezeu, când bărbatul și femeia se unesc în căsătorie ei formează nu imaginea a ceva pământesc, ci a lui Dumnezeu Însuși, ne spune Sf. Ioan Gură de Aur (5).
Același Sf. Părinte ne spune un lucru surprinzător, poate, pentru cei de astăzi: „ Cel care nu este legat cu legăturile căsătoriei nu posedă în el însuși totalitatea ființei, ci numai jumătate din ea” (6) , iar, bărbatul și femeia nu sunt două, ci o singură ființă” (7). În căsătorie Dumnezeu este cunoscut prin celălalt: „Numai pentru că Hristos prin Dumnezeu e transparent în altul, acest altul ni se arată vrednic de o iubire nesfârșită; iubirea față de acest altul nu se apreciază niciodată. În afară de Hristos, iubirea permanentă față de un om concret ar fi imposibilă” (8).
Omul avea nevoie de un partener cu care și prin care să se împlinească: „Nu este bine ca omul să fie singur, să-i facem ajutor pe potriva lui” (Facere II, 18). Iubirea devine astfel nu numai o dorință după o unitate trupească, ori numai după o unitate spirituală, ci după unitatea ființială a firii sale după chip al lui Dumnezeu. „Iubirea e o relație ontologică între realitatea iubită și ființa care iubește... iar obiectul ei face parte integrantă din esența mea, devine, din punct de vedere ontologic, indestructibil legați de meu și de viața mea” (9).
Hristos vine să restaureze căsătoria care fusese alterată de păcat. În Cana Galileii, în casa primului cuplu creștin „Hristos întărește din nou legătura căsătoriei dintre bărbat și femeie și o înalță din ordinea naturii, în ordinea harului, învăluind-o în ambianța harică ce iradia din Persoana Sa. Săvârșind acolo cea dintâi minune, prin puterea Sa mai presus de fire și dând perechii ce se căsătorea să bea din vinul iubirii entuziaste turnate de El prin harul Său. El vrea să arate că începe înălțarea vieții omenești în ordinea harului de la întărirea și înălțarea căsătoriei (10)”.
Căsătoria este o taină “care cere o conștientizare esențială: nu bărbatul și femeia – spune Philippe Laroche – sunt cei ce se unesc înaintea lui Dumnezeu. Nici bărbatul și nici femeia nu au, în sine în firea lor, capacitatea de a fi unime: deci nu-și pot oferi unul altuia ceva ce nu au. Dumnezeu este Acela Care-i unește prin Taina Cununiei; Dumnezeu ca unitate în esență a bărbatului și a femeii (s. n.). Dumnezeu e chiar iubirea pe care bărbatul și femeia și-o vor oferi de acum unul altuia și prin care, de aici înainte vor comunica între ei. - e cuvântul absolut al Fiului Omului, care așază semnificația reală a unității conjugale. Prin aceasta după binecuvântarea nupțială, căsătoria e desăvârșită în unitatea ei întru iubire. E perfectă, e desăvârșiră asemenea talanților pe care stăpânul din pildă i-a lăsat pe mâna slujitorilor săi. De acum, totul depinde de bărbat și de femeie, care pot îngropa talantul încredințat sau îl pot înmulți (11)”.


(1) Pr. Prof. Dr. Dumitru STÃNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, ed. a II-a, EIBMBOR, București, 1997, p. 120-121;
(2) P. EVDOKIMOV, Taina iubirii. Sfințenia unirii conjugale în lumina tradiției ortodoxe, ediția a II-a revizuită, traducere de Gabriela Moldoveanu, Ed. Christiana, București, 1999, p.128;
(3) PG, 62,135;
(4) Sf. CHIRIL AL ALEXANDRIEI apud EVDOKIMOV, op.cit. p. 129;
(5) PG, 61, 215; 62,387;
(6) PG, 62, 387;
(7)PG, 61, 289;
(8) STÃNILOAE, op. cit., p. 120;
(9) N. O. LOSSKY, Condițiile binelui absolut. Bazele eticii, trad. și prefață de Nina Nicolaievna, Humanitas, București, 1997., p. 222;
(10)Pr. Prof. Dr. D. STÃNILOAE, op. cit., p. 123;
(11)Michel Philippe, LAROCHE, Un singur trup. Aventura mistică a cuplului, trad. și adaptare Constantin Jinga, Ed. Amarcod, Timișoara, 1995, p. 39;