"La sfarsitul iubirii, la sfarsitul luminii, acolo esti tu. Multe vieti de acum incolo impreuna. Noi, pentru totdeauna. Noi. Nu eu, nu tu, noi." Azi, mandria ne-a intoxicat mintile, letargia simturile. Ne-am pierdut.

Uniti, in acelasi chin fost-am. Fiecare zi impreuna facea doar sa creasca, minciuna iubirii noastre.

Muzica din camera, parfumul de migdale. Tot, densitatea gadurilor noastre. Tot. S-a pierdut pe drum.
Imi faceai poze, imi faceai chipul sa rada. Fericire?. Doamne si dansam, dansam incontinuu. Unde a disparut muzica?
Ceva s-a dispersat. Te-am sfasiat (eu?). Vise de copii pufosi si tineri.

Ma priveai. Imi acopeream fata. Ciudat, inca mai am impresia ca imi arzi carnea cu privirea.
Doamne! Am pierdut pe drum iubirea. Prea ocupata sa visez, am uitat de noi. Iarta-ma!
Bradul nostru, pomii nostri. Sper sa arda. Sper sa arda tot ce a fost atins de tine. Sper sa ard. Doar asa inchei tot.
Mi-am investit toata vointa in a te uri, incat acum, imi este chiar indiferent. Muzica (Fur Elise, camera, zambetul). Tot ce am iubit, la tine am sfasiat, am pangarit, si am ignorat. Iarta-ma. Te-am ucis. Acum, plang si blestem ziua in care, am decis ca sunt mai importanta decat tot. Regret amarnic. Nu, nu mai iubesc. Nu mai vreau. Doar incerc sa te iert. "Dincolo de tot, esti tu???"

Iarta-ma, iarta-ne. Eram prea ametita de dansul nostru, peisajul era incolor. Muzica surda, am plecat. Iarta-ma. Vroiam atat de mult sa fiu perfecta. Desavarsita in iubirea mea pentru tine, apriga in flacara urii.
Poate, candva, vei vedea. Valsul perfect. Vei vedea tot ce am fost. Tot ce voi fi. Noi...buchet inrosit de durere, inghetat de zapada . Noi, oameni de zapada. Imi multumeai. De ce? Pentru ca am luat in mana cutitul? Pentru ca l-am infipt adanc? Pentru asta? Ha! mi-a facut placere. Cateva zile am hohotit, in ras. Dupa care, mi-am dat seama! Am vazut! trufia mea.
Iarta-ma! Te implor. Iarta tot. Renaste. Din ruga mea.

Adio!