Am fost ieri la o expozitie de arta forografica, la Casa Armatei, in Sibiu; expozitia se numeste "Satul romanesc intre Pamant si Cer", iar autorul se numeste Ion Onuc Nemes.
Am intrat cu gandul sa il salut pe vechiul prieten de familie, dar sa nu stau mult, din cauza foamei,oboselii
si frigului, care ma apasasera toata ziua.
Am privit primul panou, apoi al doilea si al treilea...si le-am parcurs pe toate....cu lacrimi in ochi.
Nu imi venea sa cred ceea ce vedeam...simteam ca m-am intors intr-un loc unde nu imi aduc aminte sa fi fost vreodata. Am pacurs uliti, am insotit un cortegiu mortuar prin sat, am zambit impreuna cu doi copii ai caror ochi straluceau in obiectiv, am cautat sa descifrez ce se ascundea in spatele fetei batute de vant, soare si ploi, a unui batran timid si surprins.
Am citit mai multe asa-zise motto-uri ale fiecarui panou, iar unul mi-a ramas intiparit in memorie: "O fereasta e mai cruce decat o troita care ar fi sa fie o cruce"...cat adevar zace in aceste vorbe simple,atat de patrunzatoare. Imi pare ca in ele se ascunde sensul unei generatii, al unei lumi, unor conceptii si prejudecati.
Am ascultat atenta si cuminte discursurile, uneori si cu indulgenta, alteori critic, iar, la cel al autorului am simtit din nou ca nu mai vad clar si ca un sentiment de teama, de durere,de cautare al unui refugiu, ma cuprinde.
Atmosfera sarbatorilor m-a invaluit, asa cum nu a facut-o vreodata, si, tind sa cred ca de aceasta data a fost sentimentul autentic; ascultand preoti, un episcop, un director, simtind ceea ce spuneau si, sper, simteau ei, m-am bucurat si am cantat in mine, lauda Domnului.
Mai apoi a intrat in scena corul...l-am ascultat cateva minute bune, iar apoi, m-am retras. Toata atmosfera pe care o creasem in mine era spulberata; nu imi venea sa cred ca unele cantece specifice acestei Sarbatori, mie imi zgariau auzul,ma raneau si imi porunceau sa plec, sa ies in frig, sa ma indrept spre casa, sa ma refugiez, sa meditez asupra celor ce m-au impresionat.
Mergand incet, obosita si preocupata, mi-am simtit retina ranita, luata prin surprindere de sclipiri ciudate; mai apoi am realizat ca era vorba de zapada care invaluia totul, cae m-a fermecat si m-a prins in globul ei de apa.
In acel moment am fost cea mai bogata fiinta din lume, asa cum era si trecatorul grabit ce ma depasa, ale tuturor oamenilor ce stiu sa iubeasca.
Dam intr-o veselie definitii iubirii....sentimentelor indeobste, insa, poate iubirea adevarata e cea care se rasfrange asupra tuturor oamenilor, sa ii iubesti pe cei pe care nu ii cunosti,pe care nu i-ai intalnit vreodata; cred ca e iubirea cea mai sigura: necunoscutii aceia nu te vor rani nicicand....poate...sper...
Intorcandu-ma la impresia mea initiala....sunt prinsa inca in imagini, in chipuri, in expresii, in vieti imortalizate.
Uneori, as vrea sa fiu si eu o fereastra...ce e mai cruce decat o troita care ar fi sa fie una....
Uneori, as vrea sa fiu o fereastra.....