agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-04-05 | [This text should be read in romana] |
Nenea Pan, să știi matale că eu n-am vrut să mai vin pe aici, c-așa sunt eu supărăcioasă de felul meu și când mă supăr îmi iau jucăriile și plec acasă, că la mine acasă am mai multe plăci de bază si pot să-mi pun ce IP vreau eu, așa să știi matale. Și să mai știi matale că am și mai multe PC-uri dar care nu sunt chiar atât de personale, că fiind noi mai mulți membri în familie, personalul devine oarecum colectiv. Așa că, m-am gandit eu, cine ar putea fi mătraguna aia de care mă acuzi matale și am ajuns la concluzia că nu poate fi altcineva decat soacra mea, care, de când o știu, se ocupă de agricultura plantelor medicinale si din câte mai știu eu mătrăguna este o plantă foarte medicinală și intră chiar și în componența rețetei biterului suedez. Acuma, nu că eu aș lua apărarea soacrei mele, dar dacă pe site poate sta la loc de cinste o băutură medicinală, de ce n-ar putea sta si plăntuța din care provine ea ?! Că eu, dacă aș fi fost în locul soacrei mele, întâi m-aș fi documentat bine si mi-aș fi făcut un cont cu numele de Kilt.O. Whiski (scoțian). Cum spuneam, eu nu aș mai fi trecut pe aici, da’ matale m-ai amenințat cu vărguța sub formă de minus și eu am venit doar să-ți spun că o să mă duc la Hagigadar să urc dealul în genunchi și am să mă rog să-mi dai chiar două minusuri, că eu le-oi înmulți între ele, să rezulte plus. Și cum sunt și tare comodă, nu o să sterg textele, ci o să le las aici, să fie de învățătură de minte oricărui fraier care crede că poate avea umor chiar oricine. Și să-mi fie și mie de învățătură de minte, să nu-mi mai iau soacră pe lângă casă, ci să-mi iau câine. Acela nu știe folosi tastatura și nici plăcile de bază.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy