Sunt liberă, dar totuși închisă, prizonieră a propriilor gânduri, a propriilor fapte și gesturi. Meditez, dar totuși nu e bine să gândesc prea mult, pentru că gândurile mă poartă doar spre tine. Timpul pare a sta în loc când suntem împreună, dar totuși trece atât de repede încât simt că nu îmi ajunge. Te culeg din fiecare amintire și fiecare cuvânt are sau fac eu o legătura cu tine. Aștept cu nerăbdare, număr clipele până am să te revăd și deși nu te-am văzut de câteva ore, îți simt lipsa într-un mod cu totul și cu totul chinuitor.
Aș vrea să te simt aproape, să mă ții în brațe și să stăm într-o eternă îmbrățișare, privindu-ne până când somnul ne va lua în tărâmul lui, tărâmul viselor împlinite, alături, fericiți, nestingheriți de trecut sau de amintiri neplăcute.
Ochi de copil trist, sau mai bine spus, suflet pur de copil nevinovat, cuprins în capcana corpului de adult. Asta ar fi o definiție bună pentru tine. Bunătatea ta e prea mare și mulți nu o merită și tu știi asta. Atunci de ce continui să fii atât de bun? Nu lăsa pe alții să-ți amărească sufletul. Ridică-te deasupra valurilor și înfrânge furtuna din sufletul tău. Eu incerc să te ajut dar singură nu pot, am nevo-ie de ajutorul tău, de un pic de voință din partea ta. Nu te lăsa învins de soartă.