Tăcerea zemuiește încet
Ca o rană adâncă
Uneori o ating cu degetul
E vie și moale

Îmi amintesc că durea
Uneori, înspre seară
Când mă puteam ridica încă
Pe vârfuri – deasupra cuvintelor

Acum e prea sus
Fereastra aceea mică
Întredeschisă
Prin care-mi respir întrebările

Noaptea-mi vânează câte un vis
Pentru carne și sânge
Ochii nu i-au plăcut niciodată
Sunt umezi și goi…