agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-08-08 | [This text should be read in romana] | In intersectia mare, tramvaiul trebuie sa astepte respectuos trecerea dricului cu doi cai negri, cu coroane de flori naturale inalte cât un stat de om. Barbatii cu palarii mari negre de fetru cum poarta tiganii, femeile cu broboade tot negre, care le invelesc pâna-n talie, si mai jos in rochii lungi pe care o ploaie târâita de primavara le lipeste intre picioare, merg dupa car cu mersul leganat, stârnind praful umezit care se depune imediat pe incaltari. In urma vin cântaretii cu alamuri, trâmbite, cinele, acordeonul cu dintii ascutiti rânjiti in soarele zgârcit al unei zile in care mai mult a plouat decât a stat. Se zice ca omului care se ingroapa intr-o zi din asta i-a placut viata. Ăi unchiului Anton chiar se pare ca i-a placut. In spatele microbuzului, stau ghemuiti pe lânga sicriul nou, mirosind inca a padure, toti tovarasii de bautura din cartier, Printul aghezmuit de dimineata, Bogdan, Grigorie, Moni care se hotarâse in ultimul moment sa vina totusi, luând dricul din mers, Lucian, Parintele (zis asa fiindca statuse zece ani pe la mânastiri in Oltenia, cu gândul de-a se face preot), Generalul asezând inutil florile galbene, care se scutura in ritmul hopurilor din pavajul strazii Tunari. Chestia cu muzica i se pare printului indecenta. Daca-i inmormântarea lui bulibasa, explica scurt unul din baietii angajati pentru caratul sicriului. Printul Brâncoveanu face discret o cruce (el care avea renumele unui ins fara prejudecati rasiale, de când o tiitoare tiganca de pe lânga Bucuresti il storcea fara rusine de avere). Liana, sora raposatului, care a urmarit tot spectacolul din cabina microbuzului, o sa ne interpeleze probabil abia diseara, cu una din lectiile ei de viata greu de suportat: Trebuie sa intelegeti (i se va adresa desigur Generalului), ca pe lumea asta sunt oameni care traiesc mai bine, nu pot sa fie toti la limita subzistentei, ca sa zic asa! Pâna la "limita subzistentei" insa, va trebui sa suportam acasa adunarea de batrâni in jurul mesei de inmormântare, masa masiva care ne-a urmarit din casa veche. Pe latura din stânga a mesei, cum privim de-afara prin usile deschise, prima care se vede e silueta Ciorii, schitata prin fumul tigarii din care trage ca o turcoaica. Ea mai mult fumeaza decât manânca, si acum câteva saptamâni a mai comis ceva ce a facut-o si mai simpatica: venind sa-l vada pe unchiul Tony bolnav, probabil cu vreo saptamâna inainte de sfârsit, a ramas cu butonul soneriei de la usa intre degete, soneria cu arcul comprimat a continuat sa hârâie vreo doua minute, pâna s-a gasit in casa de intelectuali o surubelnita sa scoatem arcul din contact...Acum, daca usa n-ar sta in balamale s-ar putea zari de-afara si silueta celeilalte doamne pe aceeasi latura a mesei, tot o fosta colega de-a lui Tony, uscata ca o scândura, cu parul intr-o dezordine de parca i l-ar fi despletit unchi-meu cu degetele amortite, in saptamânile de la sfârsit când nu mai putea sa se slujeasca de mâini...Doamne, ce rau esti, sopteste maman seara, dupa ce totul s-a linistit, turnându-si in cana restul de cafea racita care o s-o ajute sa reziste la telenovela de ora 22; dar mama zâmbeste spunând asta. Probabil am cui semana, retinând cu acuitate portretele de femei (descifrat din manuscrisele nocturne ale lui A: Ceasul de la capul patului parca ticaie mai incet dimineata, sau sunt eu pe cale de a adormi, dupa o noapte lunga. N-am putere sa ridic mâna dreapta dupa el, sa-l tin aproape de fata, sa-l citesc - pot numai sa-mi inchipui, dupa lumina difuza, ca trebuie sa fie in jur de sase dimineata - aproape ora la care va veni femeia care-mi schimba asternuturile, pampersii, bluza...Femeia e voinica, inca frumoasa, pe la patruzeci de ani in proces de divort cu sotul - eu nu ma pot simti in largul meu in fata ei, ud tot si cu cocoselul moale, pe care de vreo câteva saptamâni nu mai pot sa mi-l vad. Vino sa m-ajuti sa-l ducem pe Anton la Weceu, tipa Liana. Femeia cu buze subtiri, intr-o fusta neagra pe care pântecul rodnic o impinge in camera inainte ca ea sa se iveasca, doar s-a uitat la mine, fara sa auda ca, dintre perne, spuneam ca mi-e foame dupa trei zile de post, ca as mânca un bors de peste; s-a uitat la mine sprijinindu-si de canatul alb al usii mâna cu unghiile vopsite roz si inele aurite pe fiecare deget, pe urma a plecat cu pasi neauziti in espadrile...) M-am intors in Floreasca, unde unchi-meu tot insista sa-l vizitez in apartamntul lui ticsit de carti, pe urmele unei povesti de inima, care trebuia sa completeze bine venit portretul lui. Pe strada Chopin o fata maruntica, vag tiganoasa, careia din prima ochire ii dadusem, cu semnul de intrebare obligatoriu, o vârsta in jurul la cincisprezece ani, parea s-o urmareasca de vreo saptamâna pe mama. Am implinit in decembrie optsprezece, a lamurit-o când, in fine, s-a hotarât s-o interpeleze. Aflase ca se ducea la apartamentul lui A. Ati fost ruda cu domnu Iordachi? Sora lui, i-a raspuns cam in sila mama, reticenta la conversatii cu necunoscuti. -Da de fata lui v-a vorbit vreodata? -De cine? -Fata lui, eu sunt aia, ma cheama Florina, Iancu dupa mama, fata domnului Anton, a rostit fata repede, fara pauze, ca sa nu-i dea timp sa intrerupa. -Draga mea, nu mi-a spus nimic de genul asta, si chiar dac-ai fi fata lui stii c-ai ajuns cam târziu. -Stiu, am aflat si eu ca domnu-a murit. -Si-atunci ce vrei? -Pai, drepturile mele din averea lui...Am fost singurul copil, nu? -Asta chiar nu mai stiu...Uite, de exemplu eu pâna astazi n-am stiut de nici un copil, acuma ai aparut tu, cum pot sa stiu ca n-or sa mai apara? -Bun, deci nu v-a spus (reflecteaza umezindu-si buzele) Mama mi-a spus ca, la optsprezece ani, pot sa vin la el, ca-i tatal meu si-o sa aiba grija de mine, sa ma bage-n servici... -Dar stii ca, acum optsprezece ani, tatal tau, cum sustii tu, era cu alta femeie? -Cu-o batrâna, stiu si asta!...Mama a cunoscut-o, eu nu cred c-am vazut-o vreodata. Nici pe tata nu l-am cunoscut. (Aici Florina a ridicat ochii din pamânt, din asfaltul cu gropi in care privea de când incepuse discutia. Cica avea ochii lui Anton, caprui intunecati, cu albul inghitit aproape cu totul de iris si pupila. De fapt, Liana spune ca in general, ca sa am imaginea ei, ar trebui sa mi-l imaginez pe A. femeie: Florina avea intocmai nasul lui grecesc, sprâncenele departate mult de orbite, buzele subtiri, barbia dreapta, gâtul scurt...) -Eu nu ma pricep, draga, la legi; nu vrei sa stam de vorba alta data, sa ma mai consult si eu cu avocati? -Treaba-i clara, sa stiti! Mama statea pe Maximilian Popper, intr-o camera din fosta casa a batrânei...(fata duce mâna la descuietoarea posetei, o mâna arsa de soare, cu inele argintate pe fiecare deget si cu unghiile vopsite alb - pe mâna asta mama pune mâna ei palida, sa-i dea de inteles ca degeaba scoate acuma niste acte) Dar daca vreti sa discutam cu avocati okey! -Si, stai putin!! Tu ziceai ca n-o cunosti pe doamna lui Anton...Cum n-o cunosti daca era proprietareasa? -Mai venea pe-acolo, da asta nu inseamna c-o cunosc. -Si pe el il cunosti tot asa? -Cu tata am stat o data de vorba, dupa moartea batrânei. Am vrut sa-i spun ce-i cu mine, da mama a zis ca numai dupa ce n-o sa mai fie ea...Ătiti, mama chiar daca era tiganca, era o doamna, asa ca dumneavoastra, cred ca v-ar fi placut s-o cunoasteti... -Bine-bine (mama trece peste dulcegarii inchizând ochii) atunci mai vorbim...Tu ai vreun telefon, ceva? Fata scoate din poseta un pumn de hârtii, alege dintre ele un bilet pregatit cine stie de când, dupa cum arata hârtia plina de riduri. FLORINA IANCU, silabiseste mama numele scris cu verzale, de o mâna nu foarte deprinsa cu scrisul, dupa care murmura marunt din buze numarul de mobil. Auzi?! (trebuie sa ridice putin tonul pentru a o chema sa se-ntoarca pe fata care facuse deja stânga-mprejur si o pornise spre strada Ceaikovski) Mama când a murit? -Asta iarna...Cred ca domnu...tata a murit dupa ea. Acestea fiind zise, Florina chiar a plecat, calcând elastic pe mijlocul strazii, ca omul care s-a eliberat de o greutate. -Trebuie sa lamuresti problema, nu poti sa te dai la fund ca te gaseste oricum, judeca o data si matusa-mea Mery cu capul. Vreo saptamâna mama se facuse ca a uitat de intâlnirea cu Florina, de biletul din poseta ei cu numarul de mobil - dar nici pe la casa din Chopin nu mai trecea. Uite, daca vrei - se ofera plina de solicitudine tanti Mery - mergem mâine dimineata acolo, vin eu cu tine, si dac-o gasim rezolvam treaba cum se rezolva, la o bere. Unde, draga, bere, eu nu mai stiu pe lânga Anton nici o terasa cu bere acceptabila! Pai uite, la Gil ce are? La Gil se merge cu tramvaiu, eu nu ma urc in tramvai cu...Daca-mi da-n cap? Bine-atunci, lasa s-o gasim si ne vine gândul cel bun pe loc. Când ii vine câte-o idee care trebuie accentuata, matusa-mea isi ingusteaza fruntea evidentiindu-si cicatricea de la radacina (o amintire de la nouasprezece ani, pe când era logodita cu Marcel, unicul barbat din viata ei. Se intorceau din vacanta la munte, el la volan baut bine, ea pe locul-mortului, pe la Râmnicu Vâlcea facusera accidentul din care el a scapat norocos cu zgârieturi minore, ea ranita la cap a ramas vreo trei zile in stare incerta, pe urma când s-a intors acasa mutilata el i-a promis ca n-o sa mai puna gura pe bautura, promisiune care fireste nu se putea tine, motiv pentru care tanti a si divortat, dupa vreun an de la nasterea copilului, a verisoarei mele) |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy