aproape bătrân
se inocula în suflete smuls din indiferența cotidiană
acolo unde ochii tulbură esențele osândiți a se scrie
palpitând nălucirea de sub clopot dar neprimit în clipa de tăcere
răsuflarea doar un pas către sine
buzele se striveau să afle urând somnul
uneori iubea și atunci se rupeau lanțuri într-un ceas întunecat
dezlegând umbra celui care a crezut într-o umbră
adâncind până la copilul străin soarele
cernea alături de cetate nisipuri căutând luna
zvonuri stinse îi prăfuiau chipul
împlinindu-i în suflet frământări noi
risipind printre degete trupuri nepotrivite
ascunse în rădăcini liane sugrumate de secătuirea lutului
trecutul aluneca părea că se teme de zgomote
și privirile ce nu lasă urme
la marginea mării
un pescar știrb culegea din plasă alte lumini
mai înverzite de ape
din care obișnuiesc a crește pași
sub strângerea pleoapelor
înfloreau neguri tremurând
ca pentru așteptarea unei minuni
lega în piele nopțile lângă o lumânare aproape sfârșită
o alungare de lacrimi lipsite de conținut și
îi puteam auzi sângele
strivindu-se
cercetând semne la o răscruce
trecându-și prin tubul de plumb perechile singure
undeva marea își stingea luminile neguțând
rostul zilei
fără să fi urcat vulcanul