Vine si dimineața... uneori târziu, ca după o beție cu plumb lichid... imună la otravă mă târăsc înspre eul acela ascuns din adâncul liniștei potolite... niciodată aproape, ca un refren desprins de iubire, ca un pustiu golit de iluzii... și cît de frumos valsam noi deasupra prăpăstiei ancorată în văzduh... ce de aripi aveam pentru zborul acela răsfrânt în oglindă... și iar, niciodată aproape... drumuri paralele prin deșertul însetat... și nici o fântână de dragoste... nimic... doar zâmbet amar și suflet coclit... ia tu marea cu vise cu tot, păstreaz-o sau dăruiește-o altor începuturi sfârșite...
Niciodată noapte, dimineața asta fără sfârșit ce se numește pe buzele mele:
niciodată aproape...