Când te cheamă, seara, spune: niciodată...
Când îi dai, sufletul, pe degeaba, spune: e nimica toată.

Din noianul de suflete pierdute, al tău încă se ține, agățat, de o margine de prăpastie. Și demonul știe, și face așa încât să crezi că ești în siguranță, și să cazi până la capăt.

Demonul are și principii, dintre care am aflat numai două - ele sunt similare principiilor militare - cel al daunelor maxime cu minim de efort, și cel al surprizei, atacului prin învăluire.
Ambele acționează asupra încrederii în sine, sau încrederii în cineva, sau în ceva. Încrederea, ca un obiect, dacă e dur și casant, este solicitat la spargere, daca e de ceară, este topit cu un zîmbet, cu bunătate sau cu tandrețe. În ce privește învăluirea, e simplu - demonul te face să crezi că el este într-un loc, apoi vine într-alt loc și apoi, nu mai vine...deloc. Atunci învăluirea ta e completă, te-ai învăluit singur. Demonul stă deoparte, și chicotește...

"-Bună dimineața, muncesc! tu ce faci? să știi, eu mă gândesc mereu la tine!
-Mda...am mai văzut din ăștia..altceva mai știi?
-Da, te iubesc! și te vreau!
-Desigur, mă vor și alții...sunt un obiect de lux, nu oricine are nevastă un fotomodel...mă rog, fost, dar sunt o achiziție!
- Da, dar eu ...ți-am dovedit...umbra care valseaza, Zidini, prințesa...tot!
- Desigur, fii calm, așa fac toți la început...a propos, e cald în Rhodos? Că merg cu niște francezi...vai, ce galanți, ce cultura și ce prietenoși...mi-aș descheia bluza imediat! Glumesc, desigur...nu am nasturi..și oricum, m-ai trezit, ești plicticos...mie îmi plac bărbații puternici și fără scrupule...tu ești prea deștept, și ai prea multe vorbe. Nici nu știi ce ar face Vanghele pentru mine! Doar am dansat o dată, și era topit...ăla bărbat, prost și puternic...tu...
-Da, dar...eu, te iubesc...
-Prea puțin...așa faceți toți când nu aveți bani...iubiți...mare scofală...al meu ar face orice, ar închiria circul de stat, șoricelule! Numai tigru nu ești!
- Nu sunt tigru, eu țin la tine mult, și, dacă putem să ne vedem...
-Hai, pa, că am treabă cu serata soru-mii la Alexandria, și trebuie să aleg pe cine trebuie, te rog, nu fi rău...vezi-ți de treaba ta!
-Bine, prințeso...bine..."


"Ea era la spectacol – la Direcția...a 5a.Prima lui direcția era, de fapt, sa fi fost și el,acolo, lângă ea, să audă ce auzea, și s-o simtă alături – cum de fapt, nu prea reușea, decât rareori, prea puțin, după toate standardele de care auzise vreodată.
De fapt, el nu ținea cont de nimic – ceea ce credeau oamenii despre el avea doar importanță de moment, și doar dacă, gândind un pic, putea să creadă că îl va afecta prea rău...da, deci:
Standardele celorlalți nu erau și ale lui...nu, el nu avea decât visuri, credința care se clătina în fiecare seară când ea nu era cu el...și nu era, asta e.
Era acolo..nu știa cu cine, nici ce simte, și nici dacă se mai gândea la el, în treacăt, și, bănuia el, puțin ironic. Sau, mai degrabă, nu. Se bucura și retraia vreun moment, de care numai ea putea să știe. Avea trăiri intense, rele pentru el, fiindcă știa că vin din trecut – un trecut prea puțin controlabil, care îi modelase mintea într-un mod pe care se chinuia să-l înțeleagă, iar când credea că a înțeles, descoperea că, de fapt, era cu totul altceva. Trecutul ei era învăluit de mister, periculos și rece; trecutul, care îi dicta prezentul și comportamentul, îi era lui străin – ca o planetă de gheață. Nu știa decât că fusese foarte frumoasă, dorită de mulți, și, de asta era convins. Era și acum. Și el o dorea – mult, și în toate felurile. I-a telefonat, ca ultimul...adolescent îndrăgostit, dar ea, corectă în public, impecabilă și respectând regulile, nu răspundea. Așa voia ea...poate voia să-l necăjească...sau, pur și simplu, se bucura de spectacol, și nu avea chef de altceva. De el, adică – el se simțea mereu, altceva. Etapa în care suferea de îndoieli o credea trecută – se îndoia, așa, într-o doară. Stia. Știa că doar spectacolul de artificii al întâlnirilor lor chinuite, fie la un ceai, sau câteva ore...la hotel. Mda.Nu e bine la hotel, deloc. Mereu trebuie să pleci – aproape că nu-ți vine nici să te mai duci. Cu asemenea gânduri de doi bani își petrecea el seara, așteptând să plece cursa internă de Cluj. Îi plăcea să zboare noaptea – i se părea că e în siguranță, iar bâzâitul motoarelor de avion îl făcea să uite...de pildă, că ea nu îi răspunsese."

"Deschise, toată un zâmbet, luminată dinlăuntru, ușa camerei 202. Cu un gest larg familiar și ușor teatral, îi făcu semn să intre. Nu mai știa de el, a intrat liniștit, încurcat, de parcă îl prinsese controlorul fără bilet în autobuz. Când îi sări în brațe, caldă, bună și de neuitat, abia atunci își dădu seama, ca de fapt, îi era foarte bine și lui. Îi răspunse la sărut - ușor, ca o adiere, și o strânse în brațe, așa cum așteptase foarte mult...chiar dacă trecea numai o oră, tot i se păruse mult – și trecuseră săptămâni. Își îngropă fața în părul ei revărsat pe umeri, o simți vibrând – fusese gimnastă și fotomodel, iar îmbrățișarea ei de oțel îl amețea rău de tot. Începu să o sărute și să se uite, în ochii ei – când una, când alta. Ea râdea amuzată, dar se înroșise toată, ca o elevă de liceu. De fapt, asta și era – o fetișcană – el o tachina mereu spnând că are cincisprezece ani, și o așteaptă să mai crească. Amară cugetare – crescuse bine, nesperat de bine, și la anii ei arăta chiar ca o adolescentă. Asta îl tulbura și mai rău, și îl făcea mereu să se retragă în sine, calculând, dacă mai are vreo șansă de scăpare – nu mai era niciuna. Era pierdut, și ea îl pierdea și mai rău – îl săruta peste tot, răvășindu-i hainele și trăgându-l către pat – încet, calculat, și, totuși, cu multă nevinovăție.

Îl lăsă brusc din brațe și îl apostrofă: iar ai întârziat. Sunt grăbită, la două am de mers la service, sunt programată la revizia mașinii, apoi merg la serviciu în locul unei colege, diseară merg la restauranul brazilian cu G...acest discurs pur tehnic a fost întrerupt de unul dintre multele telefoane pe care le ținea cu ea. Era o femeie ocupată, foarte precisă, și nu-și pierdea capul niciodată. Nu uita nimic – nici să o ia pe fetiță de la școală, nici să afle dacă a luat vreo notă, nici daca soțul a reușit să găsească nu știu ce lucru folositor casei...lor. O durere ascuțită i se răsuci în suflet – se așeză, oftând, pe un scaun, și își aprinse o țigare – ea, vorbea într-una, foarte preocupată, cu o voce metalică – probabil, unul din șefi sau coleg de seviciu."



Am un lucru, pe care nu îl știe nimeni...Un adevăr pierdut în cutia Pandorei...Demonul nu crede în speranță,iar eu, cred...speranța începe odată cu zorile, atunci când nimeni nu e treaz încă, și tu lucrezi, și îți închipui că lucrul tău folosește cuiva. Ceea ce este important, în toată munca ta, este că tu crezi, și speri ca și alții să creadă același lucru.

Diferența între oameni și demoni e mică - unii fură, alții cred...