De-ncerci să te arunci în văpăile albastre ce cântă amăgitor balade asprite de rouă, nu uita să uzi semințele ascunse în praful din flori și lună. Ele ascund tot (ne)înțelesul acestor pietre ce dor când vorbesc. Sâmburii au fost fierți îndelung în zeamă de eu, ori n-ai văzut?

Nu încerca să sorbi din această licoare, căci am ascuns în ea mai mult decât ar putea ploaia să răcească, să ude. M-ai ascuns până acum în minciuni ignorante, dar nu mai contează... Nu vezi? Te-am făcut deja licoare...!