agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 5745 .



Scrisori
personals [ ]
către Maiorescu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Ion_Creanga ]

2009-07-02  | [This text should be read in romana]    |  Submited by M I



Iași, 1876, noiembrie 10

Stimabile d-le Maiorescu,

Vă rog trămiteți povestea Moș Nichifor, pentru ca s-o dau la tipar. „Junimea'" din Iași, într-o ședință a sa, pe la 12 noaptea, fiind cam somnoroasă - după obiceiul ei - a votat să se tipărească; poate mai mult pentru încurajare. Sau mai știu eu... poate ca și pentru: P.A.Călescu... D-voastră cred că veți fi râs și de mine și de dânsa, și cu drept cuvânt: pentru că este o copilărie, scrisă de un om mai mult bătrân decât tânăr; da' bine, da' rău, D-zeu știe. Eu atâta știu numai, că am scris lung, pentru că n-am avut timp să scriu scurt. Dar ce am scris, și cum am scris, am scris...
Povățuitorul la cetire prin scriere, ce l-am alcătuit și l-am tipărit din îndemnul d-voastră, nu știu dacă l-ați văzut; ce-i drept, prostișor lucru am făcut, dar ș-a luat plata, căci, înapoit de Onor. Ministeriu actual, șede la răcoare în pod la părintele Ienăchescu, tovarăș la pagubă. Vro 30—40 de galbeni, nu-s mai mulți. Un exemplar însă l-am vândut d-lui Sigara, advocat, care mi-a arătat că are dorință a se ocupa și cu didactica. Cal bătrân să învețe la umblat.
Dar nouă nu ne pasă; l-am zmomit, de ni-am scos 11 franc, și pace bună.
De acum poate să se povățuiască cu dânsul cum știe și la ce știe.
Iertați-mi, vă rog, îndrăzneala!

Al d-voastră întru tot supus servitor,
I. Creangă




Iași, 1881, iunie 11

Stimabile domnule Maiorescu,

Ca să vă descriu biserica Buna-Vestire din Iași, nu am nevoie, căci domnia-voastră, care din porunca lui Dumnezeu ați lăsat aci un odor scump, o cunoașteți.
La această biserică, diaconului servitor, anume Vasile Vasilescu, nu i-a fost destulă sărăcia, de care se bucură în genere clerul nostru de mir, și nici grozava boală de care sufere de vro zece luni de zile (așa că astăzi se află în spitalul Sfântului Spiridon, cu candeletă în gât și numai cu o mână de suflet, încât n-are să se mai poată hrăni cu meseria sa, chiar în cazul cel mai norocos, macar că este om tânăr, inteligent și cu cele mai bune purtări), a trebuit să mai aibă femeie și patru copii mici, cari mor în casă de foame. Asupra cărora respectuos chem îndurarea domniei-voastre.
Vă salut cu adânc respect,

I. Creangă





Iași, 1881, iunie 17

Stimabile domnule Maiorescu,

Dacă am îndrăznit a recurge la generozitatea d-voastre pentru nenorocitul diacon Vasile Vasilescu de la Buna-Vestire, am știut cărei inimi mă adresez. și câțiva franci sunt de ajuns unei familii sărace și nenorocite pentru pâine de azi pe mâne. Ceea ce vă lasă inima să dați „cu împrumutare lui Dumnezeu" puteți trimite Onorabilului preot Alexandru Gavrilescu, de la Buna-Vestire care singur mai susține familia numitului diacon de vreo zece luni de zile, prin mila câtorva poporeni creștini, cari îl cunosc.
Dumnezeu, care v-a împodobit cu atâtea daruri, are să vă deie d-voastre de aiurea. Iar pentru mine veți face să am partea celui mai din urmă ucenic a lui Lumânărică.
Vă salut eu adânc respect,
I.C.





Iași, 1881, decemvrie 16

Stimabile domnule Maiorescu,

Am auzit că ați avea bunătate a traduce câteva din poveștile scrise de mine.
Doresc a se face câteva îndreptări: unele scăpate din vedere la tipar, altele tipărite fără șir.
La Soacra cu trei nurori:

„Soacră, soacră, poamă acră,
De te-ai coace cât te-ai coace,
Dulce tot nu te-i mai face;
De te-ai coace toată toamna,
Ești mai acră decât coarna;
De te-ai coace-un an ș-o vară,
Tot ești acră și amară;
Ieși afară ca o pară;
Intri-n casă ca o coasă;
Șezi în unghiu ca un junghiu".

La Harap-Alb:

„Lumea asta e pe dos,
Toate merg cu capu-n jos;
Puțini suie, mulți coboară,
Unul macină la moară;
Ș-apoi acel unul..."

Vă salut cu adânc respect,
I. Creangă





Iași, 1882, noiemvrie 13

Stimabile domnule Maiorescu,

Iaca chiar acum, la 6 oare dimineața, am gătit de scris anecdota pentru România jună și o și trimit cu poșta de astăzi.
Tare am avut dorința să vă văd, când ați fost de aniversara „Junimei", însă nu mi-a fost tocmai bine, și nici nu puteam să scriu ceea ce începusem a scrie pentru România jună, de-mi venia să înnebunesc de necaz. Ferească D-zeu de omul tâmp, când începe să faca ceva, că el singur nu știe ce face, decât numai întâmplare poate să-l scoată din încurcătură. Iaca așa sunt eu și-n asemine încurcătură mă aflam de aniversară, față cu făgăduința ce vă dădusem că voiu trimite ceva la Viena. Tocmai în ziua de aniversară mi-a venit și mie câteva idei, și, ca să nu le scap, am fost nevoit să las cea mai veselă petrecere, aniversara, și să nu vă pot vede pe dumnevoastră, cel mai drăgălaș profesor și cel mai bun voitor ce am avut în viața mea.
De aceea vă rog să mă iertați și, măcar că nu v-am văzut, credeți că cu mintea și inima mea totdeauna vă văd și vă doresc.
Am fost pe la d-l Lambrior, și mi-a comunicat ce i-ați spus d-voastră. Vă mulțemesc din suflet, domnule Maiorescu, pentru interesul ce purtați de copilul meu; și, de credeți că poate ieși dintr-însul ceva, vă rog nu-i refozați sfatul și protecțiea d-voastră.
Vă salut cu adânc respect și vă doresc sănătate și bucurie.

I. Creangă

Bietul Lambrior, oare nu a călcat pe urma lui Conta? Tare-mi pare rău, sărmanul! Iaca și munca peste măsură la ce duce!




Iași, 1883, maiu 25

Stimabile d-le Maiorescu,

La 21 a curentei, corpul institutorilor din Iași mi-a făcut iarăși onoare a mă alege între cei trei..., dintre cari, precum știți, numai unul e destinat a lua parte ca membru în Consiliul general al instrucțiunii, după voința ministrului.
Așa fiind a se urma, și având încredere în mine că în rândul trecut să nu fi adus vreo nemulțumire prin pacinica mea dormitare în sânul acestui consiliu, cutez a vă ruga să puneți un cuvânt pe lîngă cine se cuvine, pentru ca să fiu numit membru și în rândul acesta.
Stăruința mea de a mai vedea Bucureștii nu e nici din ambiție, nici pentru niscaiva interese particulare.
Întâi doresc să-mi mai văd băiatul; al doilea, câteva persoane stimate și iubite, cari mă atrag; al treilea, cu ocaziunea aceasta poate să-mi tipăresc puținele mele scrieri la Socec, făcând eu însumi corectura; și al patrulea, cred, în prostia mea, că cel ce cunoaște cât de puțin firul oarecăror lucrări, tot mai de folos poate fi decât cel ce poftește a face experiențe din nou, dacă are plăcere să o facă și nu este altceva la mijloc.
Vă salut cu dragă inimă și vă doresc sănătate și bucurie.

I. Creangă

N.B. Ceilalți doi aleși sunt: Ropală, grecușor, dar bun băiat altfel, și Hrisoscoleu, care m-a sfredelit mult împreună cu Săvescu și alți câțiva, afară de d-l Darzeu, care este un tip de om cinstit în toată puterea cuvântului.



[1887, septemvrie 19]

Respectabile și mult iubite d-le Maiorescu,

Dacă n-ai râs de mult de vreo prostie a vreunui idiot, de care numai în răposata „Junime" de la Iași se putea râde mai cu haz, poftim, vă rog, de-ți râde cu hohot de una acum. Dar, vă rog! Multe prostii și în vreo două trei rânduri în viața mea, de când am avut norocirea de a vă cunoaște, chiar grosolănii am îndrăznit a spune cătră d-voastră, nu însă din răutate, ci din prostie; m-a luat gura pe dinainte.
Căci d-ta nu se poate să nu înțelegi inima mea. Iertați-mă, vă rog, de toate și dați-mi voie să vă spun și acuma una.
În bojdeuca unde locuiesc eu, dorm afară și pe vremea asta, în 18 spre 19 septemvrie. De veți avea răbdare, că bunătate totdeauna ați avut, veți întreba poate, unde-i bojdeuca mea? Vă voiu răspunde respectuos: în mahalaua Þicău, ce-i mai zic și Valea plângerei, strada Þicăul de sus, no. 4 (dacă se mai poate numi stradă o hudicioară dosnică, plină de noroiu păn' la genunchi, când sunt ploi mari și îndelungate, zise și putrede, și la secetă geme colbul pe dânsa). Iar bojdeuca de căsuță în care locuiesc eu de vreo 18 ani e de vălătuci și povârnită spre cădere pe zi ce merge, de n-ar fi răzămată în vreo 24 de furci de stejar și acelea putrede. Iarna dorm într-o odăiță toată hrentuită, iară vara într-un cerdăcel din dos, începând de pe la maiu și sfârșind pe la octomvrie, când este vremea bună cum îi acum. Așa m-am deprins. Răposatul Conta și Lambrior știau căsuța mea. Pompiliu, d-l Nica și mai ales bietul Eminescu, de asemenea. În sfârșit, vinerea trecută în 18 spre 19 m-am culcat iarăși afară după obiceiu și pe la câte oare voi fi adormit nu știu, dar știu că am adormit gândindu-mă cu jale mare la societatea „Junimea" și ce mai este ea acum! la bietul Eminescu și ce mai este el acum! la Gheorghe Scheleti, Lambrior, Conta și unde sunt ei acum!...


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!