S-a născut, a trăit și a murit un anonim. Adesea, anonimul se naște dintr-un tată botezat Ion și o mamă botezată Maria. Dacă se năștea dintr-un tată cu numele Pian și dintr-o mamă numită Lisabona, poate că l-ar fi chemat Alaindelon sau Maybah, Gigibecali sau Paris, dar așa, pentru că pe mama a chemat-o Maria și pe tata Ion, nașul i-a dat numele de Gheorghe, ca să aibă și el nume de sfânt în calendar.
De la naștere, anonimul a fost sortit să fie un procent în tot felul de statistici, un x la sută din populația de sex masculin născută în mediu rural, sau urban, un x la sută între copiii normali, un x la sută între copiii născuți între anul x și anul y, școlarizați și absolvenți ai studiilor obligatorii. Dacă și-ar fi petrecut copilăria la bloc, ar fi fost cel care nu era ales primul la jocurile în echipe dar nici ultimul. Ar fi fost cel pentru care șmecherul care dă poreclele în cartier nu ar fi avut o soluție. Trăind la țară, până l-a luat în armată, a avut parte, poate, de unul sau doi frați și a trăit o copilărie anonimă: cu vaca, ghiozdanul, hainele bune îmbrăcate duminica, însoțindu-și părinții la biserică, la slujbă. Dacă ar fi trăit întro societate civilizată, probabil că părinții ar fi fost amendați pentru rele tratamente aplicate minorului atunci când mama sau tata l-ar fi pocnit, pentru o năzbâtie. Poate că, dacă ar fi fost membrul unei familii numeroase, societatea l-ar fi luat sub ocrotirea unei instituții de stat, pentru a nu mai face curat la animale la vârsta de zece ani, atunci când tata și mama erau la sapă, la pogonul de porumb, moștenit de la bunici. Norocosul, pe care instituțiile statului nu l-au luat sub oblăduire, a ajuns la vârsta când a trebuit să facă armata. Îmbărbătarea primită de la tata, pe lângă pachetul de țigări strecurat în valiza de lemn, semn al recunoașterii că a ajuns băiat mare, alături de colțul basmalei negre ce acoperea gura și grijile ei nerostite vreodată, tăcută și cuminte, l-au aruncat într-un contigent de recruți.
Cât și-a făcut armata, l-a păzit Dumnezeu de război dar și de șansa ca un general, născut întro familie de militari din tată-n fiu, concepând un atac, să-l plaseze în acel procent de pierderi de patruzeci la sută din efectiv, normale dealtfel, în strategia ocupării cotei, peste care au fost aruncate patruzeci de tone de proiectile de osutădouăzeci.
Anonimul nu a fost la doctor niciodată și nici la infirmerie. Mândru, și-a luat livretul și și-a găsit părinții mai bătrâni, o soră măritată și un frate mai mic, gata de a fi încorporat.
Cu armata făcută, mai călit și mai bărbat, a avut prima dilemă: să caute de lucru în orașul apropiat sau să-i ajute pe bătrâni în gospodărie. "Cum să-i lase pe părinți singuri? Soră-sa a plecat la casa ei, ăl mic pleacă militar..."
Cu armata făcută, a ieșit la baluri și și-a căutat nevastă. "Aia nu e bună, că sunt niște sărăntoci puturoși, aia e prea frumoasă și nu se uită la mine..." Așa, anonimul și-a găsit anonima, care a fost primită de mama și de tata acasă, ca un ajutor, ca o izbăvire, ca un dat.
La primul copil anonimul a început să aspire, pentru acesta, la o școală mai înaltă și la un trai la oraș, mai bun, mai ușor.
Copilul a făcut o profesională, s-a însurat și a rămas acolo, la asfalt.
În sat, primarii s-au succedat oferind la alegeri: ulei, cartofi, sau o jumătate de miel la Paște. Anonimul avea o familie numeroasă, cu destule voturi, așa că la parlamentare, mai venea câte unul cu o foaie tipărită, un afiș și cu un milion de lei.
Părinții și i-a îngropat, pe rând, în acelaș cimitir sătesc. Locul de odihnă veșnică, nu era nici pe Aleea Scriitorilor, nici în Cimitirul Eroilor, nici la Ghencea Militar. Locul de îngropăciune îl are de la străbunici, și nici măcar nu e pe aleea principală, dar nici la gard.
Copilul anonimului nu a mai făcut armata, că nu se mai face. "Ce țară o fi și aia în care faci armată numai dacă vrei tu?"
Anonimul a îmbătrânit și a primit o pensie de la C.A.P.
Revoluția a ascultat-o la radio. După revoluție a reușit să ia un teren, care îl moștenea de la bunicul, primit după războiul din 1916. Copii anonimului au vândut terenul, și-au luat casă și mașină, i-au făcut un puț nou în curte, pentru că cel vechi se pomostise, și i-au făcut baie și closet în casă.
Pogonul nu a vrut să-l vândă. Vaca făta câte un vițel în fiecare an. Copiii îl vizitau din ce în ce mai rar, că aveau serviciu. La Crăciun, copii veneau să-și vadă părinții și să primească câte o pulpă de porc, "de la tata și de la mama", și câte un bidon de vin negru. Vaca își făcea datoria anuală, fătând câte un vițel pe care îl sacrificau la Paște și, dând câteva chile de lapte pe zi, pentru o brânză cu roșii și o cană de lapte acru.
Anonimul nu a avut cazier, nu a fost bolnav, nu a făcut cereri. El a votat mereu, dar astăzi a murit și nu va mai vota.
Anonima și-a pus basmaua neagră și, când a plecat să dea de mâncare la animale, a lăsat o mătură lângă mort că așa se face, să nu lași mortul singur.
Copiii erau în curte cu vecinii, veniți cu o lumânare, bând câte un pahar de vin, din care vărsau câte un strop, să bea și mortul. Sigur, nu o vor supăra pe mama cu succesiunea, iar "pogonul ăla", nu prea e la preț acum. Casa e veche dar are curte de o mie de metri. Anonima s-o descurca ea. Ultima pensie de la C.A.P., a mortulu, alături de batista deznodată, sunt banii de parastas.
Anonimul stă cuminte în sicriu, odihnindu-se de atâta anonimat. Anonima nu înțelege cum poate fi singură.
Pe drumul spre cimitir basmaua neagră acoperă gura subțiată și o lacrimă, în care numai ea vede primul bal, unde l-a cunoscut pe Anonimul, stă neplânsă. Mirosul de tămâie și lumânare arsă se împletește cu "veșnica pomenire".
Bulgărele de pământ lovește sicriul, ca un punct mare și negru la sfârșitul unui anonim.