de un revelion, purtîndu-mă viața undeva departe, am oferit unui domn în vârstă o cămașă.
luîndu-mă discret într-o parte, a deschis șifonierul și mi-a arătat mulțimea de cravate, stînd cuminți, ca soldățeii, într-o așteptare mută.
( îmi și imaginam cum, în momentul în care se închidea ușa, începea înăuntru o forfotă de nedescris..)
m-a întrebat ce cravată ar merge la cămașă; i-am indicat două dintre ele.
de Paște, anul următor, ajungînd tot acolo, l-am văzut desfăcînd și punîndu-și cămașa; dar, s-a trezit într-o dilemă și mai mare: care dintre cele două cravate să o pună.
am optat de comun acord pentru una, cu gândul că, data viitoare...DATA VIITOARE...o asortăm cu cealaltă.

după o lună s-a prăpădit.
nu știu cu ce cravată a ..plecat.
dar
a rămas stabilită o dată viitoare. :)


***


am avut o relație specială cu batistele mamei.
mama avea obiceiul de a închide șifonierul și a ascunde cheia.
evident pentru ca noi să nu umblăm. mda.
în mod și mai evident, știam să găsesc cheia;
și, și mai evident, savuram momentul în care deschideam 'comoara'.
primul gest pe care-l făceam era să iau teancul de batiste călcate, împăturite, așezate una peste cealaltă 'turnuleț'
îl luam cu grijă și-l așezam cu și mai mare grijă sus, pe șifonier.
mă încurca..
după care purcedeam la..scotocire!!
în modul cel mai tembel de evident, uitam de ele, acolo, sus, chit că 'ștergeam' cu cea mai mare grijă urmele dezastrului.
târziu...da' târziu de tot m-am prins de ce se uita mama într-un maaare fel la mine, fără să-mi zică un cuvânt.
de atunci pot spune că a devenit o chestie aproape intimă relația mea cu batistuțele...


..până ce am înnodat bănuți în colțurile lor
când meme a mea s-a dus.


***


așchii de amintiri de suflet
peste care pensulează cu grație un autentic
carpe-diem.
:)