Takashi Arima, unul din cei mai mari poeți ai Japoniei de azi, s-a născut la 17 decembrie 1931, la Kameoka, Kyoto. Poetul face serioase studii de economie la Universitatea Doshisha, luându-și licența în 1954. Deși atras de științele exacte, tânărul intelectual japonez începe să scrie poezie mai ales după terminarea celui de-al doilea război mondial, un eveniment istoric care a marcat profund societatea niponă, lăsând răni adânci în sensibiltatea oamenilor.
La începutul prodigioasei sale cariere literare, avea să fie influențat de Mitsuharo Kaneko, un cunoscut poet al epocii, traducător al lui Emile Verbaeren și prieten cu Robert Desnos. Devine în curând membru al unei grupări poetice moderniste de la Kyoto, publicând poezii și eseuri mai ales în revista Gendaishi(poezie contemporană).
Când muzica folk începe să prindă și în Japonia, poemele satirice și ironice ale lui Takashi Arima sunt preluate de tinerii cântăreți și puse pe note, fiind imprimate pe numeroase discuri și casete.
În acest fel, popularitatea poetului crește simțitor, cu atât mai mult cu cât creația sa e lipsită de sofisticare, de artificii retorice inutile. De cele mai multe ori poetul se adresează direct, vorbind cititorului cu sentimentul tonifiant al fraternității, al apartenenței la aceeași familie umană, indiferent pe care din meridianele globului s-ar afla. Reputația sa crește, diverse antologii din poezia poetului nipon apărând în mai multe limbi străine, prima dintre acestea fiind chineza. Dar popularitatea în țara natală avea să atingă cote înalte mai ales datorită turneelor pe care Takashi Arima le efectuează prin întregul arhipelag nipon, în cadrul unei inițiative proprii numite Caravani poetică, ce cuprindea recitaluri din creația sa lirică.
Profesor la colegiul literar din Osaka, la Universitatea de Arte- Frumoase din Kyoto, membru al PEN-Clubului japonez, membru al Academiei Mondiale a Artei și Culturii, președinte al Centrului Asiatic de Schimburi Culturale din Kyoto, Takashi Arima se bucură de o notorietate ce a depășit de mult frontierele țării sale. Poezia lui va fi tradusă în numeroase țări de pe glob, iar autorul va fi invitat din ce în ce mai frecvent la diverse festivaluri internaționale dedicate literaturii. Ca un adevărat Ulise modern, Takashi Arima a colindat întreg globul pământesc, nenumărate din poeziile sale fiind instantanee lirice care surprind atmosfera orașelor vizitate, a unor locuri ce au rezonanță istorică sau sunt încărcate de mitologie particulară.

Poemele sale sunt de o simplitate surprinzătoare, asemeni omului pe care am avut plăcerea să-l cunosc la Belgrad, cu ocazia desfășurării celei de-a XXXII-a întâlniri Internaționale a Scriitorilor. Deși încărcat de celebritate, poetul nu avea nimic din morga unui VIP cultural. Surâzătorul nipon avea să mi se descopere la lectura poemelor sale un poet al umilinței franciscane, un spirit profund înainte de toate, elogiind existența obscură în versuri scurte, ce-l amintesc pe Giuseppe Ungaretti. Iată, de pildă, poemul 29 din ciclul întitulat "Începutul sfârșitului": "Nu va fi pus sub sticlă/Nici întâmpinat cu aplauze/Nici primit în triumf/Și nimeni nu se va întoarce spre el.//Dar el se mișcă/Respiră/Rezistă/Acolo unde nu te-aștepți niciodată//Peștișorule, te-ai ridicat la suprafață/Și iată că te scufunzi din nou/Lăsând câteva bule.//Ai dreptate. Te-aprob/Că vrei să-ți continui viața/O viață obscură.
Dacă poezia citată mai sus e un elogiu al existenței umile, nu e mai puțin adevărat că e totodată - ca întreaga operă poetică a lui Takashi Arima - și un elogiu al libertății, al individului dornic să cutreiere spațiile. Cele mai multe dintre poeziile sale sunt în realitate file ale unui jurnal de călătorie. Dominată de un spirit modern, în căutarea frenetică a unui eu colectiv, opera lui Takashi Arima ne comunică sentimentul tonifiant al unității lumii văzute sub o diversitate surprinzătoare, cu un ochi proaspăt, capabil de uimire. Ca și Saint-John Perse altădată, poetul nipon schițează o adevărată poetică a universalului, construită pe credința că tot ceea ce se petrece în lume e demn de a fi celebrat. Pentru el peisajul e cu adevărat o stare de suflet. Atâta doar că Takashi Arima refuză solemnitatea discursivă, descoperind lucrurile prin intermediul unei expresii de o simplitate deconcertantă. Limbajul său nu are nimic din rostirea oraculară, de verset sacru a poetului francez, ci e vorbirea plină de har a omului simplu, ce coboară în stradă, amestecându-se cu șuvoiul uman, pierzându-se în anonimatul turistului obișnuit. Pentru poetul nipon miracolul existenței poate fi descoperit oriunde, în orice parte a globului pământesc. Spectacolul nocturn al cerului de vară îi va produce delicii neasemuite într-un colț neștiut al deșertului Gobi, unde profesorul de la Kyoto va împărți același acoperiș cu păstorii mongoli și cu turma acestora. Altădată, rafinatul om de cultură se va lăsa purtat de reverii culturale în marginea mitologiei grecești, vizitând Grecia cu sentimentul că zeii de odinioară mai sălășluiesc în văgăunile de la poalele muntelui Parnas. Din păcate, poetul constată pretutindeni efectele dezastruoase ale tehnicii contemporane asupra naturii și a așezămintelor arheologice, invadate de hoarde de filistini în vacanță. Peisajul altădată sacru e invadat acum de lungile autocare turistice scuipând un fum negru în Egiptul faraonilor și al zeului Ra, tehnica prost utilizată pune în pericol existența monstrului din Giseh, bolnav până în măruntaie ca urmare a lucrărilor hidro-energetice de la Assuan. Takashi Arima parcurge aceste spații ale memoriei culturale ale umanității cu modestia unui biet om din Asia: Sub cerul albastru al altei vârste/Un bărbat ca mine, trecut de șaizeci/Nu înseamnă mare lucru.//La picioarele mele, uluirea unei mări/sub soarele arzător al Cretei/un foșnet de lămâi în strălucitoarea/lumină a frunzișului//Þâșnește din măruntaiele unei coline/anticul palat al regelui/în picioare o uriașă urnă singuratică/Din strămoși ce nu-s nici zei, nici eroi/Nu-s decât/un biet om din Asia/A cărui chetă ar vrea să fie originea/invizibilului fir al Ariadnei.(Misterele de la Cnosos).
Vocația de călător a lui Takashi Arima se asociază aici cu o marcată conștiință a ecologistului ce constată fragilitatea naturii, dar și a ființei umane, a speciei care are inclusă în gena sa și instinctul autodistrugerii. Într-un poem întitulat "Câinele lui Pompei" - amintind poezia cu același titlu a lui Lucian Blaga - ne întâmpină meditația gravă asupra destinului omenirii. Remarcabila sensibilitate lirică a poetului nipon transformă aceste poeme ocazonale(în sens goethean)în reflexii grave asupra marilor probleme ale epocii noastre, dintre care poluarea(Smoky Mountain), înstrăinarea, terorismul, goana bezmetică după consum, degradarea limbajului din discursurile demagogice ale politicienilor(Palinodie), birocratismul etc. sunt doar câteva din temele predilecte. Lirica bântuită de mari neliniști existențiale a lui Arima ne descoperă nu atât un poet înclinat să filozofeze, cât o conștiință planetară, care numește nu doar răul din Japonia, dar și pe cel de la noi sau de aiurea. Să citim doar un scurt poem ironic și vom constata că Marin Sorescu al nostru are afinități nebănuite cu acest hâtru poet japonez, ce pare să fi cunoscut îndeaproape birocrația noastră: Pentru a pregăti ședința generală/Alegem un comitet director./Câțiva întârziați.//Pentru a alege comitetul director/Formăm o comisie specială./Câțiva somnolenți.//Pentru a pregăti comisia specială/Alegem o comisie permanentă/Câțiva renunță pe la jumătate.//Pentru a pregăti comisia permanentă/Alcătuim un mic comitet./Unii nu deschid gura.//Pentru a pregăti acest mic comitet/Þinem o ședință de pregătire./Absenți.//Pentru a pregăti această ședință pregătitoare/Dăm un banchet./Antren general.(Ședințe). Cât de mcă e lumea! Cât de bine cunoaște Takashi Arima realitatea lumii contemporane, cea pe care o străbate în chip de călător neliniștit, pe care o pune sub lupa sa ironică sau sarcastic-binevoitoare.
Pentru acest globe-trotter al poeziei drumurile sunt întotdeauna prilejuri de întoarcere spre sine, spre o cameră în care călătoria continuă, în care imaginația poetică își instalează planigloburile sale. Hărțile acestui spirit vagant sunt, asemenea hărții de pe scutul lui Ahile, apropieri concentrice de o esențială "imago mundi". Poeziile lui Takashi Arima sunt și ele o imagine a lumii surprinsă în latura sa tragică, fascinantă, livrescă, amuzantă, în care reincarnatul rapsod homeric propune ca punct de sprijin al universului, al lumii rătăcite în care trăim, puritatea și armonia cântecului orfic, înstrunat peste mode și timp(Ion Barbu), peste frontiere. Aventura poetului nipon e aventura unui Ulise modern, care înlocuiește antica navă cu populara Toyota, sextantul cu aparatul de fotografiat Nikon. Noul cavaler al idealului rătăcește neliniștit sau doar mânat de curiozitate într-o lume în care zeii au fost înlocuiți de artefactele publicității și ale reclamei comerciale.
Dar lumea lui Takashi Arima e una în care miracolele mai sunt cu putință.



*Prefață, traducere și note de Ion Cristofor;
Editura Mesagerul; Cluj-Napoca; 1996