În două localități învecinate, trăiau două suflete calde. Nu trecu mult și sufletele s-au privit în ochi, încercând să dea naștere unor comori numite „cuvinte”.
La început, privirile lor își organizau valsul cuvintelor încă nenăscute. Cele două suflete se completau unul pe celălalt. Primul avea un temperament pe care mulți și-l doresc, caracterizat prin calmitate și dominat de puterea cuvântului credinței, iar celălalt suflet era grăbit, neîncrezător în propriile forțe, dar în același timp gingaș.
Cu timpul, cei doi pași și-au transpus pe-o coală povestea lor. O poveste de dragoste bazată pe încredere, pe izvorul luminii și al credinței. Însă obstacolele abia au început, iar pasul al doilea ceda în fiecare clipă tot mai mult, numai că era susținut de pasul îngerului. Atâta timp cât primul pas va rămâne drept, nici celălalt pas nu se va prăbuși.
Viața ne amintește că trebuie să-i apreciem și să-i ținem alături pe cei pe care îi iubim cu sufletul, căci ne va fi imposibil să-i recuperăm. Privită și adulmecată, dragostea își urmează cursul asemenea celor patru anotimpuri: Iarna – dragostea este precum un fulg care acoperă pământul, încălzindu-l; primăvara – dragostea este asemenea unui val, trântindu-ne la pământ cu putere; Toamna – dragostea este asemenea unei frunze ruginii, ce se va usca, facându-se fâșii.