tăceri
proaspete
și
dese
îmi cern gândul obosit
păpușar cu o singură moarte
tragi sforile fricilor mele
imaterial
ca o durere la nașterea lumii...
trebuie să mă dezleg de mine cât timp mă mai recunosc
în oglinda timpului
doar un simplu semn de
întrebare:
cât, cum, până unde
ajungem în doi
șine de tren
paralele și triste
de ceară
figuri