- Sunt disperată doamna doctor. Pân'-acu câteva zile Negruțu al meu se lingea la puță. Acu'...în schimb, își ridică un picior și se scarpină într-una pe spinare.
- Să vă dau ceva de pureci! Picăturile Frontline sunt cele mai bune. I le turnați după gât și-n maxim două zile intră-n sânge.
- După gât? Nu-n gât? Întreb mirată.
- Nuu! Pe ceafă..pe piele.
- Aaa...am înțeles!Am răspuns bucuroasă că-n sfârșit voi avea liniște.
Într-adevăr, următoarele nopți cățelul meu nu s-a mai scărpinat și ar fi trebuit să dorm, doar eram ruptă de oboseală. Dar nu!...M-am trezit în toiul nopții cu o mâncărime pe labele picioarelor, de-mi venea să-mi rup pielea. Dau plapuma la o parte și ce să vezi: "emigranții" stăteau la rând.
Cel mai mult m-a deranjat privirea fostei victime, care trezită din somn de frecatul piciorelor mele ca de greier, se uita la mine de parcă ar fi vrut să spună: "vezi că mă deranjezi cu scărpinatul tău!"
Am uitat să întreb doctorița: purecii mor sau își caută alt câine? Da! Cred că am sânge de câine, că altfel de ce-ar trage toți purecii la mine? Nu? Dar asta n-ar fi fost nimica dacă într-o noapte nu m-aș fi trezit urlând la lună împreună cu prietenul meu, patrupedul: Auuuuu! Cred că era învidios. Urlam mai bine ca el de s-a speriat și luna, ascunzându-se dup-un nor.
- Doamna veterinar, mai dați-mi vă rog niște picături d-alea, că-s bune-rău!
- De ce, mai aveți un câine?
- Da, i-am răspuns, ridicând picioru' drept ca să-l scarpin p-ălălalt.