Stătea aplecată în față, în genunchi, ca să nu-și păteze pantalonii de sânge. Picăturile roșii curgeau șiroaie din nasul rupt. O dureau ochii îngrozitor, mai ales dreptul. Întreaga față îi era umflată și ardea. Urechea dreaptă începea să capete o culoare vișinie și ea o simțea zvâcnind sub părul ud și lipicios. Din gură îi curgea saliva și buzele o dureau de la mușcăturile pe care nu și le mai putea controla. Dinții în străpungeau carnea, care era umflată și roșie. Simțea cum îi curge sângele din nas în gură, apoi pe gât, ca să se oprească undeva, între sâni.
Tocmai când vru să se ridice de jos, el o prinse de gât și o izbi de perete. Atunci, ea simți cum creierul îi împinge ochii, fruntea și tot sângele, pe față, sub piele. Tot atunci, pentru o secundă, nu mai simți durerea din ureche. Apoi nici pe cea din tâmple, nici pe aceea din creștet. Gâtul, însă, o înțepa și cele câteva clipe în care mâinile lui îl strângeau tare, fix sub bărbie, începură să se dilate. Ea nu mai putu să respire. Simți atunci o pace, o fericire atât de dulce, oh, mai dulce decât sângele! Și zâmbi liniștită. Întreg trupul i se înmuie, timpul i se păru de gelatină, ochii lui, goi. Se resemnă…pentru puțin timp însă. Când simți că poate respire, își reveni. Timpul deveni vectorial. Distanța până la ușă, exactă, clară, matematică. Se ridică brusc în picioare și începu să alerge către ieșire.
Când să prindă în mână clanța, simți din nou durerea din creștet. De astă dată, el o lovi cu pumnul. Ușa din fața ei se topi și clanța începu să se ridice. El o trăgea înăuntru de picior. Distanța se întoarse din nou împotriva ei, timpul îi râse în față. Oh, și ce durere simți din nou în ureche, ureche care era de-acum neagră, rece !
Apoi se uită pe podea. Sângele din nas și din gură, lăsa dâre roșii pe covorul verde. Ea se gândea că cele două culori merg bine împreună și că sunt complementare. Că ar vrea să-și cumpere papuci roșii pe care să-i poarte cu pantalonii verzi pe care îi are deja. E una din perechile ei preferate. Mama ei i-a făcut, cu mâna ei, pentru fiica ei, studentă în anul întâi la facultatea din Cluj. Se decise atunci că ăsta va fi primul lucru pe care o să îl facă când o să aibă bani. Da! Și știe și de unde să îi cumpere. Zâmbi…
Zâmbi și mai tare când simți cea de-a treia lovitură lângă ficat. Era întinsă pe spate, cu mâinile acoperindu-și fața, iar genunchii îi erau strânși lângă corp. Și atunci el se opri. Se puse lângă ea, cu picioarele întinse, rezemat de pat. Gâfâia. Apoi, după câteva clipe, spuse șoptit: “ Am obosit.”