Stau in camera mea si cuget la cea mai feminină,sentimentală,îmbroboditoare abordare a dragostei.Mă simt infimă in fata majorității celor care au experiență,în încercarea adusă puritanului sentiment cu iz adolescentin:Iubirea!
Nu pot spune ca am cunoscut-o de multe ori sau să spun că a fost neîmpartașită,insă am cunoscut-o odata si m-a transfigurat într-o visare suavă a perfectiunii.Poate,până aici am transmis protocolaritate.Voi fi mai intimă în afirmații.
Dragostea mă completează ,și îmi îmbrânceste egoul în spatele meu,zburandu-mi glontul sfâșietor al mândriei.Alături de acel''El'' divinizat in inima al iubitului meu,nu pot sa spun decât ca unt fericită,zâmbesc,desi,unii ,pun piedici,un obstacol,fiind distanța,care parcă mă îmbrățișează într-o determinare de a nu-i mai da drumul lui din visul meu,acela,de a fi veșnic împreuna.El este tot ce îmi doresc''Domnul Perfect'',surâsul dragostei la fereastra mea.Iubesc focul dragostei și realitatea clipei.În aceste câteva cuvinte,de provienență exclusiv sufleteasca,în prisma unei sincerități nevagi am definit conturul dragostei,trasat de fiecare dată când îi păstrez amintirea și așteptclipa în care,''împreună' va deveni'Infinit!''