E recesiune și recesăm cu voioșie de ne vine acru
în dulcele stil clasic. nici cucul din ceasul cucuc nu mai cîntă cum trebiue. cîntă numai în ciudă ciu-ciu!, ciu-ciu!...încît toată pădurea de crizați e gata s-o ia la vale cu mîinile pe cap...
tocmai a trecut Crăciunul și aflăm c-a fost o mare criză de iubiți și de iubite. că mulți dintre vajnicii îndrăgostiți s-au colindat singuri. că pe brad, în loc de beteală cu bomboane au pus panglici negre și crizanteme. probabil de Rebelion se vor duce toate nebuniile drăgălașe în crizz-da mă-sii!
în loc de artificii vor face poc crizații, în piața publică. în loc de happy new year vom avea happy new fear...pentru că e rău cu rău da’ mai rău fără rău. după mine, dacă secolul începe cu nasolii crizate, nu-i semn de hapocalipsă ci e semn că o să se sfîrșească bine. atîta că lumea se va împărți în două: crizați care visează pe net și calmați care se realizează pe-afară. e loc pentru toți fomiștii din lume să viseze sau să se realizeze gastric sau spiritual în lumea asta gastro-spiritualistă. atîta că uneori numărul visătorilor îl depășește pe al celor realizați și vine criza și dă cu prăpăditu’ de pămînt și nu e corect dom’le din pdv politic. d.c. nu se dă cu realizații de pămînt să avem și noi tînjitorii o nenorocită de satisfacție? ei ash!
realizații nu s-ar numi așa de n-ar fi și asigurați.
iar politica e pentru liniștea unora și criza tuturor. toți vor happy end, așa e meciul sau filmul. unii sunt vizionari cu socoteala de acasă alții fac poc în piața publică. și peste toate timpul e asasinul cel mai copil. urletul cel mai liniștit. toată vrăjeala e să facem cumva cucu să nu mai cînte aiurea: ciu-ciu! ciu-ciu!...