Sunt copilul pe care nu vrea
să-l poarte nimeni,
cel avortat până și de stele.
Ce folos că am atins cerul
dacă n-am niciun suflet pe
care să-l consider casă?
Eu strig pământul "mamă"
pentru că e singurul care
m-acoperă atunci când mi-e frig
și nu-mi mai bate inima.

Toată lumea mă împinge și-mi
spune că iubirea e "acolo, undeva"
însă eu n-o găsesc niciunde.

Sunt copilul nimănui de când
am aflat că încă dinainte
de-a mă naște cu adevărat
cineva mi-a frânt inima
și
de-atunci nimic n-a mai fost
la fel.