Privind lucrurile așa cum le pot personal privi adică din postura omului ce gândește asemenea lenevoasei unghii de apă ce se scurge pe după tălpile cotidianului, mă mai înduplec în zborurile-mi de insomniac să meditez cu spusa peniței, lăsând-o să-și mâzgălească depărtările pe când ființa mea lacomă de-a se-ndeletnici cu a nu face nimic se joacă printre păpușile somnului.
Părându-mi cerneala prea întunecată la privit o schimb cu repezeală în celestul zgâriat al unui pix, ultimul răcnet de inocență într-ale mâzgălelii.
Patru pereți mă veghează cu indulgența binefăcătoare a nepăsării, asemenea unor icoane boltite în aplecări de monotonie. În stabilimentul său calduț, becul stoarce ca prin minune odăjdii de nerăbdare de pe înmărmurirea veghitorilor, scăldând în lacrimi de tencuială pardoseala - parchet ce printr-un concurs fericit de împrejurări, supraviețuiește. Din ceașca uitată la gura domnindă a frigului mă privește ceacâr ochiul oglindit al cafelei și țigara îmi ceartă la răstimpuri buzele cu canicula fumegândă a nicotinei.