Îmi ceri rețete de iubire, de parcă aș fi o mare carte de bucate ce a primit premiul Nobel.
Amândoi la tine în bucătărie de vreo jumate de zi gătim umplutură rock în scoici timide și sos de chihlimbar moldovenesc. Așa deci: se prinde urechea între degete, se suflă ușor primele note, fiorul ajunge atunci tobelor inimii, se lasă la dospit până devine cum harul bizonilor.

Între brațele tale grăsuțe sunt precum într-un fotoliu viu, ce vibrează și face masaj subliminal.

Ești o femeie năucă, nu mă pot atinge de tine, îmi spui, însă degetele îți umblă, caută și răsucesc firele tuturor dorințelor.
De curiozitate, recunoști. Sunt foarte curios cum ai putea trece dincolo, în sacrul meu.
Nu ești pregătit, mereu ne transformi în mișcări fără sens. Oftez.
Nu a fost așa! Nu înțelegi? Te-am chemat, ți-am construit orbita către mine, una care să te păstreze întreagă, necenzurată, neciobită.

Mă ridici și mă duci strânsă la pieptul ras, neted ca-n palmă. Ești gol, doar un simplu șorț de piele îți e decența strămoșească( sărmanul crocodil, încă se mai zbate prins în cusături). Ciudat cum între ombilicul tău și al meu trece parcă energia universului.

Dincolo e o sferă transparentă, cu stele și leagăne.