s-a întâmplat până la urmă să fiu eu regina
spre sfârșitul zilei
vin să-ți spun
dă-mi drumul
din brațele tale
nimeni nu observă cum rag copacii primăvara
nimeni nu observă cum rage regina
de unii singuri
de una singură
la marginea acestei câmpii sâcâitoare
din care nu se mai înțelege nimic altceva
decât îndepărtarea noastră
verticală


mugurii alăptează răni
înserarea înghite muguri
unul câte unul
tăcerea dospește dintr-o chemare
închid ochii și-mi las privirea să treacă prin visul tău
neted ca o câmpie săcăitoare
la marginea ei
înserarea înghite răgete
unul câte unul



s-a întâmplat până la urmă să fiu eu regina
ca o viță de vie
retezată de la mijloc


pe o tablă de șah
goală