linia de sosire

nu ovaționează nimeni
decât un bec rece spânzurat de câteva ore
în locul meu

am pus foc tuturor oglinzilor din încăpere
îmi umplu buzunarele
și ochii prefăcuți în cenușar
cu tremurul contorsionat al întunericului

privirile ard cel mai simplu
ca niște hărți marine
de pe care s-au coborât țărmurile
una câte una
pe scara de incendiu a tăcerilor ziduite între noi

flăcările îmi ling obrazul
așa cum fiara își linge nou-născutul

improvizez o ascuțitoare din singurătatea asta nefolositoare
creionul își ia rămas bun

apoi
dau să plec

panglica sfârșitului îmi ține calea
în locul tău

o oglindă oarbă îngenunchează pe podea
din ea crește un urlet



primul care a aruncat cu piatra.