agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-05-23 | [This text should be read in romana] |
Pe zi ce trece inima mea se umple de venin și moare odată cu iubirea. Însă durerea, suferința și amintirea rămân. Ele nu mor, ele rămân să-mi terorizeze sufletul până îl vor distruge și pe el. Sentimentele sunt înșelătoare. Acum iubești, mâine urăști. O greșeală și toate se duc de râpă. Iubirea se pierde iar în urma ei rămâne doar despărțirea. Iar despărțirea doare, și durerea rămâne în suflet pentru mult timp.
Mă pierd uneori în gânduri și întrebări la care nu le găsesc răspunsul. Mă chinui să caut în amintiri un motiv pentru care relația noastră s-ar fi putut termina. Nu găsesc. Mă pierd în întuneric și nu găsesc nici o lumină care să-mi călăuzească pașii. Sau poate………mai trebuie să aștept. Poate voi găsi un răspuns la toate întrebările pe care le am. Poate voi găsi o lumina care să mă ajute să ies din întuneric. Sau poate nu…Nimeni nu știe ce ne rezervă viitorul. Uneori îmi imaginez cum ar fi să fim din nou împreună. Dar, probabil, asta nu se va întampla sau poate va fi prea târziu. Eu nu sunt ca tine. Nu pot să fac alte persoane să sufere doar ca să imi fie mie bine. Viața nu se referă doar la asta. Ca să fii fericit cu adevărat nu trebuie să îi faci pe alții să sufere, ești fericit atunci când știi că persoanele dragi ție sunt fericite, când știi că tu cu forțele proprii ai făcut pe cineva fericit. Doar atunci vei simți cu adevărat ce înseamnă fericirea. Fericirea nu bate la ușă și nu vine când o chemăm noi din păcate. Iar când vine stă prea puțin ca să ne dăm seama ce înseamnă ea cu adevărat. Ea nu te întreabă dacă o primești sau nu pentru că știe sigur că sufletul tău o așteaptă cu nerăbdare dar nici nu te întreabă dacă poate pleca pentru că știe că nu o vei lasa să plece nicicând din inima ta. Dar cand ea pleacă vine suferința care de asemenea nu bate la ușă pentru că știe că nu ai s-o lași să intre. Știe că va sta mult în sufletul tău și știe că se va hrăni cu multe lacrimi. Să încercăm s-o alungîm. Sî n-o hrănim. Să luptăm contra ei. Poate că așa va pleca. Câte răni nu ne face ea. Dar…nu e vina ei. Ea nu știe să facă altceva și mai ales e creată de noi. Noi am creat-o cu lacrimile noastre. Și ce rău doare suferință și ce gol ne lasă în suflet, o rană care parcă nu vrea să se vindece indiferent ce am face noi. Și dintr-o dată parcă niciodată nu ar fi fost, dispare. Pentru că în fața iubirii adevărate ea nu are nici o putere. Acum e in sufletul meu dar știu că va pleca. Pentru că voi lupta cu ea cât va fi nevoie. N-o las să pună stăpânire pe viața mea. Cum e posibil ca o singură persoană să iți aducă atâta fericire și atâta suferința? Oare nu ai simțit niciodată ce înseamnă suferința? Poate că nu…sau poate că da. Sunt întrebări fără răspuns. Stau uneori și îmi amintesc clipele pe care le-am petrecut împreună. Totul era roz. Lumea se învârtea în jurul nostru fără ca noi să știm. Viața era așa de frumoasă și tot ce îmi doream era să fie mereu așa. Credeam că măcar această dorința mi se va îndeplini. Dar poate că am greșit prea mult sau am vrut prea mult. Nu cred că am vrut ceva ce nu am putut avea. Am vrut doar puțină fericire în viața mea. Am învățat că dacă vrei poți, și dacă dai greș nu înseamnă că ai pierdut. Am invățat să cred în destin și că vine un moment când roata se întoarce și vine rândul tău să judeci…să spui DA sau NU….Vreau sau Nu vreau. Să spui ce ai pe suflet fără ca cineva să te oprească. Am invățat că viața nu poate fi roz tot timpul pentru că ne-am hrăni cu iluzii și am uita ca trăim și nu suntem singuri pe pământ. Am învățat să trăiesc…bine sau rău …rămâne de văzut. Cum e viata uneori te lovește când te aștepți mai puțin, te ajută când nu mai ai nici o speranță încât la un moment dat nici nu mai știi ce e viața cu adevărat. Viața e o poveste care parcă nu se mai termină și cu fiecare zi care trece ți se pare că povestea e tot mai interesantă și iți pare rău că ai mai dat o filă din povestirea vieții tale în favoarea altei file pe care o vei citi a doua zi. Totul e așa straniu și parcă așa frumos, așa trist, așa minunat că ți-ai dori să fii mereu tânăr să se oprească timpul în loc și povestea să nu se mai termine niciodată. Alteori ai vrea să rescrii povestea sau să o ștergi de tot. Ce poate fi mai frumos decât paginile despre iubire, pe care le citim cu sufletul și suntem dezamăgiți când finalul nu e cel pe care ni l-am dorit. Totuși , vom ajunge la o pagină când totul va fi posibil, nu vom putea da inapoi si povestea de iubire va avea finalul dorit. Atunci ne vom dori să rămânem mereu la aceeași pagină, să ștergem restul poveștii păstrând doar acea frântură de pagina care ne-a făcut sufletul plin de lumină si inima plină de dragoste și iluzii. Atunci vrem sa trăim din iluzii. Atunci credem că totul ne e permis. Atunci simțim cu adevărat ce e fericirea. Pentru că rămâne cu noi și parcă nu mai vrea să plece. Iar când pleacă nu lasă suferința în locul ei pentru că e sigură că se va întoarce în curând. Așa e ea, mică și neajutorată se joacă mereu cu sufletele oamenilor. Chiar dacă acum mă chinui în întunericul suferinței știu că va veni vremea să ies din acest întuneric. Voi găsi lumina și cu ajutorul ei drumul cel bun. Voi merge pe acel drum și la capătul lui voi găsi răspunsurile pe care acum le caut. Atunci voi scrie încă o filă din povestea vieții mele. Sper ca această filă sa fie una fericită. Sper să îmi doresc să opresc timpul. Dar…sunt doar iluzii. Încă trăiesc din iluzii, și nu știu cât o să rezist așa. Iluziile se spulberă în vânt dar sufletul rămâne alături de mine toata viața. Ce bine ar fi să îi poți dă mereu ceea ce îți cere, să îl mulțumești mereu. Dar…inima nu te lasă până nu îi faci pe plac ei și uite așa ajungi să suferi. Ajungi să îi faci rău sufletului tău. Fără să vrei chemi suferința în locul fericirii. Ce oroare! Ai vrea sa dai timpul inapoi, sa schimbi totul, sa iei totul de la inceput. Dar… nu mai ai putere. Simți că ești neputincios ți parcă ai vrea să se sfârșească totul, parcă ai vrea să mori, să scapi de tot răul din sufletul tău. Și totuși ceva te împiedică să faci asta. Încă mai speri că totul se va termina cu bine. Încă mai crezi în steaua ta norocoasă și te rogi cu lacrimi fierbinți la Dumnezeu. Te rogi să te ajute, îi promiți că vei face tot ce îți cere, îi dai sufletul pe tavă și îți pui toată speranța în El. Și uite așa ai mai dat o pagină din cartea vieții. O pagină tristă dar plină de încredere și speranță. În aceste momente credința ta e mai mare ca oricând, și vrei ca Dumnezeu să iți dea un semn cât de mic că te-a auzit. Ești în stare sa iei orice lucru ca pe un semn. Nu vrei nimic mai mult decât ajutor. Te rogi cu gândul că la sfârșitul rugăciunii se va întâmpla o minune și parcă ești așa dezamăgit când vezi că nu se întâmplă nimic. Ai vrea să fii mic. Să te ascunzi undeva unde să nu te vadă nimeni și să îți plângi durerea. Dar... vai...ești așa neputincios. Lacrimi ți se scurg pe obraji. Simți că nu mai poți. Ai vrea ca Dumnezeu să te ia la El. Vrei o minune. De fapt nici tu nu mai știi ce vrei. Îl vrei inapoi pe cel care te-a făcut să suferi atât. Și plângi când te gândești că acum strânge în brațe pe altcineva. În aceste momente preferi să fii singur. Tu cu Dumnezeu, să-I vorbești, să îl întrebi cu ce I-ai greșit de te pedepsește așa de greu. Dar apelăm la El doar când avem probleme și noi vrem ca El să ne ajute. Suntem uneori așa de egoiști! Dar… simți că inima ți se rupe în bucăți și nu mai reziști. El e singura ta speranță. Singurul care te mai poate ajută acum pentru că de la El vin toate. Și uite așa , când disperarea ne cuprinde, când în sufletul nostru e doar suferința tot ce îți dorești este să mori sau să fie totul ca înainte. Crezi că viața ta nu mai are nici un sens, că lumea poate există și fără tine, fără să te gândești la cei care vor suferi din cauza ta. Și după un timp toate trec ca și cum nu ar fi fost vreodată. Și ne gândim cu nostalgie la clipele frumoase pe care le-am trăit cândva alături de o persoană iubită. Și parcă lacrimile îți apar din nou. Dar acum ai trecut de acel moment greu. Acum vrei să trăiești din nou, vrei sa iți refaci viața și să îi demonstrezi cuiva că nu iți mai pasă, chiar dacă nu e adevărat. Și reușești pentru că vrei cu adevărat sau pentru că acum ai pe altcineva alături care să te sprijine. Acum te gandești la persoanele pe care le-ai facut să sufere cândva. Și-ți pare rău de ceea ce ai făcut pentru că acum știi ce au simțit și ele. Acum te gândești că Dumnezeu te-a pedepsit pentru ce ai facut cândva. Atunci când în viața ta totul e negru ai impresia că totul ți se întâmplă numai ție. Te gândești că iți va trece și în scurt timp vei fi altfel. Îți dorești ca timpul să treacă așa de repede încât tocmai de aceea parcă trece mai greu ca de obicei. Ai vrea să uiți dar parcă mereu, fără să vrei, imaginile îți revin în minte și cauți motive fără să le gasești. Motive pe care nu le vei descoperi singur niciodată. Chiar dacă până la urmă le descoperi. E prea târziu atunci ca să mai poti schimba ceva. Și totuși... acum ești fericit! |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy