soarele a încins îngerii de granit. printre pietre viermuiește viața. simt că trebuie să ating totul. deodată tăcerea mi se pare finită ca o propoziție. în tăcerea aceasta aerul respiră viața în felul acela primordial târâtor.

aș fi avut mii de ocazii să strig.

timpul e doar o noțiune inventată cu infim de puțină imaginație de cei care vor să amâne moartea. sau viața.

nu, nu putem să vorbim mâine. pentru că mâine nu există. ceea ce este s-a petrecut deja în această liniște descreirată de sute de gâze care polenizează mii de flori. mâine nimic nu va mai fi aici. mâine fuge și se deșiră destramă cuvintele putrezește carnea. mâine este un azi care nu există. și nici nu va exista.