tristețea fuge adeseori de mine pe stânci negre, aburinde,
în zile senine când mă trezesc in paturi de flori multicolore,
o lene profundă, pisicească mă cuprinde in mrejele-i blânde
și pășesc prin încăperi unde raiul are puteri tulburătoare .

mă -nveșmînt in raze de lumină si căldură încât, uit să respir,
mă îmbată profund licoarea limpede a vietii, infinitul inspir
aburi subțiri se ridică și plutesc ușor între mine și nori.
mă întreb de ce te iubesc pătimaș Viață, te doresc și te ador?

te doresc pentru florile suave de lumină ce zilnic le-oferi!
îti multumesc pentru romanțele vrăjite cântate la geam în zori !
te iubesc pentru visele ce le dărui, adevărate comori
rămâi cu mine să pășim pragul pastelat al zânelor primăveri!