*

…
după care, din păcate, am luat la mână notițele de pe când eram prin clasa a cincea și desenasem pe copertă DESCULÞ, exact cum au scris ăștia pe Ambasada Președintelui UiE (1962, Editura pentru literatură, Zaharia Stancu; coperta, supracoperta și ilustrațiile: D. Ciornea; Roman; ediția a VIII-a … Piața Scânteii 1 București – R.P.R.).
Citez:
“– Tudore... Deschide poarta!... pe tata îl cheamă Tudor, dar arareori se află acasă /.../ mătușa Uțupăr, de la Secara /.../ în fața mătușii Uțupăr, Dița, vară-mea. (p.5, op. cit!); Radu Ochian, moale, trândav. Nu-i slujea la nimic voinicia... De izdat, pe neșteptate, murise Ochian /.../ (p.6, op. cit!); Coboară poteca, (aici mi-am băgat nasul pentru că era ceva ortografiat aiurea; s.n.!) Are doi frați în satul care se vede /.../ s-au gâlcevit, /.../ (p.p. 16-17, op. cit!); Văru-meu Pantilie cânta și diblarii îl îngânau /.../ (p.39, op. cit!), apoi am mai subliniat ceva nefiresc prin paginile: 52, 70, 74-75, 97, 137, 140, 144, 156, 163, 169 (unde am și scris că iubirea e cam epică și lirică; s.n.!), 170, 206, 233 (unde se vorbește despre mărimea boilor noștri; s.n.!), 255, 390 (unde e un fel de carte de vizită; s.n.!), 458, 507, 607 și 613: /.../ Am ajuns în Gara de Nord (toate sunt din op. cit.!).
Am mai subliniat din CUPRINS: XIX Florile pământului . . . 529.


**

A fost prima dată când Arcibald m-a-ntrebat ce fac, iar eu i-am răspuns prostește: Băi Arcibald, sunt prea-ocupat de tema și de teama corabiei nebunilor, fie că-ți sunt familiare sau nu temele, da?; iar el mi-a răspus că merită a fi ignorate din nenumărate motive obiective, palpabile și de ne-ignorat; răspunsul meu fiind pe măsura presupuselor sale investigații: 'tu-i mama lui de neam! – deși, de fapt, eu nu voiam să rămân cu niște obiecțiuni labil gnostice, frumos fluierând a pagubă.
A, am acceptat că-n iarnă decoru-i liniar, fiindcă zilele ce trec nu sunt ca vânătăile verii.

A, apoi a urmat ceva de parcă fuseseră decretate, cuplat, “starea de liniște mormântală” și aceea a “unei stări de panică mortală”, cam cum e când stai să faci copii după un CD, câtă vreme, după știința mea, copiii se fac în cadrul unui act, evident încadrabil unei adevărate simfonii ce poate porni și cuprinde toate sferele sublimului fără drept de replică juridică – spusele-mi sunt prada abjecțiilor socio-mentale fără drept de replică, de i-am și spus lui Arcibald, după care, el, mi-a zis: Bă, în liniștea asta dezabilalimentăm și faptul că vom beneficia, numai dacă nu se instituie ceva de la relevat la relevant instantaneu, dat fiind că va intervini și o dispută pudică precum aia dintre putoarea puțitului și puterea frumuseții picioarelor, că cică emergențele-s cam ca de doi bani aruncați în suspiciuni, câtă vreme auspiciile-s siderante, iar judecata e numai un salt complet ce te face să rămâi fără replică în mediul rural, unde Francine e prințesă, după cum mi-au spus, deși ea nu se dădea moartă după asta, cel puțin aparent... pentru că nu prea era comunicativă, așa că i s-au creponat dinții mărunțiți, acum altoiți prin cine știe ce vii ori după cine știe ce deprinderi, ori prin nu știu ai cărei morți ai ei de soartă lăsați… sau lăsate s-atârne-n sforicele pe clanțe, că acum nu-i mai arde cuiva de iubiri – e de înțeles (pe vremurile astea!) că nici Lu' Muma-n Gaz de urgență națională nu-i arde de bășini (pârț, în engleză, dar și pe la noi, dar familiar și chinezilor!) în liniștea asta dezambilalimentată vomatic-benefic, ba chiar buriliuistic acia.

A, fac, desigur, ce-am spus, exerciții de felul ăsta cu copiii pe care-i inițiez în chestiunile semantice ale limbei românești, și exact când vor fi semne, dar și semnale conforme tipului ăsta de semne, am să dau din mâini peste tot – până și peste hotare!
A, să trecem dincolo, să ne facem de conopidă și sigur că da...
A, 'n tic ești ticăloasă spunând: Eeeuuu?, poate-i un tic-tac!; da, ca feliile de salam, ai și ticăloșii, chiloți (tot un drac!); la urma urmelor discutăm termenul “oi” – oi aveam din deal în vale, ori avem ceva și-n cale (e vorba de cei trei vraci), ce le-aveau pricipial, dar mie-mi pare că-i o iță, ori e bă' Laie (iar Laie zice “nu te cred!”) – băbuca fiind o laie, precum găina ce făcu un ou de o jumătate de kil, dar numai ca să fie și ea intervievată:
A, cum făcuși așa ceva?;
A, cu cocoșelu', care e-n stare de mai multe dacă e-n pragul unor străduieli;
A, după câteva zile faci un OU de un kil!;
A, acum, cu struțul ăla?;
A, cocoșul n-are decât sub-kil, iar ceva de peste un kil și jumătate, de nu se știe niciodată, ce spune cocoșul?;
A, “clasa” asta ai inventat-o tu?;
A, nu, eu am inventat oul, găina și cocoșelul, deși mi-a luat-o cineva înainte!;
A, păi nu le spune co-pilelor mele așa ceva, și nici copiiilor de la școală să nu li se spună cine a făcut oul, găina și cocoșelul, deci dacă am să vin, am să le pun eu, în față, “Punguța de doi bani” adăugând și “Punguța cu doi bani” (varianta mea, desigur, ca să... să nu mă faci zmintită!);
A, tu le-ai spune copiiilor creanga de aur, care uneori cădea de săreau bucatele, ori ședea în expectație sub formă de drob aflat într-o potențială cădere gravitațională, până ce Tândală umbla cu ușa după el, numai ca să i-o tragă cineva, dacă i-o da prin cap, fără să le-o spună fetelor pe aia cu Zminteul, care nu-i ortodoxă!;
A, am să stig help, help către toți Fâț-Fumoșii lumii, pentru că mă ții încarcerată, deși eu sunt disponibilă;
A, ia să văd dacă-mi faci față!;
A, uite, a apărut mitul “Puțului de piatră”;
A, să nu te pună naiba să spui basme elevelor, sau fiicelor tale... mă rog, la bătrânețe le poți împărtăși diferite chestiuni;
A, acu' s-au speriat ăia de urs, însă inconștientul ăla mic a trecut peste prezervative și a devenit Harap Alb și a furat toate verzele, alea din grădina ursului, și să știi că eu aș spune basmele astea copiiilor de la școală începând din clasa a patra, înainte ca învățătoarea lor să nască, dat fiind că nimeni nu o să vrea să predea la clasa aia;
A, în felul ăsta ajung eu să fiu “profesorul basmetic”?, iar ăia vor spune: A, vă știu, ne spuneați bazaconii, iar acum m-am prins și eu și sunt gata să mă duc să fac niște cumpărături:
A, o zi bună!;
A, o zi bună și ție!


***

Mantaua lui Gogol e eminamente existențială mi-a mai strigat Arcibald, iar eu i-am dat dreptate fără să-mi mai bat capul, pentru că avea... dreptate: ce să faci cu ea?