cu gesturi mecanice
mi-am conturat o inimă nouă
i-am ales apoi o culoare fără umbre
regrete sau dor
am cusut-o cu gânduri de piele
să mă-nvelească sângele ei proaspăt
fără obstacole să-mi lunece lin și vertical
ca o procesiune de îngeri
adăpostit de el aș rămâne până seara târziu
când toată tăcerea ar începe să fumege amintiri
atunci aș reveni spunându-mi în gând că
nu trebuie să adorm ci să veghez
să nu mi se trezească culoarea
să mă inunde în cascade sângerii
regretele-mi vor trezi durerea
și-n ea n-aș mai încăpea
iar dorul odată trezit mi-ar omorî
vibrațiile
da o să-ngenunchez
lângă cuvintele bolnave de singurătate
am să le așez cu grijă pe fiecare
în inima-asta nouă
până când m-or învăța să mă jertfesc
unor sfinți



17 martie 2011