ea
se dă din mână în mână
ruginind
în lichid amniotic
uitarea

se cade să
privim de pe margine

ea
își dezghioacă ochiul
și face ochean
toată această singurătate

se cade să
ne sprijinim suflul de o lumânare

evident
este nevoie de 2
ochi care să sape
în intuneric după 2
brațe care să o pună la loc
în trup cât timp ușile toate
suferă de claustrofobie

căci dacă ploaia nu e altceva decât modul în care dumnezeu predă ștafeta oamenilor
atunci
azi avem voie
să ne spargem.