“Statul român își va recăpăta credibilitatea și va putea să devină un adevărat stat de drept numai când își va recunoaște greșelile și își va repara nedreptățile. Nu cred că putem construi ceva trainic până când nu depășim confuzia vinovată între victime și călăi, între eroi și profitori, între cei cinstiți și cei necinstiți".

Traian Băsescu, Președintele României





Prin 1978, primul meu dascăl într-ale poeziei, Ion Cincă, publică prima și ultima sa carte de poezie antumă – „Umbră pentru copaci”. Cartea are parte de o critică de întâmpinare destul de convențională, deși ar fi meritat elogii sub toate aspectele. Dar, așa ceva nu a fost cu putință deoarece cartea era scrisă să poată fi citită și în „altă cheie”. Vreo cinci poeme erau chiar fățiș anti-comuniste, fapt care a dus la scoaterea ei din librării, la doar două săptămâni după apariție. La vremea aceea, profesorul mai avea terminate în manuscris mai multe cărți de poezie. Poziția sa în cenaclul literar Liviu Rebreanu se consolidează și mai mult după apariția cărții. Cu toate acestea, Ion Cincă nu mai este văzut multă vreme la ședințele cenaclului Liviu Rebreanu. Știam că lucra și la un roman-surpriză, după cum îmi spusese cu doi ani în urmă, dar din care nu-mi citise încă. Intrigat de prelungita absență a bunului meu profesor, îi fac acestuia o vizită. Mă primește cu aceeași căldură, îmi face o cafea și îmi spune că pot fuma și o țigaretă. Profesorul scoate din buzunarul de la piept al hainei mai multe hârtii împăturite. Le desface și mi le întinde. Erau patru coli A4, scrise mărunt. Ezit să citesc, mă simt stingherit de faptul că Profesorului meu are atât de multă încredere încât îmi pune la dispoziție să citesc ceva legat de intimitatea lui. „Citește, Aurele”, mă îndeamnă. Citesc:

“ Numitul Cincă Ion, profesor de atelier mecanic la Grupul Școlar de Chimie din Pitești, frecventează cenaclul literar Liviu Rebreanu. Vă aduc la cunoștință că are o atitudine critică și dușmănoasă față de creațiile literare cu subiect patriotic, angajat, îi descurajează brutal pe aceia care închină lucrările lor Partidului Comunist Român. Fiindu-mi bun prieten, cu prilejul unei vizite la domiciliu, numitul Cincă Ion mi-a citit dintr-un roman la care scrie, și care are ca teme vremea stalinismului, pseudo-naționalismul Tovarășului Nicolae Ceaușescu, deziluziile trăite de foarte mulți cetățeni ai României, mai ales intelectuali, după 1971, anul “Tezelor de la Mangalia”. Subliniez că exprimarea aparține sus-numitului, nu mie. Personal consider că individul este periculos pentru Orânduirea noastră de Partid și de Stat. De asemenea, Cincă Ion și-a adus în cenaclu și doi foști elevi, pe Sibiceanu Aurel și pe Buicea Tudor. Aceștia, talente promițătoare de altfel, îl secondează și sunt total sub influența nefastă a fostului lor profesor. ”

Ss indescifrabil
(Cele patru note informative, despre profesorul Cincă, mi-au fost înmânate de acesta, în copie, acum 7 ani și vor fi prezente în viitoarea carte despre acest buboi din viața mea, alături de notele tuturor turnătorilor mei, fără excepție.)

Citesc și celelalte 3 pagini și rămân cu ochii în gol. Profesorul mă trezește din uluială: “Sunt scrise de doi membri ai cenaclului, Aurele, buni prieteni ai mei, și înmânate unui ofițer de securitate care mi-a fost coleg de liceu. Din fericire, pentru el și pentru mine, acesta a rămas un om adevărat și nu mi-a deschis un dosar, cel puțin așa zice și așa cred și eu. Mă tem că nenorociții m-au reclamat și la conducerea școlii, altfel nu-mi explic răceala acesteia față de mine .” Profesorul îmi spune numele celor doi turnători. Aveam să-i regăsesc în propriul meu dosar, la fel de combativi și de negrii în cerul gurii. Ba, și azi își târșesc ciolanele bătrâne pe la cenaclu și lansări de carte, notează conștiincioși,în agende, ce văd și ce aud.
Remușcări vor fi având, ca tot omul, dar bieților păcătoși, deși știu că sunt în posesia delațiunilor lor, nu le trece prin gând să recunoască ceva. Se vor fi mărturisit, poate, duhovnicului. În cazul acesta mă mir cum de nici un duhovnic nu-i îndeamnă spre mine, după cum zice pravila, să fie întreagă lucrarea iertării, și urmată de împăcarea firească. Vor fi primit iertare de la duhovnic, dar acesta nu e lucrătoare, câtă vreme atunci când se întâlnesc cu mine au o spaimă veninoasă în ochi, nicidecum limpezimea omului reașezat cumsecade în Lume.

Ciudate sunt, uneori, întâmplările din viața noastră! Anul 2009, o persoană foarte dragă și apropiată mie îmi propune să intrăm într-una dintre bisericile orașului meu, Pitești. Era "Duminica Tomii". Intrăm, ne reculegem, după cum se cade. Mă rugam în gând pentru cei vii ai mei, pentru prietenii și vrăjmașii mei, pentru ai mei duși în Cea Lume, pentru prea mulții prieteni tot acolo strămutați. Mai ales mă rugam pentru tatăl meu răposat, care multe a avut în comun cu Apostolul Toma. Tatăl meu, deși fiu de preot, l-a descoperit pe Dumnezeu mai târziu, spre asfințitul vieții lui pământești. Deodată am simțit o neliniște în mine, atâta de mare încât privesc în jurul meu, privesc fețele celor din preajmă. Ochii mi se opresc pe doi bătrânei care ocupau scaunele împărătești din biserică, îndeobște rezervate mărimilor orașului, județului ori ale Þării. Bătrâneii erau doi foști securiști ! Unul dintre ei chiar mă anchetase în trecut. Surprinzător, stenogramele anchetelor nu se regăsesc în dosarul meu ! (Între timp am intrat în posesia a peste 150 de pagini de stenograme). Acesta m-a văzut și pe față i-a încremenit uimirea. La rândul meu, am simțit că toată pacea pe care o dobândisem prin comuniune și rugăciune mi-a dispărut din suflet, făcând loc unui mare semn de întrebare și tulburării... Ies din biserică, ies și din curtea acesteia, îmi aprind o țigară. La puțin timp, iese din biserică și unul dintre cei 4 preoți care slujeau, mă caută din ochi, vine la mine și-mi spune: “Știu cine sunteți, știu și de ce ați ieșit! Cei doi sunt buni contribuabili ai bisericii. "Despovărați-vă sufletul, continuați să vă rugați.” Bună spusa Părintelui dar anevoioasă truda de a mă păstra în afara unor mari semne de întrebare, lumești de felul lor, prea lumești … Probabil că și bătrânul securist este cuprins de neliniște, ori poate și-o fi alungat-o cumpărând încă o indulgență cu o danie rotofeie, cine știe…

Până una-alta, să mai dăm citire din planurile de măsuri, propuse de el pentru a intra în posesia unor dovezi care să mă înfunde în pușcărie. Cităm:

“ 1.Întrucât a fost văzut studentul arab de către vecini, că îl vizitează des, în baza unei reclamații anonime, prin organele de miliție i se va face o percheziție domiciliară sub motivul de a i se găsi valuta procurată de la străin, urmărindu-se găsirea scrierilor “de sertar” și ridicarea acestora. De asemenea percheziția va fi motivată și de faptul că deține mașină de scris fără autorizație.”
“2.Sursa Dobrescu din cenaclul literar Liviu Rebreanu va fi instruită să semnaleze concret discuțiile pe care le poartă elementul urmărit, în ședințele cenaclului și față de ce alte persoane poartă discuții tendențioase la adresa politicii partidului și statului nostru, sau ce persoane cunosc despre activitățile lui ostile, în scopul de a i se documenta activitatea.
3. Întrucât cetățeanul arab Basam Dahalal care are legătură cu elementul este în atenția Tov. Mr. U. Marin se va coopera cu acesta pentru a-l da în consemn la punctele de frontieră pe studentul arab, să i se facă un control amănunțit de câte ori iese sau întră în țară, în scopul de a se preveni scoaterea din țară de către acesta a unor lucrări literare cu conținut necorespunzător, redactate de “Sibianul”
“4.În cazul în care se vor găsi aceste lucrări, ele vor fi analizate în amănunt de o persoană de sprijin avizată. Acesta din urmă va studia și identifica pasajele care ne dau motivele legale pentru a i se interzice lui Sibiceanu dreptul la semnătură și pentru a fi stopată vînzarea cărții .”


De stoparea cărții au fost scutiți, deoarece aceasta, apărută în 735 de exemplare, se epuizase în șase luni. Față de cele prezentate în acest plan de măsuri trebuie să fac unele comentarii care să limpezească lucrurile. Autorizația pentru deținerea mașinii de scris mi-a fost suspendată de miliție fără a fi anunțat. E și motivul pentru care nu am fost amendat pentru deținere ilegală. Privitor la sectoristul care trebuia să intre în domiciliul meu, sub pretext că aș deține pe lângă mașina de scris și valută, pot spune că acesta a venit însoțit de adjunctul său și a întrebat de mașina de scris. Ambii erau într-o avansată stare de ebrietate. Le-am spus că nu mai am mașină deoarece mi-a fost furată de la un alt domiciliu, pe care l-am avut mai demult. Au vrut să intre în apartament dar le-am pus în vedere că nu pot face asta în lipsa unui mandat motivat și semnat de procuror. Auzind astea, cei doi parcă și-au revenit din amețeli, s-au privit și au plecat abătuți.

În nota-raport, înaintată de aceștia Șefului Evidența Populației, în sarcina căreia intrau controlul periodic al mașinilor de scris și stricta monitorizare a acestora, se specifică:

Raport

„În data de 17 februarie 1988 împreună cu Plt. N.Pătru ne-am deplasat la domiciliul numitul Sibiceanu Aurel, fiul lui Florea și Floarea, născut pe 1 iunie, 1955, în com. Balotești, raionul Snagov, actualmente domiciliat în cartierul Găvana II, bloc A26, scara C, etaj 3, apart. 13, Municipiul Pitești, Județul Argeș. Spunîndu-i că trebuie să ne predea mașina de scris, numitul Sibiceanu ne-a spus că i-a fost furată din domiciliul pe care l-a avut pe Strada Calea Bascovului, Bl. Q4, scara A, apart. 20, Mun. Pitești. Vrând să facem o cercetare sumară în apartament, susnumitul a spus că așa ceva nu este posibil decât cu un mandat motivat și semnat de un procuror.”

Plt. Adj. M. Ionescu
Ss - indescifrabil
N.O. - O copie a prezentului raport va fi înaintată Secției Informații Interne Argeș, a Securității Statului, Grupa 0544.


Povestea e mai lungă. Am intuit ce mi se pune la cale și am mutat mașina din domiciliu. Cu toate astea nu aveam liniște. Să explic și de ce îmi pierise liniștea. Cu ceva vreme în urmă eram în vizită la scriitorul Tudor Diaconu. Discutam despre obsesia vieții lui – tracologia, când i-au bătut la ușă doi securiști. În baza unui ordin de percheziție, aceștia au dorit să caute prin casa scriitorului. Hâtrul scriitor îi îmbie pe “musafiri”să șadă, merge la bucătărie să le facă o cafea, prilej cu care deșurubează siguranțele din tabloul electric. În casă se face beznă. “Băieți, le zice gazda, Partidul a stins lumina. Mie mi-e frică de întuneric, așa că voi pleca la o plimbare cu prietenul meu.” Încurcați de situație, securiștii se ridică și pleacă. După 5 minute aceștia se întorc și bat la ușă. Profesorul le deschide și aceștia își exprimă mirarea cum de au coborât cu liftul dacă este oprit curentul?! “Pesemne că am eu arse patroanele (siguranțele), le explică profesorul. Nu mă puneți să le schimb că eu sunt foarte fricos în relație cu lampa lui Ilici.” Cei doi se privesc unul pe altul și pleacă, lăsându-ne pradă unor hohote nesfârșite de râs. Amintindu-mi de întâmplarea asta, și de ce ar fi urmat dacă nu apărea ideea cu lumina, am mers la Tudor Diaconu și i-am povestit despre vizita milițienilor și despre motivul acesteia. Vârstnicul meu prieten îmi recomandă să le duc mașina de scris, că nu e de joacă. După percheziția ratată, despre care am spus, a mai primit una, pe lumina zilei, prilej cu care i s-au ridicat mai multe cărți, înscrisuri și, evident, indispensabila mașină de scris.
Acum se cade să fac puțină lumină în scăfârliile coloneilor, adică a ciocănicilor,grigoreilor, paraschivilor și barbulicilor, azi bisericoși cu strană pendinte! Arabul Basam venea la mine pentru a-l ajuta să facă un echivalent reușit al câtorva poezii eminesciene. Poeziile mele urmau să fie scoase din țară, și să mi le publice într-un almanah, chiar de preotul vostru, rezident la Viena, care, de altfel, vi le-a și pus la dispoziție, după cum rezultă dintr-o notă de analiză, cu nr. 0190/ 19126, întocmită de agramații voștri. Asta trebuia să știți cu exactitate, fie de la braniștean, fie de la profesorul Geo, Dumnezeu să-i ierte, fie de la amicul meu care ciripea la voi din… Viena. Mărturisesc, la vremea aceea am fost naiv și am încredințat poemele, spre a fi scoase din țară, unui preot, crezându-l „omul Lui Dumnezeu”, când, de fapt, el era omul omologului Acestuia…
Mai trebuie spus că după 1989 am întâlnit vreo cinci informatori, implicați în dosarul meu, cuprinși de mari elanuri publicistice și politice – doi lucrau prin presa F.S.N-ului argeșean, ceilalți trei se ocupau de reînființarea filialelor partidelor istorice, P.N.Þ și P.N.L., în județul Argeș, și de campania lor.