un fel de corb
se cuibărește sub ochi întinde
aripile capăt gene, un pocnit
de degete și ciocul lui,
daltă și baros, îmi desface cu grijă
privirea: oamenii părăsesc anevoie pe furiș
întoarcerea la puf înfiripă
piept, palme și tot arsenalul
de victimă

corbul acesta mă trage după el în
teritorii străine, revendicate
noaptea se toarnă-n zori cu mână de chelner
nu plec spre casă fără mânuși
nu e atât de frig cât faptul că
se mai găsește unul, altul să-mi ceară
să-i închid ochii, să-i pun în ordine
bătăile inimii, să-mi prefac pântecul
în staul. corbul nu pregetă
înghite toate felinare
toți oamenii, doar vocile lor rămân
sârmă ghimpată
o piatră mi se așază pe piept
fie că-s daria, fie că-s
oana .