după cum nicio iertare nu vine din mâinile unui părinte,
și nici copilul din sufletul oamenilor singuri –
există ceva care leagă tot
cu ușurința unui zâmbet fără motiv
degetul mângâind buza cănii de ceai într-o dimineață
fără a-ți imagina că mângâi buzele asprite de tutun ale altcuiva
și e atâta dragoste în gestul tău
încât dragostea se transformă într-un pântec imens, auriu,
ce cuprinde toate femeile
cu suferințele și naivitățile lor
întregi ca niște fructe parfumate și foarte dulci
te sprijini cu o mână de masă și nu mai știi nimic
râzi și lacrimile îți curg de fericire și știi
că toți bărbații te-au iubit fiecare după cum îi era sufletul
unii șchiopătând, unii lovind, unii plângând și alții cu o lumină intensă
te-au iubit pentru că ești tot ce sunt ei, tot ce sunt femeile și mamele lor, surorile, copilăria, moartea și animalul lor preferat
i-ai mângâiat cu toată viața lor și a ta
așa cum mângâi azi o cană de ceai amintindu-ți
cuvintele unui copil adoptat
mama mea nu m-a născut din burtă, m-a născut din inimă
și râzi și lumea trece prin tine lent, fără violență,
scânteind în armonia nedureroasă
a unor culori atât de vii încât corpul începe să-ți tremure a frumusețe
și știi că mersul tău calm pe fire nevăzute de lumină te-a adus lângă tine
întinzi mâna și-l mângâi pe bărbatul acesta
animalul furișat cu privirea de aur
și te adâncești în sufletul vostru ca într-o pădure