oamenii sunt niște coridoare de spital
care-mi tranformă pașii
în vizuini


ce știu eu despre oameni

unii-și petrec timpul cu ochii-n pământ
acoperă cu vârful piciorului
viermele
alții-și văd lungul nasului
și se retrag

și trag după ei toate ușile
toate străzile
cu toate vagoanele
cu toți îngerii
bolnavi de ciumă care mușcau
uneori
din oameni
pe care îi visezi
și ies din vis
teferi

bineînțeles, singurul lor rost e
să te lase gol
înăuntrul unui costumier.