agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-01-27 | [This text should be read in romana] |
În decembrie 2011, Ioan Burlacu ne bucură prin înveșnicirea inspirației poetice, oferind un trup poemelor sale. Fie de bun augur prima sa apariție editorială, Blick-ul efemeridei! Însoțit de un aranjament grafic sugestiv, semnat de Dragoș Burlacu, mănunchiul de poezii a fost îngrijit și dăruit luminii tiparului de editura Vicovia din Bacău.
"Sunt spirite creatoare care pot trăi în simultaneitate mai multe experiențe estetice, aproape toate la o temperatură înaltă, când imaginarul dă în clocot și își autoproduce cel puțin două modalități de întrupare estetică niciodată identice, adesea disjuncte. Pare să fie o înflorire fără sfârșit a personalității, dar în planuri existențiale și temporale diferite și având cauze greu de descifrat și justificat. Sunt spirite cărora le plac riscul, mersul pe ascuțișul sabiei ori pe deasupra prăpăstiilor, când se intensifică sentimentul viului atât de mult, încât primejdia anulării zestrei creative prin risipă și diluție, sau căderea în nesemnificativ și redundanță - ceea ce e tot un fel de moarte, pare să nu mai conteze de loc. În plan artistic, vitalitatea în exces se îngemănează cu o mistuitoare dorință de a se manifesta în creații cu statut, structuri, finalități completamente diferite una de alta. Ion Burlacu, pictor si poet, e un asemenea spirit. Probabil, știe că plurivalența creativă își are capcanele ei, victimele ei, dar și-a asumat riscurile cu un fel de voluptate. Poeziile lui sunt zămislite, cel mai adesea, din enunțuri cu un relief straniu, ridicat ferm din fragilitatea imagistică a unei sensibilități care se hrănește fie dintr-un preaplin vitalist, de o concretețe mustoasă și proaspătă, fie din prezența, chiar în temelia existenței, a unui rău funciar, de sub care se ițesc și luminează primejdios și difuz alcătuiri himerice. Se pot întrezări în creația lui poetică aceleași „legi” după care se structurează, în pictura lui René Magritte, la concurență cu semnele esențializate ale picturii lui Juan Miro sau Paul Klee, stranii și halucinante viziuni chiar din elementele celei mai banale realități. Nu lipsesc însă zonele zero, fără expresivitate, un fel de hiatusuri peste care înțelegerea face eforturi zadarnice să treacă. Probabil că poetul le va fi conferit un rost, dar acesta e greu de găsit la nivel expresiv-estetic. Ca respirații nichitiene își vor fi având unul... De aceea cartea lui arată ca o structură pe alocuri în veșnică edificare, ca un tablou la care nu numai rama, dar și materia plastică însăși se pliază în funcție de respirația mereu precipitată a culorilor în conflict dramatic, a liniilor în vibrație, a volumelor pulsatile, a viziunilor, dar și pândită de eroziunea abstractizărilor gratuite. Pictor fiind, Ioan Burlacu nu-și trădează, în poezie, înzestrarea dintâi. Asta se vede adesea în poemele realizate pictural după capriciile unei memorii afective deosebit de înzestrate. Poetul propune imaginile unei realități subiective (în care reprezentările și esențializările în sensul abstractizării se concurează și se completează fericit), irizate de aurul melancolic al reveriilor, dar și înlănțuite de tușele negre și grele ale spaimei de gol. Când se manifestă ca poet, pictorul nu-și cedează întâietatea, prezența lui în poem, ca factor coagulant, configurator, simțindu-se din plin. Asta nu înseamnă că poetul e pus în umbră de artistul plastic, ci că e îngăduit ca un frate mai mic. Însă acesta e un rebel, cu personalitate în construcție dificilă, gata să fugă de acasă, adică oricând pregătit de mici insurecții, de revolte împotriva oricărui fel de autoritate. Pentru că dorește să-și definească un destin inconfundabil, chiar în răspăr cu al pictorului, poetul vrea să fie singur stăpânitor al ținuturilor imaginate. Se simte stingherit de prezența celuilalt, adică a pictorului dominator. O conviețuire în armonie a celor doi pare să fie exclusă. Dar tocmai din confruntarea acestor două „individualități” puternice în grade diferite, iese adesea poezia adevărată a lui Ioan Burlacu, poezie care se naște din întâlnirea neașteptată și minunată dintre irealitatea imediată și cotidian, din explorarea relațiilor dintre cuvinte și umbra fecundă a divinului în lume. Ochiul enorm dilatat asupra lumii se aventurează în țesătura muzical-colorată a lucrurilor, a amintirilor, a visurilor. E prezent la alcătuirea fascinantă a limbajelor ființării atâtor realități, peisaje sufletești, e prezent în prăbușirea dramatică a altora, în destrămarea structurilor lumii atinse de cancerul lipsei de sens, al singurătății. Explorarea concretului e mediată de inteligența pictorului care își construiește obiectual spațiul, dar și de energia poetică a visului în expansiune. De aici se nasc secvențe lirice de o intensitate imagistică puțin obișnuită la un debutant." Ion Tudor Iovian – Cuvânt înainte |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy