Dimineață senină de ianuarie. Sună telefonul.

- Sunteți acasă?
- Da. Nu plecăm nicăieri.
- Bine. Sosesc musafirii.
- Ce musafiri?
- Mergeți la poartă!

În fața porții, Irina aștepta cu un ghemotoc cu blană înfășurat într-un prosop. Bunicul le iese în întâmpinare:

- Bine ați venit!
- Sărut-mâna! Îți place?

Irina dă prosopul deoparte și doi ochișori negri se ivesc.

- E așa cum voiai. Sau mă înșel?

Bunicul, emoționat, întinde mâinile să ia în brațe puiul de lup. Nu îndrăznește să o certe pe nepoată. Chiar un astfel de cățel și-a dorit.

- Vezi că e fetiță! Are cinci săptămâni.

Vorbind tare, cei doi intră în bucătăria de vară, unde îi aștepta bunica.

- Sărut-mâna, bunico! Îți place cățelușa?
- Bine că e lup! Știi că nu îmi plac câinii mici. Dacă tot e să ai un câine, măcar să fie unul prietenos cu copiii, să-l poți învăța să fie civilizat.
- Cum îi puneți numele?

Bunicul o privește pe bunica. Ea nu stă pe gânduri: Lady.

- Tot Lady? Alt nume nu știi?
- Ba da, dar acesta se potrivește. E scurt, sonor… În plus, va fi o doamnă. Ai văzut ce frumos pronunță Alex acest nume?
- Bine, spuneți-i cum vreți! E a voastră.
- Cât costă?
- Nu mă întreba! Am adus fotografii cu părinții ei. Mama ei are mai mult galben. Lady seamănă cu tatăl ei.

Bunicii privesc fotografiile, bunicul o ține pe Lady în brațe, bunica găsește un vas în care să-i pună cățelușei niște lapte… Sosesc nepoții din curte și în câteva clipe, nu se mai înțelegea cine și ce spunea.

- E mică. Are numai cinci săptămâni. Să o țineți la căldură! Omul de la care am luat-o avea o cameră mare în care ținea câinii.

Discuții, unde să fie cazată cățelușa, ce trebuie să mănânce, ce vaccinuri trebuie făcute, când, calciul, regimul…

Urmează povestirile. În urmă cu un sfert de secol, bunicii au mai avut o Lady, tot ciobănesc german, de aceeași culoare. A făcut mulți căței, care făceau gălăgie la ora mesei. Oamenii care treceau pe stradă priveau cu mirare și curiozitate ce se întâmpla în curtea bunicilor. Pentru a-i putea hrăni pe toți cățeii, se abonaseră la lapte, 4 kg pe zi. Copiii nu prea mâncau lapte, dar ajutau la hrănirea cățelușilor cu biberonul. Lady era încântată de ceea ce vedea. Era foarte atașată de copii.

- Mai ții minte când mă jucam cu tata mare? Am țipat, că mă strângea prea tare și Lady a sărit de lângă magazie și l-a prins pe tata mare de mână? I-a găurit mâneca și l-a zgâriat pe antebraț. Nu i-a dat drumul decât atunci când am rugat-o eu să-l lase.
- Mai știi cum alerga după mingile copiilor din curtea școlii?
- Îți amintești de Spic, puiul lui Lady, cel care avea mai mult galben? Cum trăgea sania… O dată, când era legat la sanie, a văzut o pisică și s-a luat după ea, uitând că e în misiune. Noroc că ne-a răsturnat într-o movilă de zăpadă și nu ne-am lovit.

În acest timp, cățelușa a băut puțin lapte și s-a culcat pe haina pusă la dispoziție de bunica: "Până îți fac o salteluță…"

Spre seară, nepoții au plecat și Lady a rămas singură. Nu fusese niciodată atât de singură. Se împrietenise cu pisoii bunicii. Cu Gigi se înțelegea cel mai bine. Și Gigi era cuminte, tolerant. Au rămas amândoi în bucătărie: Lady pe hăinuță, iar Gigi pe scăunelul de sub soba de teracotă. Lady nu se putea urca lângă Gigi, dar nu era singură. Pentru a o păcăli pe Lady, bunicul a lăsat pornit aparatul de radio.

A doua zi a trecut fără incidente. Lady a primit o casă nouă: o cutie spațioasă. Proba i-a făcut-o Gigi. Au încăput amândoi în cutie și, când nu se jucau, dormeau amândoi în bucătărie. Ceilalți pisoi intrau, verificau vasele cu mâncare și ieșeau. Ușa bucătăriei dădea în curte. Din două salturi, pisica și ceilalți motani erau în siguranță. În caz de pericol, pisica se urca în cel mai apropiat pom, motanul se răstea la cățelușă, îi mai dădea câte o palmă cu laba, iar cel mai mic pisoi a acceptat să se joace cu Lady.

Bunica avea acum mai mult de lucru. Oricum, se trezea de dimineață, le dădea mâncare pisoilor, prepelițelor japoneze, soacrei sale, care nu cobora decât foarte rar din casă, și le dădea apă găinilor. În timp ce trebăluia prin bucătărie, fierbea cafeaua pe care prefera să o bea fierbinte.

Într-o zi, a aprins aragazul, a pus ibricul cu cafea și a ieșit. Lady, curioasă, după ea. Au dat mâncare prepelițelor. Apa din vasul găinilor era înghețată. Bunica a intrat în bucătărie, a luat ibricul și a pus o oală cu apă în locul lui. A dus ceaiul soacrei. Între timp, apa s-a încălzit.

Lady și pisoii erau ocupați. Bunica a luat oala cu apă caldă și a pornit spre curtea găinilor. Când a deschis poarta, Lady zbughit-o înăuntru. Exista pericolul să verse apa caldă pe cățelușă. Bunica a trimis găinile însetate și a turnat apa în vasul cu gheață. În acest timp, Lady a fugărit găinile. Acum, bunica avea două probleme: opărirea găinilor sau lupta dintre cocoș și cățelușă. Mișcări dezordonate în toate direcțiile. Cel mai ușor a fost rezolvată problema apei. Greu a fost să o scoată pe Lady din curte! Cu oala în mâna dreaptă, cu stânga dirijând circulația, bunica a reușit sa o dea afară pe Lady. Dar jacheta tricotată cu care era îmbrăcată bunica s-a agățat într-un cui din gard. Bunica s-a dezechilibrat, Lady a intrat din nou în curtea găinilor, a sărit și cocoșul. Bunicii nu-i mai rămăsese decât vocea. A strigat la cocoș și-a desprins din gard jacheta și a început să alerge după Lady.

Toată această agitație nu a durat mai mult de două minute, dar pentru bunică, timpul s-a scurs altfel. Scăpând cu bine, mergea spre bucătărie vorbind cu Lady:

- Ce fetiță neastâmpărată ești! Dacă ne filma cineva acum, câștiga un premiu la "Bitte lächen!". Sper că vei fi mai cuminte și nu vei mai intra unde nu-i de tine!

De atunci, Lady nu a mai intrat la găini, dar le privește prin gard. Când nu se împiedică de ea, bunica știe unde să o caute.