Începând din 2005, odată pe an, am trimis radiourilor autohtone materiale scrise în care atrăgeam atenția asupra proastei promovări a muzicii românești. Nu m-am oprit, pentru că de mai bine de trei ani sunt profesor de muzică la o școală particulară. Aici am putut să mă conving de cultura muzicală a elevilor mai tineri. În afară de nume des circulate în media, ei nu cunosc mai nimic. În domeniul clasic, cultura le e sublimă și lipsește cu desăvârșire.

Cu diferite ocazii, cunoștințele, prietenii mei, știind că mai cunosc câțiva oameni de radio, îmi sesizaseră slaba calitate a programelor muzicale, mai ales la postul național, acolo unde radioul are în statutul de funcționare obligația promovării valorilor românești. Le-am recomandat să se adreseze celor în cauză. Fără excepție mi-au spus ceva de genul "la noi nu te bagă nimeni în seamă".

Anul trecut am lăsat un asemenea material chiar Academiei Române și CNA-ului. Auzisem, nu cu mult timp în urmă, cum unul din cei mai cunoscuți academicieni germani aducea acuze serioase programelor radioului german plătit de la buget. Am mai trimis materialele și unor conștiințe românești (ziariști, scriitori, etc) ale acestor vremuri minunate. Așa cum mă așteptam, aceste personaje nu s-au putut coborâ la un nivel atât de neînsemnat; aplecarea ar fi putut face ca soarta nației atârnâmd greu de umerii lor, să alunece dezgolidu-și mai știi ce locuri rușinoase.

După șapte ediții epistolare constat că prietenii mei au avut dreptate. NIMENI nu a dat vreun răspuns, nici măcar unul formal ca de exemplu "am primit, vom analiza, vă vom contacta".

Copiez mai jos:

Buna ziua! Mă numesc Ștefan Mardale, am 47 de ani și sunt profesor la o școală de muzică. Materialul de mai jos este un îndemn la o mai bună promovare a muzicii românești care ar fi un bun mijloc de a face cultură pe bani puțini pentru cei mulți, cu condiția ca melodiile să nu fie doar forme fără fond, sonorități de tinichea.
Vă doresc sporuri bune!
“Nici vorbă c-o să-i punem să muncească, dar în orele libere vom căuta să le înjghebăm o viață plăcută, ca un joc de copii, cu cântece naïve, cu coruri și dansuri nevinovate”.

Ce se întâmplă în sec 21, mai ales în FM-ul românesc, seamănă cumva cu ce scria Dostoievski?
Citatul de început este decupat din discursul Marelui Inchizitor care se indentifica de fapt cu mai marii lumii acesteia. Cui se adresa?
Suspans. Lumini stinse. Tobele în crescendooooooooo…o…o… opriți!
Fiind “popoliticacaly" corect nu pot să-I dau numele, pentru că nu găsesc a trei sursă. Sunt oameni care la auzul numelui Lui, simt un fel de cui în talpă sau un ghimpe în inimă.

Ale cui sunt radiourile și televiziunile țării acesteia?
Aproape toți oamenii țării acesteia ar trebui să știe că ele sunt ale mai bănoșilor lumii acesteia.
Din nefericire cel mai audiat post din cele bugetare (R. Actualități), în orele de bună și foarte bună audiență, se comportă mai veros decât unele posturi comerciale. În loc să fie un exemplu, el este o scuză pentru cele private. De asemeni pe R. Cultural procentul de muzică românească este de maxim 10% exact ca la cele comerciale, identic se întamplă la Radio București.
Spre exemplu vă întreb de ce nu am auzit niciodată la niciun radio înainte sau după '89 compoziția Sfinx, Horă de Băieți, un cântec ritmat pe un minunat text de Arghezi? … și am o listă de n-o să vă vină să credeți! Nu de puține ori am auzit realizatori care deplâng lipsa de atitudine a românilor. Câte cântece de atitudine (sau frumoase în deplinătate) au fost promovate în ultimii 20 de ani, după ce timp de cinci decenii atitudinea adevărată era recompensată cel mai ades cu pușcăria?
Suntem noi masochiști că trăim în România? Cine ne vrea proști?

Melodiile la care mă refer sunt ale unor autori, care dacă se nășteau într-o țară de proști, cum se afirmă adesea, n-aveau cum să compună cântece așa de frumoase dar atât de necirculate în FM-ul românesc.
Sfinții Părinti ai Bisericii pe când Biserica era Una au decis să incanteze rugăciuni, după ce observaseră că oamenii prind mai bine mesajul dacă acesta e cântat.
Câți români pot simți în timp real un cântec cu versuri în limba engleză într-o țară francofonă cum ar veni? Doar câțiva traducători din cei foarte buni. Cine nu crede să încerce măcar a înțelege textul melodiei Come Together, cântec de atitudine Lennon & McCartney .
Am început cu un citat, voi încheia cu altul din paginile de jurnal (1945) ale lui
Tudor Mușatescu:
"Sper să pot, în scurt timp, să “înnobilez” genul ăsta, atât de agreabil și cerut, al spectacolelor musicale. Sunt convins că nu e publicul de vină. Numai autorii mârlani, agramați și directorii imbecili sau duși cu preșul de... “specialiști”. Nu spectatorii strică teatrul ci invers".
Se poate aplica fără dubiu: nu acultătorii strică muzica radiourilor ci invers.


Aici puteți asculta o lucrare T. Mușatescu: http://youtu.be/aIkj66fJ9Fc