Mai trece mâine-un an prin viața mamei
Tot tânără, ca un copil, rămas-a
Și-atunci când îmi întinde-n tindă masa,
Ori stins de lume, stând în miezul cramei.

I s-a schimbat, de-atâta timp, grimasa
Dar nu a coborât în cea a dramei
Și cu vecina noastră-un joc de dame-i
Momentul singur când își lasă casa.

Nu e cuvânt destul de-a spune totul
Icoana ei mă naște unde-aș fi
Și cred mereu că ea va fi pivotul

În jurul căruia mă voi roti
Și-n vremea-n ce nu cred ca idiotul
Când gura ei nu va putea rosti.